Implant de pectorali – ce este şi cum se desfăşoară? Explică dr. Pascal Dameh, chirurg estetician

Dacă pentru femei sânii frumoşi sunt un simbol al feminităţii şi maternităţii, pentru bărbaţi pectoralii bine conturaţi reprezintă un simbol al masculinităţii.
  • Publicat:

Indiferent de vârstă, orice bărbat îşi doreşte să arate bine, să aibă un trup atletic şi un abdomen sculptat. Ei bine, oricât s-ar strădui unii bărbaţi nu avea un aspect definit al pectorialilor din diverse cauze. Însă, astăzi, medicina estetică are soluţii de remodelare corporală şi pentru această zonă. Am stat de vorbă cu dr. Pascal Dameh, chirurg estetician despre implant în zona muşchiului pectoral, o procedură de modelare corporală chirurgicală care se adresează sexului masculin.

Este o lume în care indiferent de sex,de vârstă sau naţionalitate atât femeile cât şi bărbaţii îşi doresc să arate bine şi să se bucure de sănătate, longevitate şi bunăstare cât mai mult timp. În ceea ce priveşte îngrijirea şi bărbaţii apelează din ce în ce mai des, la intervenţii de remodelare corporală sau la cosmetice specifice. Iată ce soluţii sunt pentru definirea pectoralilor, un simbol al masculinităţii.
CSÎD: De ce unii bărbaţi nu sunt mulţumiţi de aspectul pectorilor?
Dr. Pascal Dameh:
Unii bărbaţi, oricât de mult ar lucra zona pectorală, nu pot obţine definirea pe care şi-o doresc, iar aici pot interveni mai multe cauze, precum atrofierea muşchilor pectorali, deficienţa în asimilarea proteinelor, asimetrie pectorală din naştere.

Implantul pectoral – o soluţie propusă de chirurgii esteticieni

CSÎD: Bărbaţii care îşi doresc un aspect al pieptului mai bine definit pot apela la implantul pectoral?
Dr. Pascal Dameh:
Da, implantul se foloseşte pentru definirea muşchilor pectorali.

Cum se desfăşoară implantul de pectorali?

CSÎD: Ce procedură folosiţi pentru această intervenţie?
Dr. Pascal Dameh:
În timpul consultaţiei se stabilesc, împreună cu pacientul, mărimea şi forma implantului. Se introduce implantul pectoral sub sau deasupra muşchiului pectoral, în funcţie de fiecare caz, iar de cele mai multe ori incizia este făcută lateral, în zona axilară.
CSÎD: Oarecum asemănător la ca la implantul mamar…
Dr. Pascal Dameh:
Este de reţinut că implantul pectoral este foarte diferit de implantul mamar. Acesta se deosebeşte prin formă şi definirea rezultată.

Cât durează recuperarea după implantul de pectorali?

CSÎD: Care sunt indicaţiile postoperatorii?
Dr. Pascal Dameh:
După intervenţia de implant pectoral, pacientul trebuie să poarte un corset timp de 3 săptămâni, i se va prescrie un tratament, se va evita presiunea locală în prima perioadă, se va evita dormitul pe burtă sau lateral, în primele 3 luni va evita efortul fizic, iar la fiecare 6 luni va trebui să vină la consultaţie.

Dr. Pascal Dameh, chirurg estetician


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”