Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Embrionii de sex feminin, mai expuşi riscului de malformaţii şi deces în primele luni de sarcină

Un studiu efectuat asupra a 140.000 de embrioni umani contrazice teoria potrivit căreia masculii sunt mai vulnerabili şi sugerează că rata de mortalitate în rândul embrionilor feminini este mai mare per total, informează theguardian.com, citat de Mediafax.

Embrionii de sex feminin sunt mai predispuşi la deces în timpul sarcinii, susţin cercetătorii, contrazicând o teorie veche potrivit căreia embrionii de sex masculin sunt mai vulnerabili în primele luni de viaţă.

Până în prezent, ipoteza "masculului fragil" a fost acceptată pe scară largă şi se considera că embrionii de sex feminin sunt mai rezistenţi şi mai puţin predispuşi la a suferi de probleme de sănătate fatale sau de malformaţii genetice în perioada în care se află în uter.

Cel mai recent studiu sugerează că ipoteza "embrionului feminin fragil" este cea adevărată, iar, dacă datele vor fi confirmate, o largă varietate de cercetări academice vor fi subminate, diferitele provocări la care sunt supuşi embrionii feminini şi masculini în primele faze de dezvoltare fiind puse într-o nouă lumină.

"Acesta este un bun exemplu de idee ştiinţifică ce s-a bucurat de o largă circulaţie în mediul academic, dar ale cărei baze empirice erau ambigue. Ajunge în manuale şi apoi devină «virală». Nimeni nu a spus «hai să-i dăm de capăt acestei chestii»", a declarat Steven Orzack, cercetător în biologie la Fresh Pond Research Institute din Cambridge, în statul american Massachusetts.

În condiţii normale, datele privind numărul de băieţi şi fete născute arată un uşor avantaj pentru sexul masculin, cu circa 103-105 băieţi la fiecare o sută de fete, fără vreo intervenţie artificială.

Oamenii de ştiinţă au explicat acest avantaj, în trecut, sugerând că sunt concepuţi mai mulţi băieţi decât fete. De asemenea, se credea că mai mulţi embrioni de sex masculin mor în primele stadii de dezvoltare, ideea fiind bazată pe observaţiile potrivit cărora mai mulţi băieţi erau subiectul unor sarcini pierdute sau se năşteau morţi în ultimul trimestru al sarcinii.

Mai multe motive pentru care ar fi concepuţi mai mulţi băieţi au fost luate în considerare, inclusiv unul potrivit căruia spermatozoizii care conţin cromozomul Y ar înota mai rapid decât cei "feminini".

Totodată, concluziile noului studiu ridică întrebări referitoare la tendinţele demografice, precum creşterea numărului de fetiţe născute după perioade de criză alimentară sau un număr mai mare de băieţi născuţi în perioadele de război.

Rezultatele sunt bazate pe o evaluare a ratelor mortalităţii privind sute de mii de embrioni masculini şi femini, în perioada de la o săptămână după concepere până la naştere.

Studiul, care a fost publicat în revista PNAS, arată că, deşi fetuşii de sex masculin sunt mai predispuşi la a muri în ultimele luni de sarcină, rata mortalităţii per total este mai mare în cazul celor de sex feminin.

Savanţii au analizat soarta a circa 140.000 de embrioni, concepuţi fie in vitro, fie cu ajutorul altor tehnologii de reproducere asistată, pentru a cerceta mortalitatea din primele zile de după concepere. Sexul embrionilor a fost înregistrat în momentul în care aceştia au fost testaţi privind malformaţiile genetice, deşi în multe cazuri părinţilor nu le-a fost comunicat dacă vor avea un băiat sau o fetiţă.

Datele obţinute au arătat că embrionii de sex masculin prezentau un risc mai mare de dezvoltare anormală şi că mulţi dintre aceştia mureau la o săptămână sau două după concepere, ceea ce înseamnă că, în primele stadii, sarcinile par să favorizeze sexul feminin.

Informaţii colectate cu ajutorul a aproximativ 800.000 de amniocenteze au arătat că, între săptămânile a zecea şi a 15-a, mult mai multe sarcini cu embrioni feminini sunt pierdute. În cel de-al treilea trimestru de sarcină, mortalitatea feminină este puţin mai scăzută decât în cazul embrionilor de sex masculin, dar acest lucru nu compensează diferenţele calculate per total, potrivit studiului.

