Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

CSID recomandă: ce pot citi copiii în vacanţa de vară

FOTO: 123rf.com / FOTO: 123rf.com /

Foarte mulţi părinţi aleg să-şi petreacă vacanţele alături de copiii lor, dar să nu uităm că cei mici se pot plictisi repede, mai ales dacă nu prea interacţionează cu alţi copii de seama lor. Jucăriile nu le pot menţine în permanenţă interesul, iar în acest caz, cea mai bună soluţie, atât de divertisment, cât şi de promovare a educaţiei celui mic, este aceea de a-i introduce în bagaj câteva cărţi care să-l ţină ocupat.

Legenda lui Podkin O Ureche, lansată recent în România de Editura Paralela 45, este prima carte din seria pentru copii Saga celor Cinci Tărâmuri, scrisă de Kieran Larwood şi ilustrată de David Wyatt. Este o carte potrivită copiilor cu vârsta peste 8 ani, fiind genul de poveste ancorată în lumea fantastică, care urmăreşte aventura lui Podkin, un iepuraş visător şi răsfăţat.

Pe lângă povestea în sine, cartea constituie o lecţie de viaţă atât pentru micii, cât şi pentru marii cititori, deoarece  povestea face apel nu doar la sensibilitatea cititorilor, ci şi la valorile morale şi sociale, invitându-i să reflecteze la consecinţele unor acte aparent banale şi să facă distincţii importante între scopurile pe care şi le stabilesc. Totodată sunt stimulate imaginaţia şi curiozitatea, emoţiile definitorii pentru formarea empatiei, dar şi sentimentele care stau la baza oricărei personalităţi armonioase, cum ar fi iubirea, încrederea în sine, loialitatea şi bucuria vieţii.

Pe lângă stimularea creativităţii prin lectură, Legenda lui Podkin O Ureche poate reprezenta şi un foarte bun subiect de studiu. Faptul că autorul acestei cărţi a fost profesor în trecut face ca personajele şi întâmplările descrise să aibă o latură umană, prezentă şi actuală în vieţile noastre. Cu ocazia acestei lecturi, copiii pot dezbate şi înţelege aspecte precum diferenţele dintre genuri şi aşteptările pe care societatea le are de la ele, diversitatea oamenilor, posibilitatea de a analiza sentimentele şi procesele de conştiinţă ale personajelor, noţiunea de refugiu şi găsirea corespondentului din lumea reală, înţelegerea şi creşterea sentimentului de empatie.

Citește și:
Deschide Ochii - cancerele feminine pot fi prevenite. Iată cum!
Smiley, surprize de proporţii: pregăteşte cel mai mare turneu naţional
Premieră medicală! Dr. Felix Popescu şi-a implantat păr singur


Exclusiv Online - 11.07.2019
Taguri: carti, vacanta, copii
Citește pe descopera.ro
O zonă din România va DISPĂREA sub ape. Cum va arăta harta lumii dacă nivelul mărilor va creşte cu 80 de metri O zonă din România va DISPĂREA sub ape. Cum va arăta harta lumii dacă...
Cercetătorii au descoperit BĂUTURA care îi face pe BĂRBAŢI mai BUNI în dormitor Cercetătorii au descoperit BĂUTURA care îi face pe BĂRBAŢI mai BUNI...
Leu Leu 23 iulie - 22 august

În această lună puteţi investi în afaceri, pentru că este o perioadă în care se poate rezolva orice problemă a bugetului familiei. Sunt posibile divergenţe cu o femeie din cauza unor zvonuri...citește mai departe

×

Zf.ro
ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt extrem de usturătoare ATENŢIE dacă faceţi asta. Amenzile sunt...
Cum poţi câştiga un bonus de câteva...
Deficit MAJOR de personal. Joburi pentru...
BusinessMagazin.ro
Cele mai SIGURE maşini. 9 modele în care NU A MURIT nimeni Cele mai SIGURE maşini. 9 modele în care...
Ce se intampla cu seful Mafiei Rusesti....
Mediafax.ro
DJ-ul Tommy Cash, INTERZIS la Electric Castle, după ce a adus pe scenă o manea a lui Adi Minune | VIDEO DJ-ul Tommy Cash, INTERZIS la Electric Castle,...
Kilometri cubi de MAGMĂ clocotesc sub Lacul...
Veşti bune pentru cei care vor să intre...
Gandul.info
Fenomenul care poate aduce DEZASTRUL în România scapă de sub control. Legea care l-ar putea combate aşteaptă de o jumătate de an pe biroul preşedintelui Klaus Iohannis / Suntem deja pe locul 3 la nivel european în clasamentul ruşinos Fenomenul care poate aduce DEZASTRUL în...
Suntem condamnaţi la dispariţie? Este...
Doi tineri au plecat în vacanţă şi şi-au...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Dan Alexa, amantul Prodancei! Antrenorul bătut spune adevărul după scandal! Reacţie furioasă Dan Alexa, amantul Prodancei! Antrenorul...
Dialogul secret dintre Ion Ţiriac şi Gabriela...
De ce NU a stat noul iubit al Simonei Halep...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO] Detaliul BIZAR care apare într-un clip...
Hackerii pot modifică notele de la BAC...
Liang Hua, chariman Huawei: „Nu am decis...
ProMotor.ro
CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la maşini cu TELEFONUL. Doar un minut durează - VIDEO CUM DAU SAMSARII KILOMETRAJUL ÎNAPOI la...
Declaraţia CONTROVERSATĂ a lui Clarkson...
Maşini de lux în Coreea de Nord. Este...
Descopera.ro
S-a uitat la acest FILM pentru adulţi timp de două ore. Ceva ŞOCANT s-a întâmplat apoi S-a uitat la acest FILM pentru adulţi timp...
Cercetătorii au descoperit BĂUTURA care...
De ce este BINE ca bărbaţii să ATINGĂ...
ULTIMA ORĂ
Iran: O navă militară britanică a încercat să împiedice capturarea petrolierului Stena Impero în zona Strâmtorii Ormuz/ Răspunsul Marii Britanii

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.