Femeia care şi-a programat moartea pe 1 noiembrie (VIDEO)

La începutul anului, la vârsta de 29 de ani, Brittany Maynard, care tocmai se căsătorise, a aflat că mai avea şase luni de trăit, din cauza unui cancer la creier foarte agresiv, şi că agonia sa va fi lungă şi dureroasă.
  • Publicat:
Femeia care şi-a programat moartea pe 1 noiembrie (VIDEO)

O americană care suferă de un cancer, în fază terminală, a anunţat că-şi va pune capăt zilelor pe 1 noiembrie, pentru a muri cu demnitate, fără să fie nevoită să sufere, într-o înregistrare video care a provocat emoţie pe Internet, relatează AFP, citat de Mediafax.

La începutul anului, la vârsta de 29 de ani, Brittany Maynard, care tocmai se căsătorise, a aflat că mai avea şase luni de trăit, din cauza unui cancer la creier foarte agresiv, şi că agonia sa va fi lungă şi dureroasă.

„Ceea ce-ţi vine în minte atunci când afli că mai ai atât de puţin de trăit este să spui tot ceea ce doreşti să le spui celor pe care-i iubeşti”, afimă ea în clip, care a fost vizualizat de peste 5,5 milioane de ori pe YouTube.com.

Brittany Maynard, care tocmai se căsătorise cu Dan Diaz când a început să acuze dureri violente de cap, s-a mutat din California în Oregon, „unul dintre cele cinci state americane care au legalizat dreptul de muri demn”, alături de Montana, Vermont, statul Washington şi New Mexico, se arată pe pagina fondului său, thebrittanyfund.org.

Astfel, un medic poate să-i prescrie, în mod legal, ceea ce are nevoie pentru a-şi pune capăt zilelor, aşa cum doreşte, în camera sa, înconjurată de apropiaţi, şi anume soţul, mama şi cea mai bună prietenă.

„Nu am lansat această campanie pentru a primi atenţie (…). Am făcut-o pentru că doresc o lume în care oricine să aibă dreptul să moară demn, ca mine”, a afirmat ea pe site – menit să promoveze legalizarea eutanasiei pe întregul teritoriu al Statelor Unite -, pe care este postată înregistrarea video.

„Am medicamentele, nu mă uit la ele în fiecare zi, dar sunt acolo (…). Este o mare uşurare să ştiu că nu voi fi nevoită să mor în modul (dureros) care mi-a fost preconizat”, adaugă ea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân