Rolul medicului de familie, în dezbatere cu ocazia Zilei Internaţionale a Medicului de Familie

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Medici de familie, oficiali ai Ministerului Sănătăţii, decidenţi şi specialişti din domeniul sanitar vor marca, luni, Ziua Internaţională a Medicului de Familie, sărbătorită în fiecare an în 19 mai, în cadrul unei conferinţe de presă din seria "Mediafax Talks - Health Conferences".
Rolul medicului de familie, în dezbatere cu ocazia Zilei Internaţionale a Medicului de Familie

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Medici de familie, oficiali ai Ministerului Sănătăţii, decidenţi şi specialişti din domeniul sanitar vor marca, luni, Ziua Internaţională a Medicului de Familie, sărbătorită în fiecare an în 19 mai, în cadrul unei conferinţe de presă din seria „Mediafax Talks – Health Conferences”.

Evenimentul va avea loc luni, la Crystal Ballroom, începând cu ora 10.00, este organizat de Agenţia de presă Mediafax, la iniţiativa Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, forul medicilor de familie şi are scopul de a atrage atenţia asupra rolului medicului de familie în formarea şi menţinerea unei societăţi cu o bună stare de sănătate.

La conferinţa de presă vor participa Dr. Rodica TĂNĂSESCU – Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Dr. Sandra Adalgiza ALEXIU – Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai CNAS.

În cadrul conferinţei de presă vor fi abordate mai multe subiecte care privesc problematicile medicilor de familie, cum ar fi soluţii pentru eficientizarea relaţiei instituţiilor publice din domeniul sanitar cu medicul de familie, strategii guvernamentale privind activitatea medicului de familie.

A doua zi, marţi, 20 mai, va avea loc o conferinţă specializată, dedicată medicilor de familie şi practicienilor din domeniul sanitar, unde aceştia vor putea afla noutăţi, vor primi sfaturi şi se vor instrui efectiv pentru a asigura cele mai bune servicii medicale. Conferinţa este structurată pe două paneluri, cei interesaţi având posibilitatea de înscriere AICI.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, consideră că medicul de familie este un profesionist, dar şi un prieten de încredere pentru familiile noastre. „Rolul medicului de familie este foarte important pentru societate deoarece ajută la menţinerea unui stil de viaţă sănătos, te ţine la curent cu cele mai noi investigaţii medicale ce îţi pot salva viaţa şi îţi oferă suport pentru planurile medicale. Medicul de familie ne cunoaşte întreaga familie şi ne învaţă să prevenim, să fim sănătoşi alături de familiile noastre. Cu ocazia Zilei Internaţionale Medicului de Familie le urez mult succes tuturor medicilor de familie din România!”, este mesajul transmis de ministrul Sănătăţii, înaintea Zilei Internaţionale a Medicului de Familie.

Dr. Sandra Adalgiza Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, afirmă că a avut în carieră multe şanse şi neşanse, dar de fiecare dată ar lua de la capăt fără nici cea mai mică ezitare cariera de medic de familie. „A face meseria asta fără a o iubi e curată sinucidere sufletească! Iubesc medicina de familie pentru că m-a obligat să fiu analitică şi sintetică în acelaşi timp, m-a forţat să îmi schimb modul de gândire, m-a stimulat să învăţ în permanenţă şi mi-a dat aripi să visez. Mi-a dat sute de prieteni, m-a făcut să văd oameni frumoşi şi buni, recunoscători şi dedicaţi. Mi-a dat puterea să mă gândesc cu luciditate şi cu o nostalgie constructivă la oamenii care nu mai sunt şi care mi-au marcat traseul, trecând prin cabinetul meu. Mi-a arătat suferinţe şi tristeţi, sărăcie şi demnitate, disperare şi pustiire, cinste şi curăţenie. M-a învăţat să respect oamenii şii să învăţ de la ei. M-a invăţat să mă joc cu copiii şi să aprofundez meseria de mamă.

Am învăţat că respectul se câştigă cu multă muncă şi cu profesionalism şi că oricâte restricţii ai în cale, aşezate acolo de oameni care deşi nu înţeleg nimic din asta, se străduiesc să pună bariere, supravieţuieşti şi rămâi cu fruntea sus, dacă îţi menţii convingerile. De ziua medicilor de familie de pretutindeni, le doresc celor care abia acum păşesc pe acest drum să se avânte fără teamă în această specialitate. Sunt gata să le arăt cele mai frumoase secrete şi cele mai mărunte cuvinte mari pe care un medic de familie le poate primi de la pacienţii lui”, spune dr. Sandra Adalgiza Alexiu.

