Frica de dentist, învinsă cu ajutorul… muzicii

Pacienţii cu teamă de dentist pot beneficia acum de o nouă metodă prin care îşi pot învinge temerile. Marele naist Nicolae Voiculeţ, în colaborare cu doctorul Christian Marmandiu, medic chirurg implantolog, a realizat un album muzical special pentru pacienţii cărora le este frică de dentist.
  • Publicat:
Frica de dentist, învinsă cu ajutorul... muzicii

Pacienţii cu teamă de dentist pot beneficia acum de o nouă metodă prin care îşi pot învinge temerile.

Marele naist Nicolae Voiculeţ, în colaborare cu doctorul Christian Marmandiu, medic chirurg implantolog, a realizat un album muzical special pentru dentofobi (pacienţi cărora le este frică de dentist), precum şi pentru copii, o noutate la noi în ţară.


Acesta poartă numele de „Art meets art” şi conţine 8 piese elaborate de muzician, care poartă cu ele misterul şi puterea vindecătoare a muzicii naiului. Ele  vor fi ascultate de către pacienţii unei clinici private din Bucureşti, în timpul intervenţiilor chirurgicale, dar şi al tratamentelor dentare obişnuite.

Proiectul discografic de muzicoterapie „Art meets Art” poartă această denumire pentru că la baza genialităţii stă performanţa, legătura dintre cele două ştiinte (muzica şi stomatologia) şi motorul care a dat nastere unei muzici avansate, în ton cu vibraţia vieţii şi frecvenţa sunetelor înalte.

Muzica îi ajută pe pacienţi să depăşească anxietatea, inducându-le o stare de siguranţă şi de încredere

România se afă  la finalul clasamentului în Europa la capitolul sănătate orală. Atunci când vine vorba despre vizita la dentist, una dintre cele mai întâlnite bariere ale oamenilor este teama. De aceea, prin proiectul discografic “Art meets art” vrem să venim în sprijinul pacienţilor noştri şi, pe lângă tratamentele la cele mai înalte standarde de profesionalism, dotări de ultimă generaţie, să le oferim şi confort emoţional”, a declarat medicul Christian Marmandiu.

Alaturi de proiectul „Art meets Art” s-au lansat două noi servicii pentru pacienţi: lucrări protetice realizate exclusiv în Elveţia, ce beneficiază de o garanţie de 25 ani, şi programul de prevenţie a cancerului oral.

Testul de depistare a cancerului oral se va realiza cu ajutorul aparatului  ORAL ID, singurul aparat din lume atestat de Asociaţia Americană de Stomatologie, care poate depista orice formă de cancer oral, în stare incipientă, în doar 2 minute. Testarea este gratuită, inclusă în pachetul de profilaxie.

Evenimentul a fost celebrat alături de pacienţi, medici, Prof. Dr. Rainer Valentin, membru al Comitetului Executiv al Board-ului German de Implantologie, colaboratori şi persoane publice, precum Hussain Sinjari, ambasadorul Irakului, Anca Serea, Elisabeta Lipă, cântăreţul Florin Chilian, Gianina Corondan, Monica Davidescu şi mulţi alţii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”