De ce e important să nu ratezi gustările de peste zi

Kilogramele în plus reprezintă una din principalele probleme de sănătate ale omenirii. Aceasta şi pentru că avem mâncare la discreţie, pentru că n-o mai produce fiecare cu mâinile lui, pentru că am devenit sedentari, stresaţi, ocupaţi şi deseori, ne refugiem în junk food.
  • Publicat:
De ce e important să nu ratezi gustările de peste zi

Kilogramele în plus reprezintă una din principalele probleme de sănătate ale omenirii. Aceasta şi pentru că avem mâncare la discreţie, pentru că n-o mai produce fiecare cu mâinile lui, pentru că am devenit sedentari, stresaţi, ocupaţi şi deseori, ne refugiem în junk food.

Mi s-a întâmplat de multe ori şi mie să întâmpin deadline-uri strânse înconjurată de tot felul de pungi şi punguţe de covrigei, sărăţele, napolitane şi chipsuri, pe care le devoram la ore târzii, deşi scopul lor iniţial era acela de a fi gustări nevinovate.

Şi mă săturau şi mă satisfăceau, dar după o vreme, cântarul îmi arăta realitatea crudă, pentru că o punguţă, două, consumate la ore nepotrivite însemnau nişte sute de calorii transformate în grăsimi inestetice, depuse acolo unde nu-mi doream. O vreme am renunţat la gustări pentru că mi-am zis că 3 mese pe zi îmi ajung ca să mă descurc peste zi. Însă oricât de sănătoase ar fi fost mesele, 3 doze zilnice de energie nu-mi erau mereu de ajuns pentru a fi în formă până târziu şi pentru a îmbina cu brio programul de lucru cu cel de sport. Şi oricât de copios ar fi fost micul dejun, tot nu puteam să rezist fără “fluturi în stomac“ 🙂 până la ora 2,3 când luam prânzul.

Ca să nu mai zic de cina care părea atât de departe, chiar dacă o luam la ora 7. Aşa că m-am gândit să ascult de cei mai înţelepţi şi să adopt un program de 3 mese şi două gustări la orele 11 si 16, condiţie a reuşitei programului meu de transformare corporală. M-au convins consultantul Herbalife şi nutriţionistul Corina Zugravu, Membru al Consiliului Consultativ în Nutriţie Herbalife, la începutul evaluării mele corporale şi m-am convins pe pielea mea ce bine e să nu ratez gustările sănătoase. Acum mă delectez cu Batoanele proteice cu gust de alune, cu boabele de soia, cu supa de roşii, toate de la Herbalife, pe care le alternez la gustare cu o mână de cireşe sau căpşuni care au invadat pieţele patriei.

Şi ce am constatat?

1.Nu mi se mai face o foame de lup între mese.

2.Batoanele dulci şi fructele îmi dau energie şi îmi aduc bucuria unui desert sănătos, cu puţine calorii.

3.Sunt în formă la prânz pentru antrenamentele cu Anca.

4. Mă satur la prânz şi cină cu mai puţine calorii.

5.Nu mai am tendinţa să mă refugiez în punguţele cu covrigei şi sărăţele.

Şi cel mai important, chiar simt cum se topesc kilogramele! 🙂

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: