Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la decese infantile

În România, rata mortalităţii infantile este cea mai ridicată din Uniunea Europeană – 9,04%, dublu faţă de media din UE (4,3%).

Astfel, 1.900 de copii cu varsta sub 1 an mor în fiecare an în ţara noastră, unul la fiecare 5 ore.

De asemenea, rata naşterilor premature a fost de aproximativ 10% (aproximativ 20.000 de bebeluşi născuţi prematur mor în fiecare an).

Organizaţia Salvaţi Copiii România
, sprijinită de GSK România, anunţă lansarea campaniei “În compania oamenilor buni”, care continuă iniţiativele de combatere a mortalităţii infantile, oferind suport în comunităţile defavorizate din zona Moldovei, printr-o campanie de strângere de fonduri.

Parteneriatul încheiat in 2010, se desfăşoară sub umbrela “Fiecare Copil Contează”, cu obiectivul de a reduce mortalitatea infantilă în judeţele cele mai afectate. Ţara noastră ocupă primul loc în Uniunea Europeană la decese infantile, cu o rată dublă faţă de cea din UE.

Numai în 2013, beneficiarii direcţi ai proiectului au fost peste 4.000 de mame, femei însărcinate şi copii, un număr de 20 de cadre medicale, medici şi asistente pregătite pentru a oferi suport în comunităţi.

De asemenea, voluntarii au oferit ore de educaţie sanitară în şcoli, informând aproape 3.000 de adolescenţi şi 500 de părinţi. Rezultatele programului sunt spectaculoase: în comunităţile în care a fost implementat proiectul “Fiecare Copil Contează” nu s-a mai înregistrat niciun caz de mortalitate infantilă. De asemenea, cu peste 10% mai multe femei însărcinate şi mai mult de un sfert dintre copii au mers la doctor pentru controale de specialitate.

“Cauza luptei împotriva mortalităţii infantile merită tot suportul unui număr larg de parteneri – companii private şi angajaţi, autorităţi centrale şi locale, factori de decizie în sănătate şi educaţie, societate civilă şi media”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Aşadar, şi anul acesta, continuă lupta împotriva mortalităţii infantile în România, cu o campanie de strângere de fonduri - “În compania oamenilor buni”. 
Cei patru ambasadori ai campaniei - fotografii Andrei Pungovschi şi Bogdan Baraghin, bloggerul Cristian China Birta (Chinezu.ro) şi jurnalistul Andrei Crăciun - au mers în comunităţi din Suceava (localităţile Gulea, Pătrăuţi şi Ciprian Porumbescu) şi Botoşani (localităţile Gorbăneşti şi Hilişeu-Horia), pentru a documenta poveştile emoţionante ale unor familii sărace incluse în acest parteneriat.

Poveştile au fost prezentate mai întâi angajaţilor GSK România, printr-o platformă internă, dând astfel startul unei ample campanii interne de strângere de fonduri şi ulterior le vom împartăşi şi cu publicul extern. Suma stransă prin contribuţia angajaţilor va fi dublată de companie. Mai departe, prin intermediul Salvaţi Copiii România, banii vor merge către familiile din zona Moldovei, în comunităţile care au nevoie de ajutor.

Iată ce spun cei patru ambasadori ai campaniei despre această iniţiativă şi ce i-a impresionat în mod deosebit:

Cristian China Birta: Aş putea rezuma deplasarea de la Botoşani într-un singur cuvânt: trezire. Pentru că am venit de la întalnirile cu acei oameni, pentru care proiectul chiar face diferenţa dintre viaţă şi moartea unor copii, cu dorinţa clară de a povesti lumii ce am văzut şi de a încerca să îi trezesc şi pe alţii să se implice, să ajute.

