De ce nu e bine să te cântărești zilnic și ce poți face ca să ajungi la greutatea ideală

  • Publicat:
De ce nu e bine să te cântărești zilnic și ce poți face ca să ajungi la greutatea ideală

Dacă te cântărești zilnic pentru a vedea „roadele” dietei și ale sportului, e foarte posibil să fii dezamăgită. Iar asta pentru că schimbările nu se văd de pe o zi pe alta. Cel mai bine e să te cântărești la un interval de o lună, poate chiar mai mult. Doar așa vei avea o viziune corectă asupra procesului de slăbire.

Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, ne spune care sunt obiceiurile mai bune și mai sănătoase decât cântărirea zilnică.

Ce poți să faci pentru silueta ta în loc să te cântărești zilnic

Există lucruri mult mai bune pe care le poți face, în loc să te cântărești zilnic, pentru a-ți monitoriza progresul în procesul de slăbire.

Mă sperie întotdeauna când cliente ale mele îmi spun că se cântăresc zilnic sau, mai rău, chiar de mai multe ori pe zi. Acest comportament nu reușește să ne mobilizeze. Este unul dintre cele mai demotivante lucruri pe care le poți face într-un program de remodelare corporală și slăbire. Cântărirea regulată este esențială în succesul unui program de slăbire. Dar numai dacă o faci la un interval de timp suficient de amplu încât să ai o viziune pe termen lung a lucrurilor, spune Cori Grămescu.

Iată cele 5 obiceiuri care te ajută să îți atingi obiectivul, potrivit specialistului în nutriție:

Măsoară-te săptămânal

Măsurătorile pot oferi indicații privind evoluția compoziției corporale. Uneori sunt chiar mai importante decât greutatea înregistrată pe cântar. Când pe cântar nu slăbești foarte mult, dar observi o pierdere semnificativă în centimetri, vei constata cu bucurie că musculatura devine mai fermă. Iar asta înseamnă o creștere a calității masei musculare.

Fă-ți poze din față și profil o dată pe săptămână

Astfel monitorizezi cum se îmbunătățește aspectul fizic în general și calitatea pielii tale în mod special. Un proces corect de slăbire trebuie să îți ofere o piele mai fermă și un aspect fizic plăcut, tonifiat și sănătos.

Măsoară în fiecare săptămână progresul sportiv pe care îl câștigi

Fie câte flotări, burpees și fandări reușești să faci sau cât de repede reușești să alergi 10 kilometri, progresul sportiv este la fel de important ca evoluția ta în kilograme. Pentru că sportul îți oferă o creștere sănătoasă a masei musculare și, implicit, o compoziție corporală sănătoasă.

Câte ore dormi, câtă apă bei, câte minute mergi zilnic pe jos

E foarte important să menții în timp obiceiurile sănătoase – un stil de viață activ, un regim de odihnă satisfăcător și obiceiuri alimentare sănătoase. În felul acesta, kilogramele indicate pe cântar sunt o consecință sănătoasă și firească a unui stil de viață echilibrat.

Notează zilnic ce mănânci

Un jurnal alimentar te va învăța să îți concentrezi atenția asupra alegerilor tale și te va învăța multe despre momentele în care „derapezi” alimentar. De asemenea, îți vei cunoaște corpul mai bine și vei putea să îți orientezi atenția și motivația asupra unor obiective pe termen mediu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”