Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Progesteronul eficient în 50% din cazurile de cancer mamar

Un medicament pe bază de progesteron, ieftin şi fără efecte adverse, ar putea trata jumătate din cazurile de cancer mamar, potrivit unui studiu publicat în revista Nature şi realizat de cercetătorii de la Universitatea din Adelaide, Australia, şi de la Universitatea Cambridge, din Marea Britanie.

Potrivit noului studiu, progesteronul ajută la transmiterea unor semnale între moleculele celulare care au ca scop încetinirea dezvoltării tumorilor.

Mulţi ani, cercetătorii nu au reuşit să stabilească motivul pentru care pacientele ale căror tumori canceroase aveau receptori de progesteron prezentau mai multe şanse de vindecare.

Noul studiu arată modul în care receptorul de progesteron "comunică" cu un alt receptor sensibil la estrogen, hormon responsabil de numeroase cazuri de cancer mamar. Aceste semnale transmise blochează capacitatea receptorilor de estrogen de a stimula tumorile canceroase, informează sciencedaily.com.

Profesorul Jason Carroll, de la Centrul de cercetări asupra cancerului din Marea Bitanie, a explicat că "aceste descoperiri necesită un studiu clinic pentru a evalua potenţialele beneficii ale progesteronului adăugat în medicamentele care au ca ţintă receptorii de estrogen, fapt care ar putea duce la îmbunătăţirea tratamentelor administrate în majoritatea cazurilor de cancer asociate hormonilor".

În prezent, cancerele mamare sensibile la estrogen sunt tratate cu medicamente care blochează activitatea receptorului hormonului. Însă, potrivit noului studiu, în viitor se va putea adăuga progesteron acestor medicamente cu scopul de a le îmbunătăţi.

Profesorul Emma Smith, coautor al studiului, spune că cercetarea a stabilit că un medicament care nu este costisitor, nu prezintă riscuri şi este disponibil pe piaţă ar putea trata aproape jumătate din cazurile de cancer mamar.

sursa: Mediafax



Citește și:
Reconstrucţia mamară după mastectomie: cancerul de sân nu trebuie să te mutileze!
Cancerul de sân: metode de depistare şi sfaturi pentru prevenire
Mamografia nu e suficientă pentru a preveni cancerul de sân. Află care sunt cele mai moderne metode de diagnostic
Exclusiv Online - 17.07.2015 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne spune cum s-o REZOLVĂM Microsoft a RECUNOSCUT că Windows 10 are o problemă serioasă, dar ne...
Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament eficient” Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul...
Peşti Peşti 19 februarie - 20 martie

Este posibil ca în luna martie să faceţi o deplasare pe nepregătite. Dacă nu plecaţi într-o călătorie propriu-zisă, cu siguranţă veţi visa toată ziua la o escapadă. Conjuncturile sunt deosebit...citește mai departe

×

Zf.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România...
Englezii închid uşa „instalatorilor...
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de...
BusinessMagazin.ro
Ce s-a întâmplat cu imperiul de miliarde de euro al lui Dinu Patriciu după ce acesta a decedat. Cine a moştenit si se bucură de averea acumulată de omul care a fost cel mai bogat român Ce s-a întâmplat cu imperiul de miliarde...
Declaraţie şocantă a preşedintelui Chinei,...
Mediafax.ro
Efectul pozitiv neaşteptat pe care îl are, pentru întreaga lume, epidemia de coronavirus din China Efectul pozitiv neaşteptat pe care îl...
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Gandul.info
Stare de alertă! Coronavirusul a ajuns în România! Primul caz a fost confirmat! Stare de alertă! Coronavirusul a ajuns...
Ce se întâmplă cu copiii născuți din...
El este Cesare E, italianul infectat cu...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor "Îmi pare rău că iubitul tău se uită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Go4it.ro
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă Pot fi telefoanele la fel de dependente...
Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în...
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor...
ProMotor.ro
Limbaj codat la Poliţia Rutieră: „Să-i pună un Ana-Vasile“ Limbaj codat la Poliţia Rutieră: „Să-i...
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul...
Care sunt piesele care pică cel mai des...
Descopera.ro
Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament eficient” Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul....
Aşa le PLACE cel mai mult femeilor. Poziţiile...
PEDEAPSA sexuală pe care PUTERNICUL Ginghis...
ULTIMA ORĂ
Transhumanţa răspunderii. Marea oilor moarte îi aşteaptă pe turişti de 1 Mai

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.