Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Merele, soluţii ieftine împotriva aterosclerozei

 

Zicala “un măr pe zi ţine doctorul departe” este confirmată şi de specialiştii americani de la Universitatea Ohio.  Aceştia au studiat impactul consumului de mere asupra sănătăţii arterelor şi au ajuns la următoarea concluzie: o cură susţinută cu mere, care presupune consumul unui fruct în fiecare zi, timp de 4 săptămâni, reduce cu 40 la sută concentraţia unei substanţe din sânge responsabilă pentru afectarea elasticităţii arterelor.

Studiul american făcut de un producător de mere a scos în evidenţă fapul că delicioasele fructe scad nivelul colestrolul rău din sânge, LDL, cel care în contact cu radicalii liberi (toxine produse din corp au ajunse în organism din aer şi alimente), se oxidează şi duce la inflamaţii şi la afectarea ţesuturilor. "Când LDL se oxidează, se creează terenul ideal pentru ateroscleroză şi pentru ca arterele să devină rigide" a declarat  Robert DiSilvestro, expert în nutriţie la Universitatea Ohio.

Acesta spune că antioxidanţii din mere pot combate acest fenomen grav, chiar mai bine decât substanţele benefice din ceai verde şi tomate. Aşadar, nu aveţi nimic de pierdut dacă savuraţi merele româneşti tradiţionale. Alegeţi sortimentele mici, cu pete, care denotă faptul că nu au fost tratate, strecuraţi-le în salate de fructe şi combinaţi-le cu seminţe sau fulgi de ovăz pentru un mic-dejun sau desert delicios. 

 


Exclusiv Online - 05.10.2012
Citește pe descopera.ro
MISTERUL din jurul unei structuri subterane din Rusia, desluşit după decenii de CONTROVERSE uriaşe MISTERUL din jurul unei structuri subterane din Rusia, desluşit după...
STRUCTURI care se găsesc pe Marte au apărut din SENIN pe Pământ iar savanţii sunt contrariaţi de acest fenomen STRANIU STRUCTURI care se găsesc pe Marte au apărut din SENIN pe Pământ iar...
Capricorn Capricorn 21 December - 19 January

Luna ianuarie este favorabilă rezolvării problemelor financiare, însă este recomandat să evitaţi speculaţiile de orice fel. Aveţi în faţă o zi favorabilă tratativelor şi încheierii unor...citește mai departe

×

Zf.ro
Beţi cafea? Diferenţa între o cafea de lux şi o cafea normală Beţi cafea? Diferenţa între o cafea de...
Cel mai mare pericol de care trebuie să...
Breaking. RĂZBOIUL care a început în...
BusinessMagazin.ro
Ce PEDEAPSĂ a primit soţul fiicei lui Vladimir Putin pentru ca a înşelat-o Ce PEDEAPSĂ a primit soţul fiicei lui...
Cum este să zbori în cel mai lung zbor...
Era una dintre cele mai cunoscute femei...
Mediafax.ro
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că ar fi bătut o tânără. Scandalul ar fi plecat de la o pereche de pantofi şi un costum de baie Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Avion prăbuşit în Kazahstan. Bilanţul...
Caz şocant în Iaşi. Un bărbat a murit...
Gandul.info
Noul indicator care i-a indus în eroare pe şoferi. Mulţi dintre ei au încălcat legea fără să ştie Noul indicator care i-a indus în eroare...
Carte de identitate de la 12 ani, imagine...
Verificări la „Bagdasar Arseni”: Nereguli...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Destinaţii alternative de Crăciun care...
Go4it.ro
Speranţe pentru taximetrişti! Încă o ţară renunţă definitiv la Uber Speranţe pentru taximetrişti! Încă o...
Cât costă NETFLIX în România faţă...
Nominalizările la Premiile Oscar: care...
ProMotor.ro
Supărat că nu l-a lăsat să depășească, a frânat în fața lui. Acum regretă enorm! Supărat că nu l-a lăsat să depășească,...
Mazda CX-30 are primul motor DIESEL care...
Acestea sunt CELE MAI FIERBINȚI reclame...
Descopera.ro
S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie. Când le-au văzut bărbaţii au luat o decizie nebună: ''PRIVELIŞTEA era mult prea bună''. Nebunia s-a tranformat într-o adevărată ORGIE S-au DEZBRĂCAT şi s-au luat la bătaie....
Regele care a ÎNGROZIT o ţară întreagă...
VIBRATORUL cu albine al Cleopatrei şi prostituţia...
ULTIMA ORĂ
Momentul în care avionul ucrainean ar fi fost lovit de o rachetă. Detaliile care indică autenticitatea înregistrării video

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.