Contraceptia, sarcina si investigatiile periculoase in aceasta perioada

Regularitatea ciclului reprezinta un avantaj in cazul in care optezi pentru metode naturale contraceptive, cum ar fi metoda calendarului, adica practic evitarea contactului sexual in preajma ovulatiei.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Contraceptia, sarcina si investigatiile periculoase in aceasta perioada
Contraceptia, sarcina si investigatiile periculoase in aceasta perioada

Cateva dintre cititoarele revistei Ce se intampla, Doctore? ne-au adresat intrebari legate de contraceptie si sarcina. Oana incearca sa le lamureasca.

Metoda contraceptiva

„Am 20 de ani si nu mi-am inceput inca viata sexuala. As vrea sa-mi recomandati care ar fi cea mai buna metoda contraceptiva. Cred ca e important sa va zic ca eu am un ciclu menstrual regulat. Ar putea sa imi afecteze inceperea vietii sexuale regularitatea ciclului? Va multumesc anticipat.”

Regularitatea ciclului reprezinta un avantaj in cazul in care optezi pentru metode naturale contraceptive, cum ar fi metoda calendarului, adica practic evitarea contactului sexual in preajma ovulatiei. Nu pot sa va recomand eu o metoda sau alta, nici un farmacist sau o prietena nu pot face asta, decat un medic ginecolog la care oricum ar trebui sa mergi pentru o ecografie abdominala, chiar daca esti virgina, intrucat patologia genito-urinara si profilaxia acesteia exista si in lipsa vietii sexuale. Veti conveni amandoi care e cea mai buna metoda, in functie de starea de sanatate a ovarelor.

Oare sunt insarcinata?

„Am o problema cu care ma confrunt de mai bine de 6 saptamani. In data de 27 ianuarie, am avut un contact neprotejat cu iubitul meu, pe 30 am inceput sa ma simt cam rau, dureri de burta, greturi, constipatie. Pe 7 ianuarie, am avut ciclu menstrual si apoi pe 8 februarie, cand mi-a venit, avand o culoare maroniu inchis si in cantitate mica, m-a tinut 3 zile, dar a curs foarte putin. Mentionez ca eu am ciclu regulat la 25-26 zile. De data asta mi-a intarziat putin, mie neintarziindu-mi niciodata.

Greturile, durerile de burta, constipatia au continuat, apoi au aparut dureri de spate, de cap, diaree, oboseala, stare de somn continuu. Mi-am facut cred ca 20 de teste de sarcina, din doua in doua zile care au iesit negative. Am fost la medicul ginecolog, mi-a zis ca nu poate fi vorba de o sarcina ca in uter nu se vede nimic. Nu stiu ce sa mai cred. Am o fetita, cunosc simptomele de gravida, sunt aceleasi, dar nu iese la test.

Plus ca acum 6 luni, am suferit o operatie de extrauterina, pierzand trompa dreapta. E posibil sa fie acum o alta extrauterina si sa nu iasa la test? Medicii de aici nu-mi zic nimic concret, nu sunt in tara si nu stiu ce sa mai fac, am devenit paranoica. Ma stresez pe zi ce trece mai mult! Dati-mi un sfat, va rog!”

Trebuie sa repetati ecografia abdominala pentru ca poate aveti dreptate. In plus, ar trebui sa insistati si asupra functionalitatii veziculei biliare.

Investigatiile si sarcina

„Acum o luna jumatate, m-am operat la picior nestiind ca sunt gravida, am facut radiografie, anestezie cu rahie, am luat tratament cu antibiotice aproape o saptamana. Iar acum am aflat ca sunt insarcinata in 8 saptamani. Nu stiu ce sa fac, care sunt riscurile si ce sanse sunt sa am un copil sanatos?”

Din pacate, dintre toate cele enumerate, expunerea la radiatiile roentgen este cea mai periculoasa pentru fat si ar trebui sa faceti o serie de ecografii intrauterine pentru a vedea daca a fost afectat si in ce masura. Pe la 11 saptamani se va vedea clar si mai puteti face si testul vilozitatii coroniene pentru mai multa acuratete.

Vrem un copil!

„As dori un sfat. As dori sa raman insarcinata. Eu si cu sotul meu incercam de 4 luni si nimica pana acum. As dori sa ma sfatuiesti ce sa fac. Iti multumesc.”

Ar trebui sa iti adresez acum mai multe intrebari, legate de varsta, afectiuni pe care le-ai avut, diverse obiceiuri de viata, daca fumezi, bei cafea, daca mai ai copii sau ai mai fost gravida vreodata, s.a.m.d. 4 luni de incercari poate ca nu reprezinta o perioada lunga, dar poate fi timp pierdut, daca ar fi o problema. Deci, parerea mea este sa mergi la un medic specializat in probleme de fertilizare care iti va recomanda oricum o serie de teste si analize obligatorii in faza de preconceptie.

De asemenea, poate ca iti va recomanda, daca este cazul, un stimulent ovarian, ori te va orienta catre perioada ideala de fertilizare. In ziua de azi, din ce in ce mai multe femei raman insarcinate sub supravegherea si recomandarea medicului, iar rezultatele sunt mult mai bune, totul este controlat si complicatiile evitate.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Stimularea imunitatii la copii
Stimularea imunitatii la copii
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”