Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Avertismentul medicilor: hemoroizii nu se pot vindeca nici cu plante, nici cu creme

Aceste vene dilatate de la nivelul rectului inferior şi anusului nu pot dispărea cu ajutorul unor unguente sau sub aşa-zisă acţiune miraculoasă a unor plante, avertizează specialiştii, îngrijoraţi că marea majoritate a pacienţilor ajung la ei atunci când boală hemoroidală s-a complicat. 

“Tratamentul naturist este reprezentat de o paleta largă de plante medicinale, fără însă a avea nişte studii ştiinţifice care să certifice efectele acestora. Avem însă certitudinea, după studierea amănunţită a bolii hemoroidale, că niciun tratament administrat local – deci creme - şi niciun tratament înghiţit – pastile sau ceaiuri – nu pot vindecă această afecţiune.
Pot doar ameliora simptomatologia, lucru care îi poate bucură pe pacienţi pe moment, dar care îi va întrista mai târziu. Boală îşi vede mai departe de evoluţie, apar complicaţii şi, deseori, recidive chiar după ce intervenim profesionist”,  declara profesor doctor Dorel Firescu, medic specialist în proctologie şi endoscopie digestivă la clinica OK Medical. 
 
Medicii mai atrag atenţia asupra unui lucru: “De cele mai multe ori aceste tratamente naturiste sunt indicate de persoane fără o pregătire medicală minimală sau sunt pur şi simplu găsite pe internet şi cumpărate, fapt ce poate întârzia diagnosticul şi tratamentul unei boli mult mai grave, dar care la debut poate avea o simptomatologie asemănătoare hemoroizilor. Este vorba despre cancerul de colon”, adaugă profesorul Firescu. 
 
Cât despre leacurile naturiste care fac mai mult rău decât bine, doctorii plasează pe lista celor de evitat neapărat spânzul şi tătăneasă – ierburi periculoase dacă sunt folosite pentru tratarea hemorozilor. 
 
Sfatul medicului pentru cei care se confruntă cu simptome? “Mergeţi urgent într-un cabinet de proctologie pentru un diagnostic precis şi nu ieşiţi din cuvântul medicului că să nu ajungeţi la complicaţii”, concluzionează doctorul Dorel Firescu, specialist la OK Medical, cea mai modernă clinică de proctologie. 
 
Toate remediile naturiste recomandate pe internet, dar şi pseudoconsulturile făcute în farmacii sau în cabinetele unor medici care nu au pregătire în proctologie nu fac altceva decât să înrăutăţească starea celor care suferă de hemoroizi.


Citește și:
Testul capabil să depisteze cancerul pancreatic
S-a descoperit vaccinul care vindecă Ebola 100%
Medicamentul anticancer care depistează SIDA!
GANDUL.RO: PSD a taxat dur după ce Orban a numit „pomeni”...
EVZ.RO: Margherita de la Clejani se iubește cu alte femei?!...
CAPITAL.RO: Smiley a spus adevărul! Va avea un copil cu Gina...
IMPACT.RO: Ce trebuie să știi înainte să mănânci roșii...
EVENIMENTULISTORIC.RO: Cuza-Vodă zugrăvit de un călător englez: „Fără...
Exclusiv Online - 05.08.2015
Antrenorul minții: 10 lucruri pe care un om inteligent nu le face niciodată Doctorulzilei.ro Antrenorul minții: 10 lucruri pe care un om inteligent nu le face niciodată
Horoscop, sâmbătă, 6 iunie. „Se resimt efectele Lunii Pline în Săgetător” Infoactual.ro Horoscop, sâmbătă, 6 iunie. „Se resimt efectele Lunii Pline în Săgetător”
Un specialist oferă răspunsuri despre CANCER. Ce animale nu se pot îmbolnăvi? Animalzoo.ro Un specialist oferă răspunsuri despre CANCER. Ce animale nu se pot îmbolnăvi?
Gemeni Gemeni 22 May - 21 June

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
PSD a taxat dur după ce Orban a numit „pomeni” alocațiile copiilor PSD a taxat dur după ce Orban a numit „pomeni”...
Pensionară din Bacău a tăiat cutia cu...
EL este bătăușul vloggeriței Tequila!...
Go4it.ro
A mers la spital cu dureri mari. La radiografie, medicul a rămas perplex A mers la spital cu dureri mari. La radiografie,...
Și-a făcut selfie, dar nu a fost atentă...
Aceasta este amanta perfectă, spun bărbații...
ProMotor.ro
Acestea sunt cele mai bune mașini second-hand pe care le poți cumpăra. Nu se strică orice-ai face! Acestea sunt cele mai bune mașini second-hand...
Dacia Sandero III, în testele finale pe...
Este incredibil cât au ajuns să coste...
Descopera.ro
Imagini INTIME cu scene de nuditate dintr-o lume CENZURATĂ Imagini INTIME cu scene de nuditate dintr-o...
Momentul ȘOCANT în care un sat întreg...
O țestoasă GIGANT a făcut SPECTACOL pe...
ULTIMA ORĂ
A mers la spital cu dureri mari. La radiografie, medicul a rămas perplex

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .