Aparatul dentar este din ce în ce mai popular în rândul persoanelor adulte

Aparatul dentar, pe care îl purtau până nu demult doar copiii şi tinerii, este astăzi luat în considerare de foarte mulţi adulţi, datorită rezultatelor obţinute. Unii dintre ei decid să apeleze la această soluţie în aceeaşi perioadă în care şi copiii lor poartă aparat dentar.
Aparatul dentar este din ce în ce mai popular în rândul persoanelor adulte

Aparatul dentar, pe care îl purtau până nu demult doar copiii şi tinerii, este astăzi luat în considerare de foarte mulţi adulţi, datorită rezultatelor obţinute. Unii dintre ei decid să apeleze la această soluţie în aceeaşi perioadă în care şi copiii lor poartă aparat dentar.

Aparatele pentru adulţi seamănă cu cele pentru copii, iar tehnica modernă le face foarte uşor de purtat. Chiar şi din punct de vedere estetic, ele nu mai sunt o problemă fiind foarte discrete şi, mai mult, afectând nesemnificativ vorbirea.

În ultima perioadă, tot mai multe persoane adulte poartă aparate ortodontice din diverse motive, mai ales că acestea au devenit mai puţin incomode şi mai puţin vizibile. Uneori, purtarea unui aparat ortodontic este necesară pentru corectarea unor anomalii dentomaxilare, înainte de a fi prea tarziu.

În alte cazuri, oamenii vor să arate mai bine, prin rezolvarea acestei probleme estetice care îi preocupă de multă vreme. Nu trebuie să uităm că şi problemele de natură fizionomică sau estetică pot duce, în timp, la afectarea danturii.

Dinţii incorect poziţionaţi sau problemele de ocluzie pot duce la uzura dinţilor, carii dentare complicate, afecţiuni gingivale şi chiar la probleme grave pentru care se recurge la protezare sau la alte soluţii reconstructive, iar uneori chiar la proceduri chirurgicale complicate.

Aparatele ortodontice sunt o soluţie frecventă pentru poziţionarea corectă a dinţilor, însă medicul ortodont poate indica şi alte soluţii de tratament, precum: aparate de contenţie mobile, gutiere sau dispozitive cranio-cervicale de tracţiune.

Medicul stomatolog este în măsură sa decidă tipul de aparat pe care ar trebui să-l folosiţi pentru rezolvarea problemelor dentare.

Conform specialiştilor din domeniu, pot apela la această soluţie persoanele care se confruntă cu una din următoarele situaţii: dinţii de sus şi cei antagonisti nu oclud (nu calcă) corect, dinţii sunt strâmbi sau disproporţionaţi unul faţă de celălalt sau au spaţii mari între ei, maxilarele sunt disproporţionate unul faţă de celălat sau faţă de mărimea întregii feţe.

De asemenea, aparatul este indicat şi în cazul în care apar dureri la nivelul maxilarelor şi dacă există dificultăţi la masticaţie.

Ortodonţia nu are limită de vârstă foarte mare. Se pot trata copii de la vârste de 5 ani, dar şi adulti de 40 de ani. Cu cât mai timpuriu este tratată problema, cu atât avem la dispoziţie mai multe opţiuni.

În concluzie, este mult mai sănătos să tratăm malpoziţiile dentare sau dinţii nealiniaţi ortodontic, decât prin alte mijloace mult mai invazive. Ortodontic se corectează anomalia dentară, este păstrată sănătatea şi vitalitatea structurilor dentare şi se asigură stabilitatea în timp a tratamentului.

Iar daca igiena unui astfel de aparat dentar poate parea dificila, Oral B vine in intampinarea acestei probleme printr-un dispozitiv inovator – Oral B Oral Care Center – ce combina periuta Oral B Professional Care si dusul bucal Oral B OxyJet.

Cu sensor de presiune incorporat si timer profesional ce ofera posibilitatea unui periaj corect al intregii guri, Oral B Oral Care Center ofera ingrijire atat suprafetelor dentare mai mari, cat si spatiilor interdentare sau greu accesibile prin jetul puternic de apa.

Dusul bucal are o actiune similara atei dentare foarte performante, curatand spatiile unde aceasta nu poate ajunge din cauza sarmelor aparatului dentar. Daca resturile alimentare prinse in structura aparatului dentar nu sunt curatate adecvat, exista riscul ca in aceste zone sa se formeze tartru si si sa apara cariile.

 

Vezi mai multe articole despre îngrijirea şi sănătatea danturii în secţiunea Dental Health.

Citeşte şi: Albirea, probleme de sănătate dentară care duc la colorarea smalţului

Un zâmbet frumos cu faţetele ceramice

Cum combatem frica de dentist la copii

Alimente care duc la colorarea smalţului
Alimente care duc la colorarea smalţului