Cum se transformă părul în timpul sarcinii

Părul este supus şi el transformărilor în timpul sarcinii , mai exact trece printr-un proces de creştere accelerată. Studii recente arată că majoritatea femeilor descoperă că părul lor creşte mai repede şi mai des. Şi nici nu mai cade ca înainte. Lung şi des, însă nu doar părul de pe cap.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum se transformă părul în timpul sarcinii

Părul este supus şi el transformărilor în timpul sarcinii , mai exact trece printr-un proces de creştere accelerată. Studii recente arată că majoritatea femeilor descoperă că părul lor creşte mai repede şi mai des. Şi nici nu mai cade ca înainte. Lung şi des, însă nu doar părul de pe cap.

E cât se poate de limpede că nu există reprezentantă a sexului frumos care să nu-şi dorească o podoabă capilară ca în reclame. Nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte zone ale corpului unde creşte păr.

Studiile au demonstrat că nu numai părul de pe cap poate avea o creşte accelerată în cele 9 luni de sarcină, ci şi părul de pe corp. Unor femei li se întâmplă ca părul pubian să se întindă de pe burtă până pe coapse, pot apărea fire de păr pe sâni sau poate creşte un puf pe maxilar şi pe obraji, spate, între omoplaţi. Cert este că atât calitatea, cât şi caracteristicile părului suportă transformări în timpul sarcinii.

O întrebare pe buzele viitoarelor mămici este – să continue sau nu să-şi vopsească părul? Doar medicul este cel care dă verdictul. Sunt gravide care nu şi-ar impregna sub nici un motiv părul cu chimicale. Pe cât posibil, ele doresc să-şi protejeze copilul de orice substanţă toxică. Dar nu este o calamitate să treci pe la salon ca să-ţi vopseşti părul. Trebuie evitată însă o schimbare radicală de look – nu e cazul, brunetă la origine, să-ţi doreşti să devii o brunetă platinată.

Mirosul de amoniac şi decolorant va fi de nesuportat în primele faze ale sarcinii, dealtfel de nesuportat şi când nu eşti însărcinată. Prin urmare, cel mai înţelept ar fi ca părul să fie vopsit într-o nuanţă apropiată celei naturale. Astfel te vopseşti mai rar, de preferat nuanţatorul, vopselele nepermanente, precum şampoanele sau vopselele pe bază de plante. Un alt aspect important este lungimea părului. Specialiştii nu recomandă să te tunzi scurt cât eşti gravidă.

Nu este deloc o idee bună, pentru că o femeie aflată într-o fază avansată a sarcinii şi care vrea să se tundă nu caută de fapt o tunsoare nouă, ci o coafură care s-o facă negravidă. Atenţie! Nici o tunsoare nu poate îndeplini o asemenea dorinţă. Este foarte adevărat că o freză băieţească în 7 luni e simplă şi lipsită de complicaţii.

Cu toate acestea, nu e momentul să o încerci. Faţa îţi trădează sarcina şi e nevoie de structura osoasă potrivită pentru un look gen Linda Evangelista. Şi în orice caz, bărbaţii preferă părul lung în orice circumstanţă – chiar şi când nu ţi se potriveşte. Mai multe despre sarcină ca o experienţă fizică totală în “Cel mai simpatic ghid de sarcină”, www.humanitas.ro   

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”