Alegerea partenerului ar putea avea o influenţă mare asupra siluetei tale

Se pare că alegerea partnerului de viaţă are o influenţă mai mare asupra siluetei noastre decât am fi crezut.
Alegerea partenerului ar putea avea o influenţă mare asupra siluetei tale

Se pare că alegerea partnerului de viaţă are o influenţă mai mare asupra siluetei noastre decât am fi crezut. Potrivit cercetătorilor de Universitatea Edinburgh, stilul de viaţă alături de partener are o influenţă mai mare asupra predispoziţiei la obezitate decât modul în care ai fost crescut în familie. 

Stilul de viaţă al cuplului, inclusiv dieta şi activităţile fizice, au un imFopact determinant asupra masei corporale, mai ales pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Rezultatele studiului sugerează că inclusiv persoanele care provin din familii cu istoric de obezitate îşi pot reduce riscurile prin schimbarea obiceiurilor de zi cu zi. Cercetătorii au analizat date de la 20 de mii de familii din Scoţia. Aceştia au comparat trăsăturile ereditare şi mediul în care au crescut în copilărie şi apoi ca adulţi şi le-au relaţionat cu factorii determinanţi pentru obezitate şi stare generală de sănătate. Au fost luaţi în considerare 16 factori printre care: raportul şold-talie, tensiunea arterială, procentul de grăsime şi indicele de masă corporală.

Chris Haley, coordonatorul studiului şi profesor la Universitatea din Edinburgh a explicat: „Deşi factorii genetici sunt responsabili pentru o mare parte dintre diferenţele dintre oameni, studiul arată că stilul de viaţă alături de partner are o influenţă importantă asupra riscului de a suferi de obezitate şi este mai important decât modul în care ai fost crescut. Cercetarea arată că inclusiv persoanele care vin din familii cu istoric de obezitate pot reduce aceste riscuri dacă aduc modificări stilului de viaţă.”

Studiul a fost publicat în jurnalul medical PLOS Genetics.