Dr. Vlad Predescu: reguli pentru sezonul de schi, pentru a preveni accidentele

Sezonul de iarnă nu înseamnă numai distracţie, ci şi accidente pe pârtiile de schi. Iată ce trebuie să ştii în astfel de situaţii.
Dr. Vlad Predescu: reguli pentru sezonul de schi, pentru a preveni accidentele
FOTO: pexels.com / Dr. Vlad Predescu: reguli pentru sezonul de schi, pentru a preveni accidentele

Sezonul rece a început şi, odată cu el, apar şi primele oportunităţi pentru schi în ţara noastră. Fiind un sport din ce în ce mai iubit de români, schiul a devenit foarte popular şi, din acest motiv, apar şi problemele medicale, mai ales în rândul celor care nu respectă câteva reguli esenţiale de prevenţie. Pentru a afla mai multe pe acest subiect, am stat de vorbă cu medicul Vlad Predescu, chirurg ortoped specializat în traumatologie sportivă. 

În primul rând, trebuie să fim conştienţi de riscul unor accidente în perioada schiatului, chiar dacă experienţa şi pregătirea fizică este adaptată nivelului de dificultate al pârtiei. Din păcate, cele mai des întâlnite sunt leziunile genunchiului, în special entorse şi fracturi de platou tibial sau de gambă. Atunci când apare o entorsă la nivelul acestei articulaţii, acestea pot fi urmate de rupturi sau întinderi ale ligamentului colateral medial, rupturi ale meniscului sau rupturi ale ligamentului încrucişat anterior. Din punct de vedere statistic, peste 40% din accidentele care au loc la schi sunt direct corelate cu articulaţia genunchiului. Cea mai bună metodă de prevenţie este stabilirea unui program fizic riguros, menit să întărească şi să crească rezistenţa muşchilor care intră în componenţa acestei articulaţii. De regulă, un astfel de program de pregătire trebuie început cu opt până la 12 săptămâni înainte de prima sesiune de schi. 

Primele semne ale unor probleme

Atunci când avem de-a face cu o fractură, contextul clinic şi tratamentul sunt clare, însă, în cazul unor rupturi ligamentare, diagnosticul este mult mai dificil de stabilit. Acest lucru se întâmplă deoarece, de multe ori, durerea intensă apărută în timpul căderii nu îi împiedică pe sportivi să îşi continuie coborârea. Efectele negative apar abia după câteva ore, atunci când durerea devine puternică şi zona începe să se tumefieze.

“În cazul acestor leziuni, este recomandabilă o investigaţie clinică şi una imagistică, de tip RMN. Din cele discutate cu pacienţii, aceştia declară, în majoritatea cazurilor, că au căzut în urmă cu şapte-zece zile şi că durerile s-au diminuat după incident, însă au rămas cu o stare de instabilitate şi cu senzaţia că uneori îi scapă genunchiul. Din punct de vedere medical, acest simptom ne descrie existenţa unei leziuni ligamentare sau, în cazuri rare, a unei rupturi de menisc”, declară doctorul Vlad Predescu. 

Cum prevenim accidentele 

De foarte multe ori, accidentările pornesc de la faptul că legătura de schi este prost reglată şi nu se eliberează în timpul căderii, aşa cum a fost gândită. Astfel, articulaţia genunchiului este supusă unui mecanism de torsiune care duce la întinderea sau ruperea ligamentelor. O situaţie aparte este cea a celor care au leziuni ligamentare vechi la nivelul genunchiului, pe care, în loc să le trateze, încearcă să le protejeze cu orteze de alte traumatisme articulare. Practic, ei riscă mult mai mult, întrucât îşi expun articulaţia deja afectată unor alte traumatisme care, chiar dacă sunt de intensitate mai mică, pot duce la leziuni mult mai serioase şi, implicit, mai greu de tratat. 

Tratamentul trebuie început cât mai repede

Din punct de vedere medical, neglijarea simptomelor poate duce, pe termen mediu şi lung, la uzura timpurie a cartilajului articular şi, invariabil, la apariţia artrozei. În acest stadiu, intervenţia chirurgicală de reconstrucţie a ligamentului devine singura opţiune viabilă, iar operaţia trebuie făcută de chirurgi cu experienţă deoarece rezultatele favorabile sunt condiţionate de nivelul de precizie şi de tratament. La nivel global, se preconizează că doar două treimi dintre cei care suferă de astfel de ligamentoplastii pot reveni la forma anterioară accidentului, rata de succes depinzând foarte mult de nivelul de expertiză al echipei care efectuează intervenţia.