Bogdan Baraghin: Este greu de imaginat că din banii pe care eu i-am cheltuit la micul dejun, o familie de trei persoane poate trăi o lună întreagă. Este greu să mai cumperi copilului tău încă o jucărie scumpă, atunci când vezi un băiat de 7 ani care nu a avut mai mult de două jucarii, iar acestea găsite la groapa de gunoi. Am vazut acolo copii de câţiva ani ale căror trăsaturi sunt asemănătoare cu ale oamenilor de 40 de ani. În timp ce lucram mă gândeam doar la un singur lucru: speram să-i pot răsplati prin rezultatul proiectului pentru toată sinceritatea şi expunerea lor. Este clar că au nevoie de ajutor! Singuri nu au nicio şansă.

În Suceava, cei doi ambasadori ai campaniei au întalnit-o pe Elena, o fetiţă de zece ani care are nevoie de un implant auditiv ce costa 30 de milioane de lei vechi. Familia Elenei trăieşte din ajutorul social şi din alocaţiile copiilor, într-o casă fără curent electric.

Andrei Crăciun: Am vazut, în concret, în realitatea imediată, dincolo de intermediari şi statistici, de ce fiecare copil contează. Şi am încercat, prin cuvinte, să-i ajut pe cei de care depinde viitorul nostru, al tuturor.

Andrei Pungovschi: Am renunţat demult să cred că fotografiile pot să schimbe lumea. Sper, în schimb, că oamenii care le vor vedea să încerce să-şi imagineze, măcar pentru scurt timp, cum e să fii în locul celor din imagini. Să se gândească un moment cum ar fi dacă asta ar fi copilariă fetiţei sau băiatului lor. Şi să schimbe, printr-un gest, o parte din lumea acestor copii.



Citește și:
GANDUL.RO: Când scăpăm de măști. Nelu Tătaru a făcut anunțul!
EVZ.RO: Chef ca-n zilele bune cu Adi Minune. „Poate să...
CAPITAL.RO: Se conturează un scenariu-șoc în politică. Alegerile...
Exclusiv Online - 24.07.2014
Hrana sângelui tău. Ce mâncăm pentru un sânge curat, lipsit de toxine, fără de care bolile au undă verde Doctorulzilei.ro Hrana sângelui tău. Ce mâncăm pentru un sânge curat, lipsit de toxine,...
Biserica Catolică și Biserica Anglicană reunite de Duminica Rusaliilor Infoactual.ro Biserica Catolică și Biserica Anglicană reunite de Duminica Rusaliilor
Mesaj dur pentru toți iubitorii de animal: „Animăluțele au dreptul la viață…” Animalzoo.ro Mesaj dur pentru toți iubitorii de animal: „Animăluțele au dreptul...
Gemeni Gemeni 22 May - 21 June

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
Se întâmplă după 1 iunie! Ce pățesc românii care ies din localitate fără declarație Se întâmplă după 1 iunie! Ce pățesc...
CORONAVIRUS. Nu gura este poarta de intrare...
Senator BĂTUT MĂR în direct la TV! Atacul-fulger...
Go4it.ro
Au cumpărat brocoli. Au deschis punga după 14 zile și au încremenit Au cumpărat brocoli. Au deschis punga după...
SUV-ul ei a luat-o razna. La diagnoză,...
Nepoata unui milionar, vecin de ministru,...
ProMotor.ro
RUSOAICELE folosesc această metodă pentru a obține benzină GRATIS - VIDEO viral RUSOAICELE folosesc această metodă pentru...
Povestea INCREDIBILĂ a mecanicului auto...
Asta e dovada că te FURĂ la pompă. Uite...
Descopera.ro
A CONDUS România timp de 24 de ani şi a murit de 30 de ani. IMAGINI neştiute până acum cu Nicolae Ceauşescu. Au stat la SECRET zeci de ani A CONDUS România timp de 24 de ani şi...
Cea mai mare MINCIUNĂ legată de coronavirus...
DOVEDIT științific! Metoda SIMPLĂ care...
ULTIMA ORĂ
Au cumpărat brocoli. Au deschis punga după 14 zile și au încremenit

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .