Moment istoric oferit de Tîlvescu și Vrînceanu! Medalie de aur în proba de dublu rame de la Campionatele Europene din acest an | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Denisa Tîlvescu și Ioana Vrînceanu au reușit și ele o performanță notabilă la Munchen, izbutind să câștige medalia de aur în proba de dublu rame de la Campionatele Europene din acest an.

Ioana Vrînceanu şi Denisa Tîlvescu au scris istorie pentru România și au câştigat finala din Germania cu timpul de 07 min 34 sec 41/100, după ce au plecat de pe culoarul al patrulea. Tîlvescu şi Vrînceanu au fost la înălțime pe final și au încheiat pe primul loc, fiind urmate de echipajele Marii Britanii şi Ţărilor de Jos. „Cursele de la European au fost foarte bune, pot spune. Cumva vremea a fost acolo nefavorabilă, pentru că a fost vânt, dar ne-am descurcat foarte bine și am făcut față situației”, a mărturisit Ioana Vrînceanu.

Cele două românce au depășit fantastic echipajul Marii Britanii, care a condus cursa de la început și până în ultimii 200 de metri, atunci când Tîlvescu și Vrînceanu au făcut diferența. „Anul 2022, pentru mine, pot să spun că a fost cel mai bun an de până acum. Am obținut două medalii la Campionatele Europene și o medalie și un loc 4 la Campionatul Mondial. A fost pentru prima dată când am concurat la ambele, în două probe și a fost și pentru prima dată când am concurat la un campionat de seniori, într-o probă olimpică”, a spus Ioana Vrînceanu.

Ioana Vrînceanu și Denisa Tîlvescu, medalie și la Cupa Mondială din Elveția

Delegația României de la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna, Elveția, a cucerit nu mai puțin de șase medalii, dintre care una de aur, două de argint și trei de bronz.

Echipajul format din Ioana Vrînceanu și Denisa Tîlvescu a câștigat prima medalie a României în Elveția, la dublu rame feminin. Sportivele noastre au cucerit medalia de argint.

Puțin le-a lipsit româncelor să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Ele au fost cronometrate cu 06:56.62, iar pe primul loc a ieșit echipajul Noii Zeelande, cu 06:56.51.

„Cu Ioana mă cunosc de aproape zece ani, deci suntem prietene dinainte de a face echipă. Ne completăm în situații critice și am reușit să formăm echipa”, a spus Denisa Tîlvescu, pentru ProSport.

Cum a reușit Denisa Tîlvescu să devină campioană europeană la Munchen

Denisa Tîlvescu a început să practice canotajul la Centrul Olimpic de juniori din Orșova, iar acum se pregătește la Snagov, în cadrul Complexului Sportiv Național.

Performanțele extraordinare le-a atins printr-o muncă extraordinară și cu sprijinul familiei, care i-a fost mereu alături: Denisa își petrece în cantonament nu mai puțin de 11 luni din totalul de 12, iar la ora 22:30 este deja pregătită de somn, pentru a fi în formă a doua zi.

După un an excelent, sportiva noastră este deja cu gândul la Jocurile Olimpice din 2024, acolo unde își dorește să fie în formă maximă, alături de Ioana Vrînceanu.

În Oltenia, Denisa Tîlvescu este considerată o veritabilă vedetă, dovadă că un autobuz din Târgu Jiu poartă numele campioanei.

Denisa a și semnat lucrarea care i-a fost dedicată în cadrul unui festival, astfel că autobuzul care poate fi văzut zilnic pe străzile orașului a devenit cu adevărat inedit.

Urmărește CSID.ro pe Google News