Aceste mesaje sunt transmise în preajma Zilei Internaţionale a Medicului de Familie, preşedintele WONCA (World Organization of Family Doctors), Michael Kidd, adresând deja un mesaj. „În numele celor două miliarde de oameni din lumea întreagă care au beneficiat de îngrijire şi sprijin pe parcursul anului trecut, vă spun „Mulţumesc!”. Vă mulţumesc pentru tot angajamentul de care aţi dat dovada în a fi un doctor de familie minunat! Vă mulţumesc pentru toată munca importantă pe care o faceţi zi de zi, prin furnizarea de servicii medicale excelente tuturor oamenilor care au încredere în voi şi în sfaturile voastre”, spune Michael Kidd, preşedinte WONCA.

WONCA (World Organization of Family Doctors) este organismul profesional internaţional al medicilor de familie care a declarat, în 2010, cu ocazia Conferinţei Internaţionale de la Cancun, ziua de 19 mai ca fiind Ziua Internaţională a Medicului de Familie. Decizia adoptării unei astfel de zile a fost considerată o oportunitate pentru crearea unei relaţii de solidaritate globală între medicii de familie şi pentru promovarea medicinei de familie ca specialitate. În plus, chiar dacă în numeroase ţări guvernele conştientizează valoarea medicinei de familie, în altele este încă nevoie de mult efort pentru a convinge autorităţile să acorde medicinei de familie importanţa necesară.

Michael Kidd adăugă: „Ca medici de familie, muncim din greu. Ştiu că mulţi dintre voi lucrează în condiţii extrem de dificile, că resursele de care aveţi nevoie pentru a vă face meseria nu sunt de multe ori disponibile, că numărul de ore lucrate şi cererile în acest interval de timp pot fi foarte multe si, mai ales, că rezistenţa voastră este testată în mod regulat. Mai mult decât atât, stiu că mulţi dintre voi se simt adesea neapreciaţi şi nu aud prea des cuvântul “Mulţumesc!”. Acesta este motivul pentru care WONCA a declarat 19 Mai Ziua Internaţională a Medicului de Familie, care a avut loc în fiecare an, pentru a recunoaşte activitatea important pe care voi toţi o întreprindeţi”.

Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, a apreciat mesajul preşedintelui WONCA: „În numele medicilor de familie din România, îi mulţumesc domnului preşedinte Michael Kidd pentru mesajul de apreciere trasmis. Mă bucur că vede ca fiind foarte importantă munca noastră, a celor peste 500.000 de medici de familie, din toate regiunile lumii care au, in total, peste 2 miliarde de consultaţii in fiecare an. Suntem o familie mare, care contribuim cu toate eforturile pentru a avea o societate cu o bună stare de sănătate”.

În România, există aproximativ 11.000 de medici de familie. Din păcate, numărul acestora este în scădere, din 2008 şi până în 2013 acesta cunoscând o diminuare constantă. Medicii de familie sunt printre cei care aleg să-şi desfăşoare activitatea în alte ţări, pe fondul neîncrederii în sistemul de sănătate românesc şi al degradării respectului faţă de profesia de medic.

Prin urmare, o mai bună conştientizare a importanţei medicului de familie în societate este de dorit să fie manifestată de către autorităţi prin măsuri care să le uşureze activitatea şi care să-i stimuleze să rămână în România. O mai bună utilizare a resursei profesionale reprezentată de medicul de familie este o soluţie eficientă de a creşte calitatea vieţii şi starea de sănătate a populaţiei. Evaluările pe care le face medicul de familie, depistarea precoce a riscului sau a bolii, precum şi trimiterile sale către specialişti stau la baza legăturii pacienţilor cu sistemul de sănătate şi sunt prima treaptă a eficientizării acestuia.

Ziua Internaţională a Medicului de Familie este un bun prilej pentru a prezenta medicilor de familie o parte dintre soluţiile pe care le au autorităţile pentru devenirea lor profesională şi pentru a-i pune la curent cu noutăţi în domeniul medicinei de familie.

Evenimentul este organizat de Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicină a Familiei şi beneficiază de sprijinul Pfizer şi Catena.

Mai multe detalii despre agenda evenimentului la adresa: http://www.mediafaxtalks.ro/category/ziua-internationala-a-medicului-de-familie

Recomandări: