Educaţie rutieră pentru copii – curs gratuit

”Verde la educaţie pentru circulaţie”, se va desfăşura pe 28.09.2019 începând cu ora 11:00, în parcările a 180 de magazine Lidl din România
  • Publicat:
  • Actualizat:
Educaţie rutieră pentru copii – curs gratuit
Educaţie rutieră pentru copii – curs gratuit, foto 123rf.com

Educaţia rutieră se face din copilărie, iar România este una dintre ţările fruntaşe în clasamentele accidentelor rutiere. Anul acesta, pe 28 septembrie, copiii cu vârsta între 4 şi 10 ani poate învăţa cum să fie un pieton responsabil direct de la reprezentanţii Poliţiei Române.

Devenit deja tradiţie, evenimentul naţional de educaţie rutieră „Verde la educaţie pentru circulaţie”, iniţiat de Lidl şi Poliţia Română, îşi propune să îi înveţe pe cei mici, dar şi pe părinţii lor, despre importanţa cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie. Proiectul are ca scop, totodată, formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicaţi, cu vină, cei mici, să se reducă. Astfel, an de an, copiii învaţă de la poliţişti regulile de circulaţie necesare pentru a fi în siguranţă ca pietoni în trafic.

„Surprize sau amenzi?” – noutatea ediţiei din acest an

Lecţia interactivă va avea loc în parcările magazinelor Lidl, începând cu ora 11:00 şi va cuprinde două sesiuni: prima parte va fi informativă, iar cea de-a doua practică, astfel încât cei mici să aplice noţiunile învăţate. Aşadar, în cadrul sesiunii informative, copiii vor afla de la poliţişti cât de important este să fie atenţi la trafic şi vor primi toate informaţiile despre cele mai importante reguli de circulaţie pentru ei. „Un factor determinant în reducerea numărului de accidente rutiere cu implicarea copiilor îl reprezintă conştientizarea de către aceştia, pe termen lung, a importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, conduită ce se naşte şi se dezvoltă prin activităţi educative, încă de la vârste fragede”, a declarat chestor de poliţie Florentin Brăcea, director Direcţia Rutieră Poliţia Română.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”