Animale în jurul lumii

Dintotdeauna s-a remarcat efectul benefic al animalelor asupra sănătăţii umane, acestea fiind o sursă de energie, dar şi de relaxare.
  • Publicat:
Animale în jurul lumii

Dintotdeauna s-a remarcat efectul benefic al animalelor asupra sănătăţii umane, acestea fiind o sursă de energie, dar şi de relaxare.

Dintre toate animalele, peştii au un impact major asupra oamenilor, iar cei crescuţi în acvarii reprezintă un mod unic de a te elibera de stres, dar şi de a-ţi educa copiii.

Observarea unui acvariu (atenţia la mişcările peştilor, la cum îşi apără aceştia teritoriul, la cum interacţionează unii cu alţii, la culori etc) poate fi hipnotizantă şi eliberatoare.

În plus, un acvariu este un material didactic viu care îi ajută pe cei mici să perceapă lumea din jur şi să o înţeleagă (habitatele acvatice, ecosistemele acvatice, biologia peştilor), într-un mod relaxant.

Un acvariu sporeşte copiilor curiozitatea şi fascinaţia faţă de ce îi înconjoară şi faţă de informaţii, iar adulţilor le aduce linişte în timp ce îl privesc, dar şi în timp ce au grijă de el.

O astfel de bucurie a fost surpinsă în timpul unui festival al animalelor de companie, în Lisabona, sâmbătă, 9 februarie 2013: o femeie priveşte peştii din interiorul unui acvariu, cu zâmbetul până la urechi.

Vezi mai multe imagini pe Mediafax Zoom.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Urgențe medicale în sezonul cald 🔴CSID LIVE
Urgențe medicale în sezonul cald 🔴CSID LIVE
Bărbații cu voce groasă sunt mai norocoși în dragoste, spun studiile
Bărbații cu voce groasă sunt mai norocoși în dragoste, spun studiile