Iubeşte-ţi inima! Scade riscul de infarct la minimum consumând fructe şi legume proaspete şi limitând consumul de sare

La nivel mondial, consumul excesiv de sare provoacă aproximativ 2,3 milioane de decese, cauzate de infarcte, accidente vasculare cerebrale şi alte boli de inimă.
  • Publicat:
Iubeşte-ţi inima! Scade riscul de infarct la minimum consumând fructe şi legume proaspete şi limitând consumul de sare

La nivel mondial, consumul excesiv de sare provoacă aproximativ 2,3 milioane de decese, cauzate de infarcte, accidente vasculare cerebrale şi alte boli de inimă.


“Prin reducerea cantităţii de sare pot fi salvate milioane de vieţi, însă acest lucru poate fi realizat doar prin informare, astfel încât oamenii să fie conştienţi de pericolele la care se expun. Scopul nostru este să reducem, până în 2025, doza zilnică de sare la 5-6 grame/zi de persoană“, se arată într-un comunicat al Organizaţiei Mondiale de Sănătate.


Studiile ştiinţifice realizate pe această temă au demonstrat că prin scăderea cantităţii de sare în alimentaţie la aproape 3 grame/zi pot fi prevenite boli grave specifice secolului 21, cum sunt hipertensiunea arterială, atacul de cord sau accidentul vascular cerebral. De asemenea, funcţia renală, nivelul colesterolului şi cel hormonal sunt echilibrate.

O altă deficienţă nutriţională cu care se confruntă mare parte din populaţie este cea reprezentată de lipsa de potasiu în organism, nutrient care se găseşte din belşug în fructele şi legumele proaspete, pe care mulţi dintre noi le ocolim în detrimentul alimentelor de tip junk-food.

Această carenţă, în tandem cu excesul de sare ce se găseşte în majoritatea produselor procesate, nu fac decât să ne pună pe lista neagră a victimelor căzute pradă celor mai crunte boli.

Deci, pentru că tot este primăvară şi avem la dispoziţie atâtea verdeţuri şi fructe delicioase, haideţi să uităm de toate bombele calorice care pândesc la orice pas şi să preţuim sănătatea, că-i mai bună decât toate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân