Aproape 5 miliarde de oameni ar urma să sufere de miopie în 2050

Jumătate din populaţia lumii, aproape 5 miliarde de oameni, ar urma să sufere de miopie în 2050, de şapte ori mai mulţi decât în anul 2000, notează Tree Hugger. Dintre aceşti 5 miliarde, până la un miliard vor prezenta un risc sporit de orbire.
Aproape 5 miliarde de oameni ar urma să sufere de miopie în 2050

Dacă anul trecut oamenii de ştiinţă anunţau că numărul oamenilor miopi s-a dublat în ultimii 50 de anion nou studiu publicat în jurnalul Ophthalmology întăreşte aceste statistici şi oferă o previziune sumbră: jumătate din populaţia lumii, aproape 5 miliarde de oameni, ar urma să sufere de miopie în 2050, de şapte ori mai mulţi decât în anul 2000, notează Tree Hugger. Dintre aceşti 5 miliarde, până la un miliard vor prezenta un risc sporit de orbire.

Creşterea numărului de cazuri de miopie este atribuită unor factori de mediu, nu genetici.  Această situaţie se datorează „în principal modificărilor stilului de viaţă cauzate de combinaţia dintre reducerea timpului petrecut afară şi intensificarea activităţilor realizate de la distanţă mică”, scriu cercetătorii de la Brien Holden Vision Institute (Australia) , cei de la Universitatea din Noua Galie de Sud şi de la Institutul de Cercetare a Ochilor din Singapore.

Aceştia îi sfătuiesc pe părinţi să-şi ducă în mod regulat copiii la controale oftalmologice, să îi îndemne să petreacă mai mult timp afară şi să le modereze activităţile de la distanţă mică, cum ar fi utilizarea dispozitivelor electronice.

Dacă oamenii de ştiinţă au crezut multă vreme că factorii din spatele miopiei sunt în mare parte genetici, noile cercetări arată că faptul că oamenii petrec mai mult timp înăuntru decât afară, nu computerele sau smartphone-urile, reprezintă principala cauză a problemei. O posibilă explicaţie ar fi  expunerea tot mai redusă la lumină. Altfel spus, pe măsură ce copiii pierd legătura cu natura, ei îşi pierd şi din capacitatea de a vedea. Teoria din spatele acestei ipoteze este că lumina stimulează eliberarea de dopamină în retină, iar acest neurotransmiţător blochează alungirea globului ocular specifică miopiei, care face ca cristalinul să focalizeze lumina în faţa retinei, nu direct pe ea.

Cel mai nou articol Video: