Întârziere ciclul menstrual
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Nu inteleg in ce privinta imi cereti sfatul. Nu are legatura frecventa contactelor sexuale... citește

Cele mai
Caută în:

Aparatele care salvează vieţi la colţ de stradă – o noutate în sistemul medical românesc

Aeroportul "Henri Coandă", Muzeul Antipa şi Tribunalul Bucureşti vor fi dotate cu defibrilatoare externe, iar 700 de angajaţi ai acestor instituţii vor fi instruiţi să le folosească, în cadrul unui proiect derulat de Asociaţia Română de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă (ARISU).

În Bucureşti există deja cinci astfel de defibrilatoare, în cele mai circulate cinci staţii de metrou, respectiv Unirii 1, Unirii 2, Eroilor, Universitate şi Piaţa Victoriei. În cea de-a doua etapă a proiectului urmează să fie montate alte cinci astfel de aparate, respectiv unul la Tribunalul Bucureşti, unul la Muzeul Antipa, două la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" şi un altul într-un loc ce urmează să fie stabilit.

Toate defibrilatoarele sunt conectate la Serviciul de urgenţă 112 şi pot fi folosite de oricine.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat că încă de la pornire aparatul oferă instrucţiuni vocale clare, alertează automat Dispeceratul 112, iar un echipaj SMURD Bucureşti este trimis la locul incidentului.

Raed Arafat le recomandă celor care vor fi în situaţia de a folosi un defibrilator pentru salvarea unei vieţi să sune mai întâi la numărul de urgenţă 112 pentru a fi instruiţi şi prin telefon de către un specialist.
Secretarul de stat a precizat că, în cazul unui stop cardiac, este vorba de o urgenţă maximă, iar fiecare minut pierdut scade cu 10 la sută şansele de supravieţuire. Din acest motiv în lume s-a încercat găsirea de soluţii astfel încât să se poată interveni cu rapiditate.
Raed Arafat a mai spus că în 2006, când au început discuţiile de principiu pentru dotarea pompierilor cu defibrilatoare, a existat un val de rezistenţă, la fel cum s-a întâmplat în toate statele dezvoltate, care au introdus cu mult înainte acest serviciu.
Studiile demonstrează că majoritatea pacienţilor care supravieţuiesc în urma unui stop cardiac au fost defibrilaţi de către pompieri, a adăugat Arafat.
"Acum punem la dispoziţia omului de rând un defibrilator externe automat, care îi permite să intervină şi nu-i permite să greşească. Aparatul analizează ritmul cardiac, iar omul doar apasă pe butoane, la indicaţia aparatului. În momentul în care aparatul începe să fie utilizat, fiind legat de Serviciul 112, în dispecerat se declanşează o alarmă", a explicat secretarul de stat.
Acesta a precizat că, în viitor, defibrilatoarele ar putea fi monitorizate prin GPS, ceea ce ar permite echipajelor de intervenţie identificarea exactă a locului în care acestea sunt folosite.
Raed Arafat a mai spus că această iniţiativă ar trebui preluată de cât mai multă lume şi în cât mai multe locuri. În opinia sa, fiecare angro sau centru comercial ar trebui să aibă cel puţin un astfel de aparat şi personal care să ştie să-l folosească.
"Sper să auzim de oameni salvaţi de către oameni de rând. În echipa de urgenţă intră cetăţeni de rând, care încep să aplice o manevră foarte importantă de salvare a unei vieţi", a mai spus Arafat.
Secretarul de stat a precizat că astfel de aparate există deja de mulţi ani în SUA, Franţa, Germania, Italia, Austria. Arafat şi-a exprimat speranţa că în viitor vom putea avea şi noi astfel de aparate "la fiecare colţ de stradă".
Arafat a mai spus că în Statele Unite ale Americii defibrilatoarele externe automate sunt cel mai des folosite în cazinourile din Las Vegas, iar şansa de supravieţuire este de peste 80 la sută dacă sunt folosite în primele două minute.



Preşedintele Consiliului Naţional Român de Resuscitare, dr. Valentin Georgescu, a declarat că lanţul de supravieţuire trebuie să concentreze eforturile unor comunităţi şi de aceea este importantă implicarea tuturor cetăţenilor din comunitate.
"Defibrilatorul tinde să devină un aparat foarte uşor de folosit de către oricine, fără instruire medicală. Va deveni o prezenţă publică, ca telefonul public de odinioară. (...) Nu aparatul în sine este important, ci faptul că face parte din acel lanţ de supravieţuire: comunicarea cu 112 şi sistemul de urgenţă. Avem ca deziderat un defibrilator la fiecare colţ de stradă", a spus dr. Valentin Georgescu.
Preşedintele ARISU, Nicolae Stavre, a spus că cele cinci defibrilatoare montate anul trecut nu au fost folosite până în prezent şi a precizat că ar fi necesară o semnalare mai agresivă a prezenţei lor în spaţiile publice.
În acest context, Valentin Georgescu a precizat că prezenţa acestor defibrilatoare trebuie să fie semnalată încă din exteriorul staţiei de metrou sau al instituţiei, pentru că acestea pot fi folosite şi în exterior, nu doar în interior.

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, prezent la lansarea celei de-a doua etape a proiectului, a spus că prezenţa acestor aparate în zonele aglomerate este un lucru absolut normal într-o societate civilizată. El a precizat însă că nu este suficient să avem cutiile cu aparatele în locuri publice, ci trebuie să existe şi implicare educaţională, respectiv cursuri care să-i înveţe pe oameni, de la vârste cât mai mici, despre cum ar putea salva vieţi.

Conform studiilor făcute în Uniunea Europeană în România în fiecare an sunt înregistrate peste 50.000 de decese declanşate de stopul cardio-respirator. Aproape jumătate dintre acestea ar putea fi salvate dacă s-ar folosi un defibrilator extern automat în primele minute de la instalarea stopului cardio-respirator.

Cele 10 defibrilatoare din Capitală sunt instalate în cadrul Proiectului "Energie pentru viaţă", al cărui buget depăşeşte 70.000 de euro.

 

Citește și:
Top 4 exerciţii recomandate pentru o inimă veşnic tânără
Burta, mai periculoasă decât obezitatea! Află care e riscul pentru inimă!
Uită şi iartă! Pentru inima ta...


Exclusiv Online - 20.09.2013 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
ALERTĂ RADIOLOGICĂ de proporţii! „Nivelurile de radiaţii înregistrate sunt uriaşe”, iar EFECTELE sunt de zece ori mai mari decât în urma dezastrului de la Cernobîl ALERTĂ RADIOLOGICĂ de proporţii! „Nivelurile de radiaţii înregistrate...
SĂPAU o fântână şi au dat peste armata unui ÎMPĂRAT. Povestea din spatele uneia dintre cele mai mari DESCOPERIRI arheologice ale omenirii SĂPAU o fântână şi au dat peste armata unui ÎMPĂRAT. Povestea din...
Berbec Berbec 21 martie - 20 aprilie

În luna aprilie sunteţi favoritul zodiacului: aveţi mari şanse de reuşită în tot ceea ce întreprindeţi pe plan personal. Aveţi însă nevoie de calm şi realism astfel încât să găsiţi adevărata...citește mai departe

×

Zf.ro
AVERTISMENT: carnea de pui din aceste supermarketuri este plină de superbacterii rezistente la antibiotice AVERTISMENT: carnea de pui din aceste supermarketuri...
BREAKNG: Un cunoscut actor de la Hollywood...
Pregătiţi-vă de INVAZIA pakistaneză:...
BusinessMagazin.ro
Ce a păţit tânărul din Suceava care i-a strigat lui Dragnea că PSD nu a făcut “Nimic” - VIDEO Ce a păţit tânărul din Suceava care...
Murdoch, fiii săi şi imperiul său media...
Croitorul lui Hitler. Cine este omul care...
Mediafax.ro
Gelu Voican Voiculescu: Numai Stănculescu a privit momentul execuţiei Ceauşeştilor. Eu nu am apucat să ies Gelu Voican Voiculescu: Numai Stănculescu...
5 goluri în 20 de minute! Cine ar rezista?...
BREAKING! Fostul preşedinte al statului...
Gandul.info
Se uita pe un site de imobiliare la imaginile cu o casă, când a dat peste CEVA uluitor, surprins chiar în bucătărie. Iniţial a crezut că nu vede bine/ Compania imobiliară a şters totul, dar era prea târziu. Clipul e VIRAL | VIDEO Se uita pe un site de imobiliare la imaginile...
Un cuplu a decis să facă un test ADN,...
Descoperirea ŞOCANTĂ făcută în Oceanul...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Totul a plecat de la o singură partidă de amor pentru această tânără. Este incredibil prin câte a trecut, iar acum a dat toate detaliile: „Maraton de sex sălbatic, orgie, controverse” Totul a plecat de la o singură partidă...
Tragedie la Hollywood! A MURIT cunoscutul...
Se întâmplă în România! Revoltător...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Numele unei companii europene a fost CENZURAT în China. Producătorul chinez HUAWEI colaborează cu această companie. Să fie acesta sfârşitul parteneriatului? Numele unei companii europene a fost CENZURAT...
Telefoane mobile interzise prin OUG în...
Probleme grave cu ecranul pliabil de pe...
ProMotor.ro
Top 10 obiceiuri care ÎŢI DISTRUG MAŞINA ÎNCET, DAR SIGUR! Uite ce trebuie să faci ca să nu ai probleme Top 10 obiceiuri care ÎŢI DISTRUG MAŞINA...
Când pot fi folosite radarele pistol. Legea...
Cum să foloseşti un motor DIESEL ca la...
Descopera.ro
Aşa faci sigur o FEMEIE fericită. Este mai tare decât orice POZIŢIE ai încercat până acum Aşa faci sigur o FEMEIE fericită. Este...
În atenţia BĂRBAŢILOR: puteţi avea...
CENTURA de castitate, cea mai CHINUITOARE...
ULTIMA ORĂ
IMAGINEA devenită VIRALĂ, făcută cu O ORĂ înainte ca Notre-Dame să fie cuprinsă de FLĂCĂRI: Fotograful a făcut anunţul aşteptat de tot internetul! Căutările au luat sfărşit! | FOTO

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.