Îngrijorător: peste jumătate dintre români au colesterolul mărit

În urma unui studiu realizat pe parcursul lunii noiembrie, s-a descoperit că peste 52% dintre cei aproximativ 6600 de români care şi-au măsurat nivelul colesterolului total, au valori care depăşesc limita maximă de 200 mg/dl.Procentul este cu atât mai îngrijorător ţinând cont de faptul că, în 2011, Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne situa pe locul 3 la nivel european în ceea ce priveşte decesele cauzate de boli cardiovasculare, nivelul ridicat al colesterolului fiind recunoscut ca principal factor de risc.
  • Publicat:

Rezultatele testărilor demonstrează că 63.2% dintre persoanele depistate cu valori crescute ale colesterolului sunt femei, iar aproximativ 90% dintre acestea au vârsta mai mare de 40 de ani. Şi în rândul bărbaţilor s-a observat un nivel crescut al colesterolui după depăşirea vârstei de 40 de ani, 85% dintre cei depistaţi cu un nivel peste 200 mg/dl fiind peste această

În Bucureşti s-a înregistrat cel mai mic procentaj al persoanelor cu un nivel crescut al colesterolului total – 46.2% dintre cei care au participat la testări. La polul opus, procentul cel mai mare de persoane cu un nivel al colesterolului peste limita maximă s-a înregistrat în Craiova – 69.2%, urmând Sibiu, cu 58% dintre cei testaţi, Oradea – 55%, Ploieşti – 54.7%, Constanţa – 53.6%, Iaşi – 52%, Suceava – 49%, Braşov – 47.8%, Cluj – 47.7%, Timişoara – 47% şi Galaţi – 46.4%.

„Datele colectate confirmă, din păcate, ceea ce arată statisticile la nivel naţional: colesterolul crescut este inamicul din umbră pentru mai mult de jumătate din populaţia adultă a României. Asta nu trebuie însă să ne descurajeze, ci dimpotrivă, să ne încurajeze să adoptăm câteva schimbări simple în stilul de viaţă: consumul zilnic de fructe şi legume, înlocuirea grăsimilor animale din alimentaţie cu cele nesaturate (uleiuri vegetale, margarine tartinabile de calitate sau peşte gras), 30 de minute de activitate fizică moderată în fiecare zi şi evitarea fumatului (sau a locurilor în care se fumează) pot fi foarte eficiente în lupta împotriva colesterolului crescut”,  declară Conf. Dr. Florin Mitu, medic primar cardiolog.

Testarea colesterolului total este un prim pas în evaluarea gradului de risc al unei persoane de a dezvolta afecţiuni cardiace. Verificarea periodică a nivelului de colesterol este cu atât mai importantă cu cât un nivel crescut de colesterol nu se traduce prin semne clinice, pe care pacientul să le poată identifica. Însă, depăşirea valorilor normale în mod constant, pe o perioadă lungă de timp, duce la depunerea colesterolului pe pereţii interiori ai arterelor, îngreunând circulaţia sângelui şi conducând, astfel, la probleme grave de sănătate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”