Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Rujul şi vopseaua de păr folosite în timpul sarcinii, asociate cu un IQ scăzut al copilului

Fetuşii expuşi unor niveluri ridicate de ftalaţi, substanţe chimice prezente în numeroase produse cosmetice de larg consum, au un coeficient de inteligenţă, în medie, mai scăzut, potrivit unui studiu citat de AFP.

Substanţele la care se referă studiul sunt ftalaţii de dibutil şi de diizobutil, au precizat cercetătorii de la facultatea de sănătate publică de la Universitatea Columbia din New York, autorii acestei cercetări, care a stabilit în premieră o legătură între expunerea prenatală la ftalaţi şi coeficientul de inteligenţă în cazul copiilor de vârstă şcolară.

Aceste substanţe se găsesc într-o mare varietate de produse de consum, precum vinilul, unele rujuri, vopsele de păr, lacuri de unghii şi săpunuri, potrivit studiului publicat în revista ştiinţifică americană PLOS ONE.

Mai multe tipuri de astfel de substanţe sunt interzise, din 2009, în Statele Unite, în procesul de fabricare de jucării şi articole pentru copii.

Totuşi, autorităţile nu au emis niciun avertisment legat de ftalaţi pentru informarea gravidelor. Aceşti compuşi chimici figurează rar pe lista de substanţe conţinute de produse.

Pentru acest studiu, autorii au monitorizat 328 de femei şi copiii lor, provenind din familii din New York cu venituri modeste.

Cercetătorii au măsurat nivelul a patru ftalaţi prezenţi în urina femeilor aflate în al treilea trimestru de sarcină. Coeficientul de inteligenţă al copiilor a fost evaluat când aceştia au împlinit şapte ani.

Copiii care fuseseră supuşi, în uter, celor mai ridicate concentraţii de ftalaţi aveau un coeficient de inteligenţă, în medie, cu 6,6 - 7,6 puncte mai scăzut decât cei care fuseseră expuşi unor niveluri mai scăzute.

Totuşi, aceste niveluri nu erau neobişnuite şi se situau în limitele constatate la nivel naţional de Centrul pentru controlul şi prevenţia bolilor (CDC).

"Peste tot în Statele Unite, gravidele sunt expuse ftalaţilor în mod cotidian, un mare număr dintre ele la niveluri similare celor măsurate în cazul subiecţilor studiului", a declarat Pam Factor-Litvak, profesor de epidemiologie în cadrul Universităţii Columbia.

"O reducere cu şase sau şapte puncte a coeficientului de inteligenţă poate avea consecinţe notabile în ceea ce priveşte succesul şcolar şi potenţialul profesional", a spus Robin Whyatt, profesor de medicina mediului la aceeaşi universitate, care a condus studiul.

Sursa: Mediafax



Citește și:
Extincţia rasei umane, cauzată de inteligenţa artificială?
"De ce nu rămân gravidă?" - Iată câteva explicaţii
6 produse pe care TREBUIE să le ai dacă eşti gravidă!
8 mituri care "te pot lăsa"...gravidă
Exclusiv Online - 15.12.2014 Sursă foto: Hepta
Citește pe descopera.ro
SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT...
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ! Un fenomen spectaculos, dar extrem de PERICULOS va avea loc astăzi în România. ATENŢIE, nu e de glumit, puteţi avea de suferit Anunţ de ULTIMĂ ORĂ! Un fenomen spectaculos, dar extrem de PERICULOS...
Scorpion Scorpion 23 octombrie - 21 noiembrie

Pe plan financiar s-ar putea să vă confruntaţi cu unele probleme de ordin materiale datorate unor investiţii proaste sau a unor acţiuni caritabile. Relaţiile cu străinătatea sunt foarte bune în...citește mai departe

×

Zf.ro
RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă măsură luată de PNL. Anunţul făcut de guvern RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă...
ATENŢIE! Mişcare fulger făcută de ANAF....
Cea mai SIGURĂ reţea de telefonie din...
BusinessMagazin.ro
Cum a ajuns o BUCĂTĂREASĂ să câştige mai mulţi bani decât un director de bancă. Face 30.000 de dolari pe zi fără nici un efort Cum a ajuns o BUCĂTĂREASĂ să câştige...
S-a terminat: Arabia Saudită dă lovitura...
Este oficial: Realitatea TV s-a ÎNCHIS....
Mediafax.ro
Povestea românului din Marea Britanie care a ajuns să trăiască în trenuri şi gări, după ce şi-a rupt un picior şi a rămas fără loc de muncă: Am fost abandonat Povestea românului din Marea Britanie care...
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili....
Gestul surprinzător făcut de doi instalatori...
Gandul.info
Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi mireasa s-au trezit cu poliţiştii la nuntă chiar în toiul petrecerii / Care este motivul bizar Banii de dar daţi pe amenzi | Mirele şi...
ŞOCUL suferit de o femeie, după ce a apelat...
Unul dintre cele mai vândute telefoane...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat! IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă...
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga,...
FOTO. Cum a ajuns să arate Andreea Tonciu,...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Şefii serviciilor secrete le recomandă cetăţenilor să NU cumpere aceste smartphone-uri, produse de un jucător de top. Iată MOTIVUL Şefii serviciilor secrete le recomandă...
NOKIA nu produce doar telefoane mobile!...
SCANDAL de proporţii după ce o aplicaţie...
ProMotor.ro
Fata rănită după ce prietenul ei a folosit ulei de motor ca lubrifiant Fata rănită după ce prietenul ei a folosit...
Cum arată singura româncă invitată de...
Această FEMEIE nu are nicio jenă! DETALIUL...
Descopera.ro
24 de ani, RUŞII au săpat la această GROAPĂ. Ce ASCUNDE ea este INCREDIBIL 24 de ani, RUŞII au săpat la această...
PODUL construit de Leonardo da Vinci pentru...
Efectul DEVASTATOR pe care îl are consumul...
ULTIMA ORĂ
Decizie definitivă: RADET intră în FALIMENT. Ce spune primarul Capitalei

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.