Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Infecţiile dobândite în spitale apar din vina sistemului, nu a bolnavului

Infecţiile nosocomiale apar din vina sistemului, nu a bolnavului, nu există o marjă acceptată, dar aceste cazuri trebuie raportate, a spus, joi, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), Vasile Cepoi, informează Mediafax.

Prezent la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, Cepoi a spus că un raport al Comisiei Europene din 2014, arată că, în 2013, au fost înregistrate 110.000 de decese cauzate de infecţiile nosocomiale. Tot în raportul CE se mai spune că în 2013 s-au cheltuit peste 5,6 miliarde de euro pentru tratamentul pacienţilor expuşi unui risc asociat actului medical, printre care şi infecţiile nosocomiale. La nivel european între opt şi nouă la sută dintre pacienţii internaţi în spital sunt expuşi unui risc asociat actului medical, a mai spus Cepoi.

El a precizat că instituţia pe care o conduce lucrează la elaborarea unui al doilea set de standarede pentru acreditarea spitalelor, la care a invitat toţi "actorii" implicaţi în implementarea lor, inclusiv asociaţiile de pacienţi.

"Lucrăm la un set de standarde pe care le vom aplica din iunie 2016. Este a doua ediţie a standardelor pentru acreditarea spitalelor, care vor fi mult mai riguroase. Pe măsură ce le expiră acreditarea, adică după cinci ani, vor intra în procesul de reacreditare. Sigur, spitalele cer reacreditarea. Un prim scop este să asigurăm protecţia pacienţilor. De aceea, unul din standarde va cuprinde mai mulţi indicatori privind infecţia nosocomială. Stabilim mai întâi nivelul infecţilor nosocomiale la nivel naţional. Din păcate infecţiile nosocomaiale nu se raportează, în România fiind de aproximativ unu la sută, cam nerealist, iar în Franţa, patru la sută", a mai spus preşedintele CoNAS.

Principalul obiectiv al instituţiei este de a creşte siguranţa pacienţilor.

"În cazul în care unitatea sanitară nu îndeplineşte aceste standarde, nu este acreditată, iar dacă nu este acreditată Casa de Asigurări de Sănătate, tot prin lege, nu încheie contract cu acele unităţi medicale. Ne propunem să creştem nivelul de încredere al pacientului. Toate spitalele înfiinţate înainte de 7 iunie 2011 au depus dosarele de acreditare. Din nefericire mecanismul nu a mers aşa cum ar fi trebuit. În decurs de trei ani au fost acreditate 77 de spitale. Noi am mai evaluat încă 68 de spitale şi am acreditat 28 dintre ele", a mai spus Cepoi.

Preşedintele CoNAS a adăugat că, până la jumătatea anului viitor, vor mai fi evaluate 301 spitale, dintre cele care s-au înfiinţat înainte de 7 iunie 2011.

"Evaluând activitatea serviciilor din spitalele care au fost deja acreditate, am constatat că evaluarea nu a fost suficient de obiectivă şi nu a identificat în mod corect deficienţele şi abaterile de la standarde. Am luat decizia ca pregătirea evaluatorilor să se facă la Şcoala de Sănătate Publică într-o perioadă de trei săptămâni. Va trebui să reevaluăm şi spitalele care au fost evaluate. Toate unităţile sanitare care vor să intre în relaţie contractuală cu Casa, şi cele publice, şi cele private. Pot fi evaluate şi cele care nu vor să intre în contracte cu casa de asigurări de sănătate", a precizat Cepoi.

Infecţii nosocomiale sunt infecţiile dobândite în cursul spitalizării sau îngrijirilor medicale acordate bolnavului şi care, la admiterea sa în serviciul medical nu se afla în perioada de incubaţie a bolii sau la debut.

Potrivit statisticilor Ministerului Sănătăţii, în spitalele din România sunt înregitrate în jur de 10.000 de infecţii nosocomiale, cele mai multe înregistrate în secţii de terapie intensivă şi chirurgie.



Citește și:
Suplimentele cu multivitamine în exces cresc riscul de cancer
Ce iubesc femeile... la corpul unui bărbat?
Alimente care pot preveni atacul de cord
Ceaiul de muşeţel duce la un risc mai mic de cancer tiroidian
Exclusiv Online - 24.04.2015
Taguri: infectii, spitale
Citește pe descopera.ro
Ce se întâmplă în CORPUL tău dacă bei zilnic 4 CEŞTI de cafea Ce se întâmplă în CORPUL tău dacă bei zilnic 4 CEŞTI de cafea
Aşa arată CORONAVIRUSUL în corpul celor INFECTAŢI. Imagini în PREMIERĂ - FOTO Aşa arată CORONAVIRUSUL în corpul celor INFECTAŢI. Imagini în PREMIERĂ...
Vărsător Vărsător 20 ianuarie - 18 februarie

Nevoia de prea mare libertate sentimentală ar putea fi greşit înţeleasă de partenerul de viaţă. Încearcă să fii ponderată în afirmaţii şi să acorzi atenţia cuvenită relaţiilor parteneriale....citește mai departe

×

Zf.ro
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul...
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care...
S-a TERMINAT. Putin şi Erdogan sunt la...
BusinessMagazin.ro
ATENŢIE MAXIMĂ dacă aţi primit acest SMS. Este un virus extrem de periculos, care face ravagii. Dacă nu aţi primit încă, feriţi-vă de.. ATENŢIE MAXIMĂ dacă aţi primit acest...
Cutremur pe piaţa auto. Primul jucător...
Mediafax.ro
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de familie vor purta Harry şi Meghan după ce renunţă la titulatura „Alteţa sa regală” Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Avion prăbuşit în Kazahstan. Bilanţul...
Gandul.info
HOROSCOP dragoste săptămâna 17 – 23 februarie 2020. Berbecii au un început pasional, Gemenii își îmbunătățesc relația HOROSCOP dragoste săptămâna 17 – 23...
O femeie rănită într-un accident rutier...
Minela născuse în urmă cu mai bine de...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor "Îmi pare rău că iubitul tău se uită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Go4it.ro
Xiaomi Mi 10 şi Mi 10 Pro, anunţate oficial cu camere de 108MP şi preţuri mid-range Xiaomi Mi 10 şi Mi 10 Pro, anunţate oficial...
Google Maps: aplicaţie actualizată pentru...
De ce a încetat WhatsApp să mai funcţioneze...
ProMotor.ro
Primele imagini cu viitorul Logan arată o mașină RADICAL schimbată. Românii sunt mândri de cum a ieșit Primele imagini cu viitorul Logan arată...
Senzațional: Dacia electrică există deja!...
CUM SCAPI UŞOR DE RADAR! Află cu 30 de...
Descopera.ro
Tinerele ce SEDUCEAU soldaţii nazişti: „Era TRAGIC plângeam mereu după ACT” Ce se întâmpla după ce bărbaţii finalizau Tinerele ce SEDUCEAU soldaţii nazişti:...
Închis într-o TEMNIŢĂ de regele Ungariei,...
ILDICO, femeia frumoasă şi fatală care...
ULTIMA ORĂ
Povestea cutremurătoare a unei femei, transformată la doar 12 ani în „soţia” tatălui său

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.