Rezultatele sugerează că ar putea fi vorba de perioade de vulnerabilitate diferite în timpul dezvoltării intrauterine, pentru băieţi şi fete, ceea ce în viitor ar putea ajuta cercetătorii să înţeleagă mai bine unele dintre cauzele pierderii sarcinilor şi ale decesului copiilor la naştere.

Embrionii de sex feminin ar putea prezenta un risc mai crescut din cauza modului în care cromozomii X sunt inactivaţi în interiorul celulelor, au spus cercetătorii. Embrionii de sex feminin au doi cromozomi X, dar unul dintre ei este "dezactivat" aleatoriu în fiecare celulă, lăsând doar unul cu gene active. Totuşi, uneori acest proces devine dezechilibrat şi unul dintre cromozomii X începe să devină dominant în toate celulele organismului. Dacă există probleme genetice în cadrul acestui cromozom dominant, acest lucru poate duce la probleme de sănătate fatale.

Descoperirile au şanse mici de a fi utilizate pentru selectarea artificială a sexului viitorului copil, practică ce a devenit foarte răspândită în unele părţi ale lumii, au spus savanţii.

"Ceea ce se întâmplă în India şi China din punct de vedere al dezechilibrului major referitor la proporţia sexelor nu are nimic de-a face cu proporţiile naturale. În mod clar în lume se întâmplă astfel de lucruri şi nu este deloc un lucru bun", a declarat Steven Orzack.



Exclusiv Online - 01.04.2015 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
Google arată de AZI date despre mobilitatea ROMÂNILOR, în contextul izolării de coronavirus Google arată de AZI date despre mobilitatea ROMÂNILOR, în contextul...
Când un pacient cu coronavirus nu mai este CONTAGIOS. Concluzia cercetătorilor nemţi Când un pacient cu coronavirus nu mai este CONTAGIOS. Concluzia cercetătorilor...
Berbec Berbec 21 March - 20 April

Luna aprilie este favorabilă întâlnirilor, discuţiilor de afaceri şi chiar schimbărilor, dacă le aveţi în plan. În cazul în care aveţi temeri legate de un examen, de orice natură ar fi acesta...citește mai departe

×

Gandul.ro
Andreea Marin, în lacrimi la GÂNDUL LIVE: Noi nu dormim de 10 zile, stăm în casă cu copiii, dar nu avem timp să vorbim cu ei, deoarece suntem MEREU pe telefoane! SMS la 8825 pentru DONAȚII Andreea Marin, în lacrimi la GÂNDUL LIVE:...
ULTIMA CINĂ. A murit într-un spital, conectată...
TRATAMENTUL pentru coronavirus care i-a...
ApropoTv.ro
Psihologia pierderii locului de muncă în timpul coronavirusului Psihologia pierderii locului de muncă în...
Yoga şi meditaţie pentru a face faţă...
Cumpărături „esenţiale” în timpul...
Go4it.ro
Aplicaţiile care nu trebuie să lipsească de pe niciun telefon în 2020! Merg şi pe iOS şi pe Android şi îţi pot salva mult timp Aplicaţiile care nu trebuie să lipsească...
Cum să îţi plăteşti facturile de la...
Dr. Ian Lipkin, EXPERT în epidemii la nivel...
ProMotor.ro
Prima piesă care PICĂ dacă lași mașina NEMIȘCATĂ câteva săptămâni Prima piesă care PICĂ dacă lași mașina...
Vrei să pari bogat dar ai un buget limitat?...
Acest șofer i-a lăsat MASCA pe polițiști....
Descopera.ro
Google arată de AZI date despre mobilitatea ROMÂNILOR, în contextul izolării de coronavirus Google arată de AZI date despre mobilitatea...
Cea mai SÂNGEROASĂ sărbătoare din istoria...
AVERTISMENTUL legat de coronavirus lansat...
ULTIMA ORĂ
"China a ascuns numărul real de morţi şi de infectaţi cu coronavirus". Raport al serviciilor de informaţii americane

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .