Frica de dentist poate fi ereditară

Este concluzia la care au ajuns cercetătorii spanioli de la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid. Aceştia au analizat atitudinea faţă de dentist a 184 de copii şi a părinţilor lor în timpul unui studiu privind relaţia cu unul dintre specialiştii cu care ar trebui să avem o legătură pe viaţă.

După acest demers, spaniolii şi-au dat seama că teama de dentist ar putea fi moştenită de la părinţi, aceasta transmiţându-se copiilor mai ales pe linie paternă.
 
În aceste condiţii, sfatul lor pentru voi este să vă învingeţi temerile şi să mergeţi la dentist împreună cu copiii pentru că neglijarea problemelor nu face decât să amâne inevitabilul: tratamentele lungi şi costisitoare.
 
La ora actuală, se consideră că una din 5 persoane se confruntă cu fobia de dentist, aceasta însemnând de fapt frica de durere. Însă anestezia modernă şi materialele de ultimă generaţie pot elimina cu brio orice disconfort. Astfel, nu ezitaţi să mergeţi la un control o dată la 6 luni.