Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Mortalitatea prin cancer la sân în România - 36%

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer cere implementarea de urgenţă a unui program naţional de screening pentru cancerul de sân, arătând că mortalitatea cauzată de boală este de 36%, peste media mondială, iar 83,7% dintre femeile din mediul rural nu au făcut niciodată un control preventiv, informează Mediafax.

Majoritatea femeilor depistate cu modificări ale sânilor în cadrul Campaniei “Nu am făcut destul” au peste 40 de ani, dar 30% au până-n 30 de ani, a declarat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, la încheierea ediţiei din 2015 a campaniei, desfăşurate în perioada octombrie-decembrie, în şapte judeţe, respectiv: Dolj, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Buzău.

Dintre femeile examinate, 8,5% au fost identificate cu probleme ale sânilor.
 
"Dintre cele 1.025 de femei, 87 au fost depistate cu diverse probleme ale sânilor, ceea ce înseamnă un procent de 8,5% din numărul total al persoanelor care s-au prezentat la controlul medical. Din observaţiile medicilor, cele mai frecvente modificări ale sânilor sunt legate de prezenţa formaţiunilor palpabile, fixe, de diferite dimensiuni, retractarea mameloanelor, durere la palpare, secreţii mamelonare. Mai îngrijorător este faptul că 83,7% dintre femeile care au venit la control nu îşi făcuseră anterior niciun control medical al sânilor. Mai mult decât atât, 88% dintre femeile din mediul rural care au participat la caravană nu făcuseră niciodată o ecografie mamară sau mamografie", a mai spus Irimia.
 
În cadrul campaniei, în ultimii doi ani, au fost testate un număr total de 2.027 femei din 11 judeţe.
 
O pondere de 36 la sută dintre româncele diagnosticate cu cancer la sân mor, media europeană fiind de 29 la sută, iar cea mondială de 31 la sută.
 
”Dacă ar fi să apelez la strategii de comunicare, aş îndrăzni să folosesc un slogan ”prezidenţial”: Da, putem! Putem fără îndoială şi trebuie să implementăm cât mai curând un program naţional de screening mamar. Autopalparea este la îndemână, iar mamografia şi ecografia mamară sunt proceduri investigaţionale disponibile şi uşor de efectuat. Trebuie să lăsăm pudoarea deoparte şi să învăţăm că orice, subliniez, orice modificare a sânului trebuie să te îndrume către medic. De asemenea, trebuie să înţelegem că un cancer nu înseamnă automat un destin implacabil şi că stadiul în care se depistează boala este esenţial pentru evoluţia ulterioară. Un cancer mamar incipient (tumoră infraclinică sau tumoră palpabilă cu dimensiuni până în 2 cm) este un cancer curabil. Deci...putem!”, a declarat medicul oncolog Cătălin Costovici.


Citește și:
Cancerul, tratat cu ajutorul malariei?!
60% dintre români refuză vaccinul împotriva hepatitei B
Transplanturi umane cu organe de porc. Este posibil?!
Exclusiv Online - 11.12.2015
Citește pe descopera.ro
Telefoanele MOBILE chiar provoacă CANCER! Concluzia ARARMANTĂ care provoacă un SCANDAL mondial Telefoanele MOBILE chiar provoacă CANCER! Concluzia ARARMANTĂ care provoacă...
Un pilot AIRBUS a făcut o MAENVRĂ demnă de filme pentru a salva situaţia. IMAGINILE video fac înconjurul lumii Un pilot AIRBUS a făcut o MAENVRĂ demnă de filme pentru a salva situaţia....
Vărsător Vărsător 20 ianuarie - 18 februarie

Este posibil ca în luna ianuarie să se accentueze o atmosferă tensionată în domeniul sentimental. Nu este însă cazul să vă demoralizaţi. Inspiraţia şi inventivitatea vă pot aduce realizări...citește mai departe

×

Zf.ro
Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare? Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce...
Beţi cafea? Diferenţa între o cafea de...
Cel mai mare pericol de care trebuie să...
BusinessMagazin.ro
Fiica de preşedinte care a FURAT  2 miliarde de dolari din BANII STATULUI dar spune că reuşit să strângă această avere datorită caracterului şi educaţiei ei Fiica de preşedinte care a FURAT 2 miliarde...
Milioane de telefoane vor fi afectate: WhatsApp...
Mediafax.ro
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de familie vor purta Harry şi Meghan după ce renunţă la titulatura „Alteţa sa regală” Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Avion prăbuşit în Kazahstan. Bilanţul...
Gandul.info
Noul indicator care i-a indus în eroare pe şoferi. Mulţi dintre ei au încălcat legea fără să ştie Noul indicator care i-a indus în eroare...
Carte de identitate de la 12 ani, imagine...
Verificări la „Bagdasar Arseni”: Nereguli...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Destinaţii alternative de Crăciun care...
Go4it.ro
Moment ŞOCANT petrecut în timpul unei transmisiuni în direct. Priviţi cu atenţie în spatele persoanei căreia i se ia interviul. Este aceasta dovada clară că e posibilă TELEPORTAREA? [VIDEO] Moment ŞOCANT petrecut în timpul unei...
Speranţe pentru taximetrişti! Încă o...
Cât costă NETFLIX în România faţă...
ProMotor.ro
Un șofer vrea să-şi vândă maşina care are 250.000 de km la bord. Ce SFAT primește de la un prieten mecanic? Un șofer vrea să-şi vândă maşina care...
Metoda prin care afli dacă mașina ta a...
Rusia se umple de TESLA CYBERTRUCK false....
Descopera.ro
Lenin a murit infectat cu SIFILIS de o prostituată franceză. SECRETELE care ies la iveală după 80 de ani Lenin a murit infectat cu SIFILIS de o prostituată...
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie....
Regele care a ÎNGROZIT o ţară întreagă...
ULTIMA ORĂ
Momentul în care avionul ucrainean ar fi fost lovit de o rachetă. Detaliile care indică autenticitatea înregistrării video

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.