Negocierea, importantă în relaţia părinte-copil

Dacă un copil cere continuu jucarii sau alte distracţii, atunci e momentul să acţionaţi. Negociaţi cu cel mic tot ce îi oferiţi, deoarece astfel îi construiţi inteligenţa socială, adică acea capacitate de a gestiona relaţiile cu cei din jur. De asemenea, pe cât posibil, sugeraţi-i ideea ca şi el trebuie să vă ofere servicii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Negocierea, importantă în relaţia părinte-copil

 

Dacă un copil cere continuu jucarii sau alte distracţii, atunci e momentul să acţionaţi. Negociaţi cu cel mic tot ce îi oferiţi, deoarece astfel îi construiţi inteligenţa socială, adică acea capacitate de a gestiona relaţiile cu cei din jur. De asemenea, pe cât posibil, sugeraţi-i ideea ca şi el trebuie să vă ofere servicii. 
 
Vreţi să construiţi o relaţie sănătoasa părinte – copil? Atunci, dacă micuţul vă solicită permanent lucruri, refuzaţi-l ferm. Şi, cel mai important este să nu cedaţi şantajului emoţional. Dacă o faceţi, nu aveţi decât de pierdut.
 
“Atunci copilul învaţă că trebuie să facă suficient de mult sau suficient de intens pentru că până la urmă părintele cedează” spune Bogdana Bursuc, psiholog.
 
Aşadar, nu cedaţi dacă cererile vi se par exagerate. Şi învăţaţi-I că e normal să şi ofere şi nu doar să primească sentimente, bunuri sau servicii. 
 
“Copiii nu învaţă să ofere pentru că de foarte multe ori, ei primesc produsul finit şi nu au nici o informaţie şi nici o versiune a procesului de oferire” adaugă Bogdana Bursuc, psiholog.
 
Spre exemplu, dacă micuţul vă cere o prăjitură, preparaţi-o împreună. 
 
“Cu toate ocaziile, ei pot fi învaţaţi să exprime printr-un obiect afecţiunea, dar pentru asta sunt necesare două lucruri: să asiste la proces pentru că toate lucrurile finite au în spate un efort, iar apoi, pot fi ei, integraţi într-un proces de fabricare a unui obiect” spune Bogdana Bursuc, psiholog.
 
În plus, lăsaţi-l să se decurce singur, conform cu abilităţile vârstei, indiferent de activitate. 
 
“În momentul în care noi ca părinţi suntem axaţi doar pe satisfacerea nevoilor lui, în momentul acela, îl învăţăm că pământul se învârte doar în jurul lui şi mai puţin că există un lanţ în care atunci când primeşti trebuie să şi oferi” spune Jeni Chiriac, psiholog
 
În relaţie cu situaţiile pe care le are de îndeplinit, copilul îşi descoperă propriile forţe.
 
“În momentul acela, practic îl pregăteşti să fie mai adaptat la viaţă, în societate, la relaţionarea cu ceilalţi” declară Jeni Chiriac, psiholog
 
Astfel, se conturează şi aşa numita inteligenţă socială, capacitatea a construi şi gestiona bune relaţii cu cei din jur. Specialiştii din întreaga lume consideră că este cea mai importantă formă de inteligenţă, chiar în defavoarea celei academice.

Iar pentru a dezvolta la maximum potenţialul unui copil, specialiştii îi sfătuiesc pe părinţi să comunice permanent cu micuţii, să le fie un bun model în viaţă şi să-i stimuleze să-şi rezolve singuri conflictele cu cei de seama lor.

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Bebe are nevoie de alimente delicioase!
Bebe are nevoie de alimente delicioase!
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”