Stilul de viaţă al lui John Heiss, sportiv de performanţă

Participant la competiţii de schi alpin, ultra-maraton, alergare şi ciclism de categoria 2 în SUA, John Heiss a învăţat multe despre nutriţia sportivă din propria experienţă. John Heiss este promotor al alimentaţiei sănătoase şi al sportului şi dă ca exemplu educaţia primită în copilărie.
  • Publicat:
Stilul de viaţă al lui John Heiss, sportiv de performanţă

Nu demult, am avut onoarea de a-l cunoaşte personal pe John Heiss, Senior Director şi Doctor în Nutriţie Sportivă Herbalife, dar şi omul din spatele performanţelor formidabile ale marelui fotbalist Cristiano Ronaldo.

Însă, pe lângă activitatea de consilier nutriţional, John Heiss este şi un sportiv de performanţă care nu face rabat de la alimentaţia sănătoasă şi mişcarea efectuată zilnic.

Participant la competiţii de schi alpin, ultra-maraton, alergare şi ciclism de categoria 2 în SUA, Heiss a învăţat multe despre nutriţia sportivă din propria experienţă.

John Heiss este promotor al alimentaţiei sănătoase şi al sportului şi dă ca exemplu educaţia primită în copilărie.

“Încă de la cinci ani am fost educat de către părinţi să mănânc cât mai natural şi să fac sport pentru a fi sănătos. Iar acest lucru m-a ajutat să devin omul de acum, fără probleme de sănătate, cu o greutate normală şi o rezistenţă la efort care mi-a permis să câştig multe competiţii” spune John Heiss.

Rutina de antrenament a lui Heiss înainte de ultra-maraton

„15-20 de ore de cardio pe saptămână. De obicei, îmi impun 2-3 zile de antrenament intens pe săptămână, urmate de o zi de odihnă. Apoi, un week-end tipic începe cu o alergare de 6 ore sâmbătă şi continuă cu o sesiune de 5 ore de mers cu bicicleta. Repet acest set de antrenamente timp de trei săptămâni, urmate de o săptămână de odihnă cu antrenamente de intensitate mai mică” spune John Heiss.

Jurnalul alimentar al unui sportiv de performanţă

Pentru a face faţă antrenamentelor solicitante, John Heiss are 5 reguli:

1. Mănâncă puţin şi des şi nu aştepta să ţi se facă foame. Ai nevoie de energie pentru a duce la bun sfârşit competiţia.

2. Mizează pe carbohidraţii din alimente, dar şi pe cei din băuturile speciale pentru sportivi, care conţin zaharuri precum maltodextrina şi fructoza, care conferă rezistenţă musculară.

3. Dacă alergi pe distanţe lungi, consumă la fiecare oră minimum 200-250 de calorii pentru a compensa caloriile arse prin efort.

4. Bea lichide! Electroliţii pierduţi prin transpiraţie pot favoriza apariţia crampelor musculare şi deshidratarea.

5. Consumă proteine, care împiedică deteriorarea musculară şi grăbesc procesul de recuperare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”