Cum trec copiii peste divortul parintilor

Statisticile arata ca jumatate din casnicii sfarsesc printr-un divort si implicit cu separarea copiilor de unul dintre parinti. Iar la asta se adauga procentul tot mai mare de copii rezultati din urma relatiilor neoficializate legal. Indiferent de situatie, intotdeauna copiii au cel mai mult de suferit.
Cum trec copiii peste divortul parintilor
Cum trec copiii peste divortul parintilor

O relatie terminata… O
casnicie esuata… O familie destramata… C’est fini la comedie! Nici
macar nu conteaza motivele pentru care s-a ajuns aici, cine-i
vinovat, cum s-a consumat relatia, care-i numele sau valoarea
„intrusei(ului)”, (caci aproape intotdeauna exista unul).
Importante sunt ce trauma si sechele semnificative reusim sa
exportam copiilor nostri in urma unui astfel de eveniment. Caci,
indiferent cat am suferi, cat de jos am cadea si cat de
nedreptatiti ne-am simti, trebuie sa tinem cont de
copii.

Statisticile arata ca jumatate din casnicii sfarsesc printr-un
divort si implicit cu separarea copiilor de unul dintre parinti.
Iar la asta se adauga procentul tot mai mare de copii rezultati din
urma relatiilor neoficializate legal. Indiferent de situatie,
intotdeauna copiii au cel mai mult de suferit. Ei sunt cei care
accepta cel mai greu ideea separarii parintilor, care traiesc
divortul cu intensitatea unui deces, care-si atribuie invinuiri si
responsabilitati directe si care platesc cel mai mare pret
emotional cu consecinte à la longue.

Pe fondul impotentei noastre in gestionarea acestei situatii, a
deficitului de comunicare dintre soti, a resentimentelor si
slabiciunilor, a dezechilibrelor si traumelor traversate, copiii
nostri dezvolta cele mai aprige angoase vis-a vis de viitor,
traiesc frica abandonului, a vinovatiei, constientizeaza cum ii
transformam in „moneda de schimb”, in negocierile absurde si
meschine dintre noi, sunt santajati, descusuti, transformati in
spioni sau in judecatori, sunt amagiti sau pacaliti, sunt antrenati
in dispute nefiresti si-n incercari mercantile de a castiga ceva
mai mult din cioburile fostei casnicii.

Iar noi, parintii, preocupati prea mult de propria noastra drama,
traindu-ne doliul in felul personal – victimizandu-ne sau epatand,
plan­gan­du-ne sau atacand, lamentandu-ne sau inchizandu-ne in noi
insine, refugiindu-ne in munca sau in alcool sau in orice altceva –
nici nu avem habar cat de mult gresim fata de ei!

Mama eroina

In societatea moderna, intalnim mai degraba mame singure,
divortate, abandonate sau victime ale unor relatii esuate – femei
care, inghitindu-si gustul amar al deceptiilor, se dedica in
totalitate copiilor crezand ca a fi mama eroina este solutia
perfecta. Cat despre tati, majoritatea demisioneaza din meseria de
parinte, se „auto-iresponsabilizeaza”, persista in promisiuni
neonorate si-n dezamagiri frecvente, compensand cu bani sau cu
cadouri nepotrivite, se auto-restrictioneaza crezand ca nu prea au
ce oferi copiilor, se adapostesc comod in relatii noi si
limitative, si „uita” grija ce ar trebui s-o poarte copiilor,
bazandu-se pe ideea ca, in timp, lucrurile or sa se rezolve de la
sine, pe principiul „Om trai si om mai vedea!”

Citeste mai multe in editiaiparita a revistei Ce se
intampla, Doctore?

Citeste si: Prin divort trec si copiii

Mi-am scos uterul, mai pot avea copii?
Mi-am scos uterul, mai pot avea copii?