Doar 245 din 11.291 de studii clinice europene s-au desfăşurat în România în 2018

„Accelerarea Accesului Pacientului la Medicamente Inovative” a fost punctul fierbinte al unui simpozion despre studiile clinice în Europa şi în România în 2018.
  • Publicat:
Doar 245 din 11.291 de studii clinice europene s-au desfăşurat în România în 2018
Doar 245 din 11.291 de studii clinice europene s-au desfăşurat în România în 2018, foto 123rf.com

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 2018 s-au desfăşurat 11.291 de studii clinice în Europa, în timp ce în România doar 245. România ocupă locul 6 în clasamentul numărului de studii clinice efectuate în Europa Centrală şi de Est, liderul fiind Polonia.

Toate aceste date au fost prezentate Simpozionul de Studii Clinice 2019 s-a desfăşurat de curând la Bucureşti, având ca temă centrală „Accelerarea Accesului Pacientului la Medicamente Inovative”. Speakeri renumiţi din 14 ţări au vorbit în faţa a 250 de profesionişti din domeniu.

Drept egal la sănătate al pacienţilor indiferent de ţară

S-a discutat şi despre asemănări şi diferenţe în procesul de aprobare a studiilor clinice din diferite ţări europene. Dificultăţi în înrolarea pacienţilor în studii clinice, cooperare între afaceri medicale, dezvoltare clinică şi operaţiuni clinice.
“Demn de remarcat este faptul că toţi cei prezenţi la acest simpozion au căzut de acord asupra aceloraşi paşi care să ducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului şi la accesul rapid la un tratament care să îi îmbunătăţească condiţia medicală. Până la urmă este vorba despre dreptul egal la sănătate” remarca Dr. Cristina Florescu Moraid, preşedintele simpozionului.

Viitorii specialişti români trebuie pregătiţi pentru studii clinice

„O concluzie importantă e evenimentului este că educaţia medicală continuă din ţara noastră are nevoie urgentă de a include cât mai multe programe de informare în domeniul studiilor clinice, pentru a pregăti toate categoriile de viitori specialisti în abordarea corectă a unui studiu clinic.” a mai adăugat Dr. Cristina Florescu Moraid.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”