Dansul, terapie pentru adolescenţi

Potrivit unui studiu suedez, adolescentele care au participat la cursuri de dans timp de opt luni s-au simţit mult mai bine (mai echilibrate din punctul de vedere psihic), iar beneficiile s-au menţinut pe o perioadă de timp de un an.
Dansul, terapie pentru adolescenţi

Potrivit unui studiu suedez, adolescentele care au participat la cursuri de dans timp de opt luni s-au simţit mult mai bine (mai echilibrate din punctul de vedere psihic), iar beneficiile s-au menţinut pe o perioadă de timp de un an.

Adolescenţa este o perioadă dificilă atât pentru tineri cât şi pentru părinţii acestora: o etapă a schimbărilor fizice şi psihice, vârsta incertitudinilor, a întrebărilor, a temerilor şi a stărilor de nervozitate şi agitaţie.

Tocmai de aceea, activităţile precum dansul devin adevărate terapii care consolidează gândurile pozitive şi încrederea în sine.

Profesoara de dans Anna Duberg a încercat să măsoare gradul de destabilizare a fetelor în timpul adolescenţei, iar concluzia a fost una extrem de concretă:

Dansul are capacitatea de a reduce senzaţia de disconfort şi de stres, comun acestei vârste critice.

La studiu au participat circa 150 de fete, cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani – toate şi-au exprimat nemulţumirile lor existenţiale, tulburările psihosomatice recurente cum ar fi durerile de cap, de spate, durerile de stomac sau senzaţiile de oboseală, anxietate sau depresie.

Jumătate dintre ele au urmat cursuri de dans, cealaltă jumătate jucând rolul de grup de control.

Cele care au urmat cursurile de dans – jazz contemporan, african, modern – au trecut, de 2 ori pe săptămână, printr-un ritual: 15 minute încălzire, 40 de minute de dans, apoi stretching şi masaj de relaxare.

Mai mult, fiecare sesiune a inclus un moment de exprimare liberă, când adolescenţii aveau voie să îşi imagineze propria coregrafie.

„Scopul a constat în a oferi fetelor posibilitatea de a-şi experimenta propriile corpuri în mod pozitiv”, a declarat profesoara Anna Duberg.

În mod evident, după cele 8 luni de practică fetele care au aparţinut grupului cu dans au manifestat un comportament pozitiv, mult mai sănătos decât al celor din grupul de control.

Dansul este o modalitate de a preveni şi de a trata stările de melancolie şi depresiile adolescentine.

Citeşte şi:

Oana Ioniţă – despre experienţa de mamă, sport şi “Dansez pentru tine”

Bianca Dragomir
Bianca Dragomir

Mă întreb uşor retoric: există oare ceva mai dificil decât să scrii despre tine? Da, există! Să scrii despre tine şi apoi să prezinţi cele trei fraze timide şi alambicate celorlalţi care, pe deasupra, sunt cititorii tăi. E ca şi cum ai pleda nevinovat în faţa instanţei de judecată ... citește mai mult

Pilates pentru trup şi suflet
Pilates pentru trup şi suflet
Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele din sfera ORL