Aproape jumătate dintre adulţii de peste 45 de ani vor dezvolta prediabet

Aproape jumătate dintre adulţii de peste 45 de ani vor dezvolta prediabet, o afecţiune ce constă într-un nivel ridicat al glicemiei, care precede adeseori apariţia diabetului, potrivit unui studiu de amploare realizat de cercetătorii olandezi.
  • Publicat:
Aproape jumătate dintre adulţii de peste 45 de ani vor dezvolta prediabet

Aproape jumătate dintre adulţii de peste 45 de ani vor dezvolta prediabet, o afecţiune ce constă într-un nivel ridicat al glicemiei, care precede adeseori apariţia diabetului, potrivit unui studiu de amploare realizat de cercetătorii olandezi, notează Mediafax.

Prediabetul, denumit uneori „metabolism alterat al glucozei”, nu prezintă simptome clare, însă persoanele cu glicemii mai mari decât cele normale, relevate în urma unor teste sangvine, ar trebui să fie testate pentru diabet o dată la unul sau doi ani, potrivit American Diabetes Association.

Cercetătorii de la Universitatea Erasmus din Rotterdam şi de la Harvard School of Public Health din Boston au utilizat pentru acest studiu o serie de date aferente unui eşantion de 10.000 de adulţi din Olanda, inclusiv înregistrări medicale, bilete de externare, reţete eliberate de farmacii şi măsurători ale glicemiei.

Aproximativ 75% dintre persoanele cu glicemii ridicate la vârsta de 45 de ani vor dezvolta diabet, iar jumătate dintre persoanele care au deja diabet la aceeaşi vârstă vor începe să îşi administreze insulină, potrivit acestui studiu, publicat în The Lancet Diabetes and Endocrinology.
 
Un IMC (Indice de Masă Corporală) ridicat şi o circumferinţă crescută la nivelul taliei determină o creştere şi mai mare a acestor riscuri.
 
Toţi oamenii ar trebui să adopte diete sănătoase şi să practice exerciţii fizice cu regularitate pentru a-şi reduce riscul de diabet, au precizat autorii studiului.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”