Cum ne protejăm de COVID-19 în cabinetul de stomatologie?

Teama de coronavirus a pus stăpânire pe mulţi oameni. Medicul stomatolog Beatrice Pătraşcu răspunde la câteva întrebări ce pot aduce lumină şi care pot elimina temerile pacienţilor.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum ne protejăm de COVID-19 în cabinetul de stomatologie?

În aceste vremuri tulburi, să ieşi din casă pentru o vizită programată la dentist pare o adevărată aventură.

Teama de coronavirus a pus stăpânire pe mulţi oameni, inclusiv pe unii stomatologi, care şi-au închis cabinetele. Iar din această cauză, multe intervenţii stomatologice urgente nu pot fi realizate.

Pentru că sunt multe îngrijorări privind siguranţa în cabinetele dentare, am rugat-o pe dr. Beatrice Pătraşcu, medic stomatolog, să ne răspundă, punctual, la câteva întrebări ce pot aduce lumină în acest context şi care pot elimina temerile pacienţilor.

„Să închidem uşile nu poate reprezenta o soluţie, mai ales în cazurile urgente”

CSÎD: Teama că am putea intra în contact cu virusul este atât de mare încât foarte mulţi dintre stomatologii din România şi-au închis cabinetele private, refuzând să asigure chiar şi urgenţele stomatologice. Cât de justificată este această reacţie şi cât este panică?

Dr. Beatrice Pătraşcu: Să analizăm ce s-a întâmplat în regiunea Wuhan din China, unde există atât facultatea de stomatologie (capacitate 828 de studenţi), cât şi spitalul de stomatologie (1.098 de angajaţi şi 890.000 de pacienţi pe an) din cadrul Universităţii Wuhan. În timpul epidemiei s-au asigurat urgenţele şi au avut un număr de 9 îmbolnăviri confirmate cu COVID-19 (3 medici, 3 asistente, 2 membri din administrativ şi un student). Spitalul a confirmat că a tratat peste 700 de pacienţi cu urgenţe stomatologice în timpul epidemiei.

Riscuri există, dar pot fi reduse prin prevenţia şi atenţia personalului care intră în contact cu pacienţii, punând accentul pe interviul premergător programării, în care încercăm să aflăm cât mai multe informaţii despre situaţia şi expunerea pacientului, mizând şi pe onestitatea acestuia. Să închidem uşile nu poate reprezenta o soluţie, mai ales în cazurile urgente.

CSÎD: Închideţi cabinetele, preluaţi exclusiv urgenţe sau menţineţi deschis?

Dr. Beatrice Pătraşcu: În cabinetele noastre încercăm să menţinem programul normal de funcţionare, tratând atât urgenţele, cât şi programările deja existente, înainte ca acestea să devină urgenţe, luând toate măsurile de prevenţie şi siguranţă şi mărind timpul între pacienţi, astfel încât să putem dezinfecta şi menţine spaţiile cât mai sterile.

Măsuri de igienă în cabinetele stomatologice pentru prevenţia infecţiei cu noul coronavirus

CSÎD: Ce reguli trebuie să fie respectate pentru a preveni transmiterea virusului în cabinetele stomatologice?

Dr. Beatrice Pătraşcu: Ţinând cont de prevederile internaţionale şi de avertizările emise de autorităţile locale, am formulat un set de măsuri obligatoriu de respectat în clinicile noastre:

  • Contactăm proactiv pacienţii programaţi, dar verificăm şi cu cei care ne sună în aceste zile pentru programări dacă au călătorit în ultimele două săptămâni în zone afectate de virusul SARS-CoV-2, dacă au fost expuşi ori s-au întâlnit cu persoane care au contractat virusul sau sunt supuşi unei carantine, sau dacă starea lor de sănătate este afectată de febră sau altă formă de răceală şi gripă. Personalul de la recepţie este instruit să dea informaţii clare dacă există pericole şi ne rezervăm dreptul de a reprograma în cazurile unde considerăm că această soluţie se impune – măsură foarte apreciată de pacienţii contactaţi, chiar şi de cei care au fost amânaţi.
  • Tot telefonic, le solicităm pacienţilor să nu aibă însoţitori, cu excepţia copiilor, dacă situaţia nu o impune, pentru a minimiza traficul nejustificat de persoane în clinică.
  •  La intrarea în clinică, pacienţii trebuie să aplice protecţia pentru încălţăminte, să se spele pe mâini şi să folosească produsele dezinfectante puse la dispoziţie atât în băi, cât şi la recepţie, iar uscarea mâinilor se face cu prosoape de hârtie.
  • În clinicile noastre sunt montate peste tot dispensere cu dezinfectant, dar le reamintim pacienţilor că dezinfectantul nu înlocuieşte spălatul pe mâini.
  • Ne asigurăm că instrumentele de scris cu care se completează formularele aparţin pacienţilor, iar în cazul în care nu au, le facem cadou pe cele de la recepţie.
  • Recomandăm pacienţilor încă de la confirmarea programărilor ca plăţile să se realizeze electronic (se foloseşte protecţie de unică folosinţă la utilizarea POS-ului).
  • În această perioadă renunţăm la saluturile fizice, la îmbrăţişări sau la apropieri cordiale, le reamintim că o facem din drag şi cu grijă faţă de pacienţi şi le recomandăm să încerce să evite acest gen de apropieri în următoarea perioadă.
  • Spaţiile cabinetelor sunt dezinfectate regulat, cu atenţie sporită pentru elementele cu care se intră cel mai des în contact: mânerele uşilor, balustradele, scaunele pacienţilor, cuiere, instrumentarele fiind sterilizate, ca regulă generală, conform normelor impuse internaţional.

