Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Microsoft lucrează la un soft care prezice comportamentul uman

Microsoft dezvoltă un program care va putea prezice viitorul, susţine fusion.net. Jurnaliştii de aici au descoperit online un filmuleţ nelistat cu unul dintre directorii Microsoft care explică felul în care va funcţiona noul soft, notează Mediafax.

În filmuleţ apare Jeff King, senior manager de program în cadrul Microsoft, care vorbeşte despre încercările companiei de a crea un program care prezice comportamentul uman. ”Practic, este vorba despre un software care are capacitatea de a prezice viitorul”, spune King.
 
Programul Microsoft ar urma să fie folosit pentru a stabili dacă infractorii eliberaţi din închisoare vor recidiva sau nu în perioada imediat următoare.
 
Pentru a reuşi să prevadă comportamentul uman, softul va ţine seama de antecedentele subiectului – precum apartenenţa la o bandă infracţională, dacă deţinutul a participat la dezintoxicare, comportamentul lui în închisoare şi multe altele – iar pe baza acestora poate prezice cu o precizie de 91% dacă va recidiva în următoarele şase luni.
 
Dezvoltarea unui astfel de program nu este surprinzătoare, Microsoft investind foarte mult în ultimii ani în tehnologie predictivă.a


Citește și:
Comportamentul copiilor poate fi îmbunătăţit cu ajutorul artei
Brăţara Microsoft care măsoară calorii
Tipurile de comportament predispuse la depresie
Exclusiv Online - 18.12.2015
Citește pe descopera.ro
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate'' VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul...
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA'' Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja...
Peşti Peşti 19 februarie - 20 martie

În această lună ai parte de o atmosferă excelentă în familie, datorită unui succes care îi priveşte pe toţi cei ai casei. Se anunţă o veste bună pentru viitorul tău alături de cei dragi...citește mai departe

×

Zf.ro
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante Englezii închid uşa „instalatorilor...
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de...
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul...
BusinessMagazin.ro
Declaraţie şocantă a preşedintelui Chinei, legată de coronavirus. Informaţii de ULTIMĂ ORĂ Declaraţie şocantă a preşedintelui Chinei,...
Povestea lui Mohammad Murad si cât de greu...
Mediafax.ro
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de familie vor purta Harry şi Meghan după ce renunţă la titulatura „Alteţa sa regală” Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Avion prăbuşit în Kazahstan. Bilanţul...
Gandul.info
De ce copiii nu iau coronavirus! Ce ascunde virusul ucigaș De ce copiii nu iau coronavirus! Ce ascunde...
Ce se întâmplă cu corpul uman după ce...
Alertă națională. De ce este România...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor "Îmi pare rău că iubitul tău se uită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Go4it.ro
Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în România! Ce poate să facă noul SAMSUNG de 1.400 de euro Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în...
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor...
O companie britanică lansează în 2020...
ProMotor.ro
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor? Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul...
Care sunt piesele care pică cel mai des...
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau...
Descopera.ro
Cu un singur BĂRBAT se poate REPOPULA planeta în doar şase luni. 50 de lucruri neobişnuite pe care nu le ştiai despre tine Cu un singur BĂRBAT se poate REPOPULA planeta...
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană...
Marele mister al FUNDULUI femeilor a fost...
ULTIMA ORĂ
Transhumanţa răspunderii. Marea oilor moarte îi aşteaptă pe turişti de 1 Mai

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.