Cum se tratează dinţii sparţi sau rupţi la copii

Fracturile celor mici se găsesc de cele mai multe ori la nivelul maxilarului, a buzei superioare dar şi a mandibulei şi pot afecta atât dinţii de lapte cât şi dinţii permanenţi
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum se tratează dinţii sparţi sau rupţi la copii

Copiii sunt sursa noastră de fericire, astfel că întotdeauna punem nevoile celui mic pe primul loc. Cu toate acestea, oricât de mult ne dorim să avem grijă de ei, există situaţii care nu pot fi evitate sau care nu ţin de noi şi se întâmplă accidente cu consecinţe destul de mari.

Vara abia a trecut şi iarna îşi va face simţită prezenţa în doar câteva luni, astfel că este necesar să fim informaţi dinainte, în cazul unor probleme prin care pot trece copiii noştri, întocmai pentru a le oferi cel mai bun ajutor. Patinajul sau săniuţa, poate chiar şi simplul mers pe gheaţă către şcoală, pot reprezenta factori care duc la o fractură dentară. Nu este de evitat faptul că odată ce orele au început, acesta s-ar putea juca şi ar putea cădea, fisurându-şi dinţii.

Ce este de făcut atunci când copilul se loveşte?

Fracturile celor mici se găsesc de cele mai multe ori la nivelul maxilarului, a buzei superioare dar şi a mandibulei şi pot afecta atât dinţii de lapte cât şi dinţii permanenţi. Când un astfel de accident are loc este foarte important să îl calmăm pe cel mic, care probabil este speriat din cauza şocului suferit şi are tendinţa de a plânge. Copilul trebuie să înţeleagă că vizita la medicul stomatolog este un musai pentru binele său, pentru că doar cineva specializat îi poate oferi un diagnostic corect şi un tratament care să îl scape de probleme. „ spune dr.Ionut Leahu.

Ce putem face imediat după ce dintele este fracturat?

“Pentru că este bine să acţionăm cât mai repede posibil, dacă există sângerare, părinţii îi pot aplica celui mic o bucată de tifon imbibată în apă rece iar în perioada imediat următoare este necesar ca acesta să consume alimente moi, care se pot mânca uşor. Pentru a diminua durerea şi sângerarea acesta poate de aemenea, să muşte o batistă (care, atenţie, să fie foarte curată pentru a nu-i provoca infecţii).

Este necesar ca cel mic să nu îşi clătească gura şi să nu folosească sau să încerce să cureţe dintele afectat. De asemenea, un dinte scos din alveolă poate fi ţinut într-un pahar cu soluţie salină până la vizita în cabinet – atenţie, primele 15 minute reprezintă şansa acestuia de a fi replantat!

Chiar şi dr. Asma Năstase, medic pedodont al clinicilor dentare Dr. Leahu a trecut printr-o experienţă de acest gen: „Eram cu copilaşul meu când acesta a căzut şi şi-a fracturat dinţişorul. Primul pas este să îl liniştim pe cel mic, să îi dam să bea un pahar cu apă şi uşor-uşor să verificăm gravitatea situaţiei. Indiferent de problemă este necesar un consult la medicul dentist pentru eventualele leziuni nevizibile.” spune dr. Asma Nastase.

Indiferent că vorbim de dinţi fracturaţi, mobili (care se mişcă) sau avulsionaţi (care au ieşit complet din os) sau chiar de o întâmplare superficială, adulţii trebuie să îşi ducă imediat copiii la medicul dentist pentru a preveni orice agravare a situaţiei. Cu cât ajunge mai repede în cabinetul medical, cu atât şansele de a-şi reface dintele cu succes sunt mai mari. Este necesar ca pe viitor dinţii şi gingiile celor mici să fie verificaţi cu mai multă stricteţe. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Ionuţ Leahu - Medic primar stomatologie generală
Dr. Ionuț Leahu – doctor și fondator al celei mai extinse rețea de clinici stomatologice din România. Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog cu competență în implantologie orală și master în implantologie orală și parodontologie este anteprenorul român care a construit în decursul a 12 ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân