Ce se intampla, Doctore? 25/09/13-Nu neglijaţi hipertensiunea arterială! Iată de ce!

Hipertensiunea arterială netratată sau incorect tratată. Iată principalele cauze ale accidentelor vasculare cerebrale care afectează tinerii. Aceştia ar trebui să dea importanţă unor manifestări minore cum ar fi furnicăturile sau episoadele uşoare de ameţeală.

Hipertensiunea arterială netratată sau incorect tratată. Iată principalele cauze ale accidentelor vasculare cerebrale care afectează tinerii. Aceştia ar trebui să dea importanţă unor manifestări minore cum ar fi furnicăturile sau episoadele uşoare de ameţeală.

Tensiunea arterială trebuie măsurată o dată pe an, în cadrul examenului medical obişnuit. Aceasta chiar în lipsa oricăror simptome. Dar evaluaţi-vă tensiunea regulat dacă aveţi rude care suferă de această boală. Furnicăturile, ameţeala uşoară şi zgomotele în urechi trebuie să vă trimită obligatoriu la medic.

“Ţii pacientul liniştit, în cabinet, încerci să-l calmezi şi să-i conferi un mediu de calm, îi măsori din nou valoarea tensională după un sfert de oră” spune dr. Cristina Ivaşcu, medic primar medicină de familie.

Medicul de familie vă poate recomanda un regim fără sare. De asemenea, trebuie să consumaţi cu măsură cafea şi ceai negru. Dacă prin stilul de viaţă ales nu scade tensiunea, urmează faza în care veţi lua medicaţie.

“Dacă valorile tensionale se menţin ridicate şi dacă există un risc familial, există aşa-numita hipertensiune esenţială moştenită genetic. În condiţiile acestea e bine să îl trimiţi şi la un medic specialist tocmai ca să nu apară complicaţii în timp ale acestei boli” spune dr. Cristina Ivaşcu, medic primar medicină de familie.

Specialiştii vă recomandă să vă monitorizaţi noaptea tensiunea.

“Cu ajutorul acestor aparate care înregistrează automat, din sfert în sfert de oraă, pe timpul nopţii, valorile tensionale poţi să excluzi anumite interferenţe care nu pot să dea un rezultat corect. Marele beneficiu şi asta e dovedit că cel mai important în evoluţia unui hipertensiv este ceea ce se întâmplă noaptea” spune conf. dr. Horia Bălan, medic primar medicină internă.

Este motivul principal pentru care medicaţia se recomandă seara şi nu în alt moment al zilei. Odată început tratamentul, nu-l întrerupeţi dacă vedeţi că tensiunea se reglează.

“Prin instituirea tratamentului intenţionăm să aducem valorile tensiunii la o limită acceptată, acesta fiind de 130 cu 90  şi tratamentul trebuie luat toate viaţa. Nu ne interesează doar scăderea tensiunii, ci şi scăderea factorilor de risc” spune dr. Aura Schepp, medic primar medicină de familie.

Hipertensiunea are efect în primul rând asupra vaselor de sânge şi modifică structurile acestora. Creşte riscul de accident vascular cerebral şi ischemic care poate fi fatal.