Coronavirusul se poate răspândi şi prin gesturi banale ca vorbitul sau respiratul

Medicii avertizează că noul coronavirus se poate răspândi şi prin gesturi banale ca vorbitul sau respiratul.
  • Publicat:
Coronavirusul se poate răspândi şi prin gesturi banale ca vorbitul sau respiratul
FOTO: shutterstock / Coronavirusul se poate răspândi şi prin gesturi banale ca vorbitul sau respiratul

Simplul gest de a respira sau vorbi poate duce la răspândirea coronavirusului, avertizează un autorităţile medicale americane.

Un medic al Academiei Naţionale de Ştiinţă şi fost membru al Şcolii Harvard de Sănătate Publică, Dr. Harvey Fineberg, a povestit pentru CNN că în timp ce măştile chirurgicale ar trebui să fie rezervate personalului medical în această perioadă, el va urma să poarte o bandană sau orice alt material care să-i acopere faţa. Dr. Anthony Fauci, membru de la Casa Albă şi expert în boli infecţioase spune că acest subiect, şi anume ca americanii să-şi ţină feţele acoperite în public, este ”o discuţie în desfăşurare”.

Cercetătorii au păreri împărţite în privinţa măştilor chirurgicale dacă funcţionează la fel de bine ca măştile de gaze N95 şi dacă acoperirea feţei cu o bucată de material poate duce la prevenirea infecţiei. Dar Dr. Fauci notează că acestea ar putea proteja şi cu siguranţă nu au ce rău să facă, câtă vreme cei din domeniul medical au suficiente.

La fel ca în cazul multor afecţiuni respiratorii, coronavirusul se răspândeşte prin aerosoli care poartă particule ale virusului. Centrul de Control şi Prevenţie a Bolilor atenţionează că microorganismele se răspândesc în momentul în care o persoană bolnavă tuşeşte sau strănută. Însă, o situaţie similară celei menţionate este şi cea în care simplul gest de a vorbi duce la răspândirea virusului în aer, menţionează Dr. Fineberg pentru CNN.

”Având în vedere faptul că există cercetări specifice limitate, rezultatele studiilor disponibile sunt totuşi relevante în privinţa aerosolizării virusului în urma respiraţiei”, spune Dr. Fineberg.

Scrisoarea trimisă către Casa Albă din partea Academiei Naţionale de Ştiinţă specifică o cercetare realizată la un spital din China în urma căreia s-a descoperit că virusul poate fi transmis prin aer şi contactat de personalul medical atunci când îşi dau jos echipamentul de protecţie. Americanii sunt acum sfătuiţi să păstreze o distanţă mai mare de 2 metri faţă de persoanele din jurul lor pentru a încetini răspândirea virusului, dar studiile de la Universitatea din Nebraska şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts au descoperit că virusul se poate răspândi pe distanţe mai mari.

”Dacă generezi aerosoli care conţin virusuri care nu au unde circula în încăpere, sunt şanse foarte mari ca mai târziu să treci prin aceşti aerosoli şi să-i inhalezi”, explică Dr. Fineberg. ”Dar dacă te afli afară, vântul îi va dispersa”, a continuat specialistul.

Dr. Fineberg susţine că el va începe să poarte măşti în public ca metodă de precauţie împotriva contactării virusului, în special în spaţiile închise precum magazinele alimentare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: