Bolile fizice pe fond nervos pot fi tratate numai de psiholog

Stresul, depresia si starile nevrotice au un impact major asupra sanatatii fizice. Specialistii vorbesc tot mai des de boli cronice care au fost cauzate de tulburari emotionale netratate.
  • Publicat:
Bolile fizice pe fond nervos pot fi tratate numai de psiholog
Bolile fizice pe fond nervos pot fi tratate numai de psiholog

Stresul, depresia si starile nevrotice au un impact major asupra sanatatii fizice. Specialistii vorbesc tot mai des de boli cronice care au fost cauzate de tulburari emotionale netratate.

In timp, se creeaza un adevarat cerc vicios, deoarece agravarea starii de sanatate accentueaza simptomele tulburarilor psihice, care la randul lor pot provoca alte boli fizice.

„Atunci cand stresul, supararile, tensiunile si frustrarile nu se exprima prin ganduri si cuvinte, ele genereaza suferinte corporale, sunt o forma somatica de manifestare a unor suferinte psihice. Metoda de tratament consta in constientizarea acestor probleme psihice si in recunoasterea faptului ca exista ceva care ne solicita psihic insa nu credem ca este atat de deranjant incat sa cerem ajutor.

Bolile fizice pe sistem nervos pot fi tratate numai prin psihoterapie”, sustine psihologul Anca Munteanu de la Centrul de psihologie de actiune si psihoterapie. Specialista spune ca exista o serie intreaga de factori care pot declansa tensiuni psihice: examene, scoala, serviciul, angajare, casatorie sau evenimente care au avut loc sau urmeza sa se intample in viitorul apropiat.

Metodele obisnuite de relaxare nu mai au nici un efect

Dr. Munteanu sustine ca de multe ori medicii specialisti nu pot da un tratament pentru afectiunile localizate pentru ca nu isi au originea in corp ci la nivel mental. In aceste cazuri, metodele obisnuite de relaxare nu mai au nici un efect.

„Oamenii au nevoie de odihna, concediu, plimbari in aer liber si alte activitati care ii fac sa se simta bine, insa multi spun ca nu au timp, ca nu merita sau ca pot trai fara acestea. In momentul in care a aparut suferinta fizica pacientii trebuie ajutati sa constientizeze ca au probleme emotionale si sa vorbeasca despre ele.

Unii se vindeca repede pentru ca ajung sa faca legatura intre corp si psihic, insa altii sunt incapabili sa faca aceste conexiuni, iar psihoterapia poate doar ameliora suferintele in care oamenii s-au complacut”, explica psihologul Anca Munteanu. Medicul spune ca somatizarea tensiunilor psihice este intalnita la fiecare categorie de varsta, insa copiii si adolescentii par sa fie mai afectati de aceasta.

Stresul este cel mai nociv factor pentru bolile de inima si digestive

Conform statisticilor organizatiilor internationale de cercetare in psihologie, cele mai comune afectiuni apar la nivelul sistemelor cardiovascular, respirator si gastrointestinal. Specialistii spun ca, o data instalate aceste boli, devine mult mai greu de tratat si afectiunea emotionala care le-a provocat.

La nivel gastrointestinal poate aparea indigestie sau sindromul colonului iritabil, deoarece nervii care controleaza digestia sunt foarte sensibili la orice fel de stimul. Simptomele indigestiei sunt dureri abdominale, balonari, diaree sau constipatie, iar in cazul colonului iritabil apar greturi, stari de voma si dureri acute.

„Viata moderna si stresanta ataca in primul rand inima si tubul digestiv. Milioane de oameni sufera de tulburari functionale ale tubului digestiv cauzate de stres si alte tulburari emotionale. Acestia se confrunta cu probleme de tranzit, colon iritabil sau ulcer. Stresul psihic este unul din principalii factori declansatori ai acestor afectiuni”, sustine dr. Carol Stanciu, presedintele Societatii Romane de Gastroenterologie.

Din punct de vedere cardiovascular, anxietatea duce la boli de inima si coronariene, iar atacurile de panica tripleaza riscul de infarct. „Categoric, bolile emotionale provoaca afectiuni ale inimii. Este demonstrat prin masuratori ca parametrii sangelui sunt buni atunci cand persoana este linistita si sunt mai putin buni atunci cand este depresiva sau anxioasa. Organismul agresat devine anxios daca e gata sa se apere sau depresiv daca nu mai are nici o putere pentru a face acest lucru.

Studiile au aratat ca persoanele cu o dominanta depresiva risca accidente cerebrale si alte afectiuni cardiologice”, explica prof. dr. Mircea Cinteza. La nivel respirator, tulburarile emotionale pot provoca astm, boli pulmonare cronice date de pierderea elasticitatii la aceste organe si greutate in respiratie.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”