Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Renunţă la zahăr ACUM!

Zahărul este mult mai periculos decât sarea în ceea ce priveşte riscul de boli cardiovasculare, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, care susţin că nivelul ridicat al acestuia în sânge afectează o zonă a creierului ce determină creşterea pulsului şi a tensiunii arteriale.

Potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax, cercetătorii din New York şi Kansas susţin veridicitatea concluziilor studiului şi pe baza unei alte cercetări recente, la care au participat 8.670 de francezi adulţi, care nu a descoperit nicio legătură între consumul de sare şi hipertensiunea arterială.

De mult timp, experţii recomandă ca populaţia să consume mai puţină sare, reducând aportul zilnic la maximum o linguriţă, avertizând că aceasta creşte riscul unui atac vascular cerebral cu 25% şi ar fi responsabilă pentru trei milioane de decese anual, la nivel mondial.

Dar cercetătorii conduşi de James DiNicolantonio au publicat un articol în American Journal of Cardiology în care susţin că "zahărul, nu sarea, ar putea fi adevăratul factor cauzator de hipertensiune. Acest lucru este susţinut de analizarea datelor obţinute în urma mai multor studii la scară largă care sugerează că zahărul are o legătură mult mai pregnantă cu hipertensiunea decât sodiul (sarea de bucătărie este clorura de sodiu, n.r.). Încurajarea populaţiei să reducă aportul de zahăr, nu de sare, ar putea fi o strategie nutriţională mai bună pentru controlarea tensiunii arteriale".

Experţii americani cred că nivelurile ridicate de zahăr din sânge afectează o zonă a creierului numită hipotalamus, care duce la o creştere a pulsului şi a tensiunii arteriale. Cercetătorii mai spun că organismul produce, din cauza zahărului, mai multă insulină, un hormon care poate duce, de asemenea, la o creştere a ritmului cardiac.

DiNicolantonio, cercetător în domeniul bolilor cardiovasculare la Saint Luke's Mid America Heart Institute din Kansas City, contrazice şi părerile experţilor care spun că o scădere a consumului de sare va duce la o scădere a incidenţei obezităţii şi bolilor cardiace.

"Noi susţinem opusul acestei idei. O reducere a consumului de sare poate avea ca efect un aport crescut de alimente procesate şi bogate în zaharuri, crescând astfel riscul de diabet, obezitate şi boli cardiovasculare", spune DiNicolantonio.

Motivele acestei corelaţii invers proporţionale sunt complicate, dar cercetătorii cred că un nivel scăzut de sare în alimentaţie duce la creşterea concentraţiei anumitor grăsimi în sânge.

Medicul Aseem Malhotra, cardiolog şi director ştiinţific al Action on Sugar, o organizaţie guvernamentală care cercetează efectele zahărului asupra sănătaţii, spune că riscurile ridicate ale consumului de zahăr asupra sănătăţii au fost subestimate. "Ştim că zahărul nu conţine niciun nutrient şi avem tot mai multe dovezi că este un factor de risc independent pentru multe maladii", spune acesta.

Pe de altă parte, profesorul Graham McGregor, expert în medicină cardiovasculară la Queen Mary, University of London, spune că dovezile care dau vina pe zahăr şi nu pe sare pentru creşterea tensiunii arteriale "sunt incredibil de slabe", argumentând că cercetări întinse pe decenii au arătat o legătură puternică între consumul de sare şi hipertensiune.

Agenţia britanică responsabilă cu controlul obezităţii recomandă, potrivit unui anunţ făcut în iunie, ca femeile să consume maximum şase linguriţe de zahăr, iar bărbaţii şapte-opt linguriţe, zilnic.

Datele statistice din Marea Britanie arată însă că un adult consumă, în medie, 15 linguriţe de zahăr, din cauza cantitaţilor importante care se găsesc în sucurile de fructe, musli, iaurturi, sandvişuri şi mâncăruri semipreparate.



Citește și:
Pate de ficat “umflat” cu sare, nitriţi, arome, zahăr şi coloranţi - Ştii ce cumperi?
Glicemie crescută? Iată 10 alimente care reglează nivelul de zahăr
Colesterol mărit, diabet, boli de inimă? Toate sunt cauzate de zahăr!
Experiment: ce se întâmplă dacă renunţi la zahăr un an de zile?
Exclusiv Online - 17.09.2014 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
Descoperirea SECOLULUI în România, după nouă ani de săpături arheologice. ''Este de trei ori mai mare decât TROIA'' Descoperirea SECOLULUI în România, după nouă ani de săpături arheologice....
Nichita Stănescu, geniul RĂSFĂŢAT de Ceauşeşti care ''a făcut un pact DIAVOLUL'' Nichita Stănescu, geniul RĂSFĂŢAT de Ceauşeşti care ''a făcut un...
Săgetător Săgetător 22 noiembrie - 20 decembrie

Este o lună ideală pentru a vă răsfăţa, fie la coafăr sau cosmetică. De asemenea, o vizită prin magazine vă va ajuta să vă îmbunătăţiţi garderoba. O întâlnire neaşteptată provoacă...citește mai departe

×

Zf.ro
eMag te ajută să faci bani. Cum poţi să câştigi zeci de mii de lei prin eMag eMag te ajută să faci bani. Cum poţi...
Se vinde TOT! Cum puteţi cumpăra imobiliare...
S-a terminat cu cozile la stat şi cu aşteptatul...
BusinessMagazin.ro
SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele de la Lidl? ADEVĂRUL de la raft care i-a şocat pe clienţi SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele...
Vrei sa iţi cumperi o MAŞINĂ IEFTINĂ?...
BREAKING NEWS: Este oficial! Începe construcţia...
Mediafax.ro
Caz tulburător de „bullying”. O adolescentă  de 16 ani s-a sinucis pentru că nu mai suporta să fie hărţuită de două colege de şcoală Caz tulburător de „bullying”. O adolescentă...
Orban a concediat consiliera care câştiga...
Ciocolata care creşte virilitatea, o „Viagra...
Gandul.info
Un nou medicament ar putea trata leucemia fără reacţiile toxice ale tratamentelor actuale Un nou medicament ar putea trata leucemia...
Rămâi fără cuvinte! Cea mai emoţionantă...
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine....
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Șocant: ce a ajuns să facă Sorina în America, la familia adoptivă! A fost filmată în timp ce fuma și mima scene obscene. Imagini revoltătoare cu fetița de etnie romă Șocant: ce a ajuns să facă Sorina în...
Cum arată acum Ioan Neculaie, fostul patron...
FOTO. CE IMAGINI: Oana Roman divorţează...
ApropoTv.ro
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită între timp starletă porno. Cum arată acum De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
Destinaţii alternative de Crăciun care...
Go4it.ro
Voia să îi facă o surpriză iubitului de ziua lui, dar o notificare de pe telefon a dat totul peste cap. „Nu vreau să mai aud de el” Voia să îi facă o surpriză iubitului...
Care sunt cele mai căutate clipuri de ROMÂNI...
Pericolul de pe birou. Îl folosesti zi...
ProMotor.ro
Un şofer a filmat SCENA vieţii. FEMEIA din maşina din faţă avea să-i arate ceva de NEUITAT. VIDEO Un şofer a filmat SCENA vieţii. FEMEIA...
Cel mai sexy inginer de la DACIA a uimit...
TIPA a alimentat şi s-a dus să plătească....
Descopera.ro
Descoperirea SECOLULUI în România, după nouă ani de săpături arheologice. ''Este de trei ori mai mare decât TROIA'' Descoperirea SECOLULUI în România, după...
Nichita Stănescu, geniul RĂSFĂŢAT de...
Cel mai REVOLUŢIONAR proiect de infrastructură....
ULTIMA ORĂ
Fosta iubită a unui mare fotbalist român, în comă la spital, după ce a fost găsită pe liniile de cale ferată

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.