CSÎD: Ce măsuri trebuie să respecte personalul medical?

Dr. Beatrice Pătraşcu: Ca şi în cazul măsurilor pentru cabinete şi pacienţi, există un set de reguli şi pentru personalul medical:

  • Toţi membrii echipei medicale respectă regulile de protecţie (mască, ochelari, vizieră de protecţie, bonetă, halat de unică folosinţă pentru anumite manopere).
  • Este extrem de important ca în timpul oricărei manopere să se folosească un sistem de aspiraţie performant, adică să ne asigurăm că aspirăm cât mai bine saliva şi aerosolii, ceea ce se poate asigura doar cu o aspiraţie chirurgicală de putere mare.
  • Imediat ce se încheie orice manoperă medicală stomatologică, se dezinfectează toate echipamentele şi se aeriseşte bine încăperea.
  • Se dezinfectează sistemul de aspiraţie cu substanţe biocide.

„Pacienţii cu simptome de gripă să amâne vizita la medicul stomatolog pentru 14-21 de zile”

CSÎD: Cum se procedează în evaluarea pacienţilor înaintea tratamentelor stomatologice de către medic?

Dr. Beatrice Pătraşcu: După ce a fost admis în clinică de către personalul administrativ din recepţie, pacientul este supus unui examen amănunţit realizat de medicul stomatolog şi se efectuează o anamneză.

Dacă se constată că există o formă de risc, acesta îşi rezervă dreptul de a-l trimite către un medic generalist, pentru că pacienţii cu risc de răceală sau gripă nu pot fi trataţi în perioada epidemiilor cu virusuri gripale.

Recomandarea mea pentru pacienţii cu simptome de gripă este să amâne vizita la medicul stomatolog pentru 14-21 de zile sau până se remite complet simptomatologia.

CSÎD: Cum se procedează în examinarea orală a pacienţilor?

Dr. Beatrice Pătraşcu: Este recomandat ca examinarea orală să se realizeze după ce pacienţii au clătit gura cu apă de gură antibacteriană, care reduce mult numărul de microbi în cavitatea bucală.

În perioadele cu epidemii de gripă se recomandă să se facă doar radiografii panoramice şi CT (computer tomograf) şi să se evite radiografiile retroalveolare.

Gravidele, copiii şi pacienţii cu urgenţe medicale stomatologice au prioritate

CSÎD: Ce recomandaţi în privinţa tratamentelor stomatologice, în timpul epidemiei cu COVID-19?

Dr. Beatrice Pătraşcu: Tratamentele de urgenţă trebuie să se facă doar dacă pacientului i se poate aplica diga dentară, care creşte foarte mult marja de protecţie, şi atât personalul medical, cât şi pacientul să fie protejaţi pe durata întregii intervenţii stomatologice, în condiţiile în care cabinetul este dotat cu aspiraţie chirurgicală de mare putere.

Dacă se fac extracţii, se recomandă să se folosească doar fire de sutură resorbabile pentru a limita vizitele următoare în cabinet pe perioada epidemiei.

Orice tratament stomatologic care se poate efectua cu ajutorul laserului este de preferat, pentru că lumina laser are capacitatea de a elimina bacteriile şi de a scădea capacitatea virusului de a se replica (există studii clare în ceea ce priveşte virusul herpetic).

CSÎD: Ce tratamente pot fi făcute în perioada aceasta?

Dr. Beatrice Pătraşcu: În orice fel de perioade au prioritate femeile însărcinate şi copiii. Urmează pacienţii care au urgenţe medicale stomatologice, adică pacienţii care au dureri.

Toate procedurile sunt sigure, dacă se respectă regulile menţionate anterior: selecţia bună a pacienţilor şi regulile de dezinfecţie, sterilizare şi igienă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Pătrașcu - Medic stomatolog
Bine te-am găsit! Sunt dr. Beatrice Pătraşcu, medic stomatolog, specialist în laser stomatologic, pedodonţie şi inhalosedare la Clinica Gentle Dentist. Sunt aici să te scap de frica de dentist şi sper să te conving că a preveni problemele dentare este întotdeauna mai uşor decât să ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”