Brazilian Jiu Jitsu – autoapărare şi disciplină. Plus calorii arse!

Recunosc, sporturile extreme m-au atras dintotdeauna. Nu neapărat să le practic, ci mai degrabă să le aflu dedesubturile, să cunosc motivaţia celui care se încumetă la o metodă de mişcare altfel decât convenţională.

Recunosc, sporturile extreme m-au atras dintotdeauna. Nu neapărat să le practic, ci mai degrabă să le aflu dedesubturile, să cunosc motivaţia celui care se încumetă la o metodă de mişcare altfel decât convenţională. De data asta însă, am lăsat de la mine şi am pus, ad litteram, osul la treabă.

Am pus ochii pe Brazilian Jiu Jitsu (BJJ), cel mai popular stil de arte marţiale practicat în America. Acesta presupune învăţarea unor tehnici articulare şi strangulări care imobilizează agresorul, fără a provoca răni grave. Sună bine, nu-i aşa? Mai ales că stresul omului modern duce uneori la conflicte ce pot degenera în violenţă fizică.

Nu e nevoie să fii foarte înalt, foarte slab sau, din contră, mai plinuţ, ca să dobori la pământ o persoană mai puternică, iar asta am constatat pe propria-mi piele în cadrul unei sesiuni de antrenament cu  Tudor Mihăiţă, deţinător centură neagră, Campion European şi fondator în 2004 al primului şi celui mai titrat club de BJJ şi MMA (Arte Marţiale Mixte) din România, Absoluto Fighting Center (www.absoluto.ro).

El mi-a fost ghid pe parcursul unei ore de antrenament şi astfel am învăţat câteva tehnici care pot fi aplicate în viaţa reală, dar am descoperit şi beneficiile BJJ pe partea de slăbire, motivaţie şi disciplină.

Cum s-a desfăşurat antrenamentul de Brazilian Jiu Jitsu?

În primul rând, am avut parte de o încălzire temeinică: alergare, rostogolire, mers pitic, stretching şi alte nebunii menite să pună sângele în mişcare şi articulaţiile la treabă. Apoi a urmat lecţia propriu-zisă: fiecare şi-a ales un partener şi astfel am pus în aplicare tehnicile explicate pe îndelete de antrenor, după cum puteţi vedea în pozele care ilustrează acest articol.

Ca începător, recunosc că am fost destul de stângace. Partenera, o puştoaică ce nu cred că avea mai mult de 13 ani, dar care a reţinut mult mai bine teoria, m-a susţinut şi mi-a explicat în nenumărate rânduri ce aveam de făcut astfel încât să iasă totul ca la carte.
La sfârşitul sesiunii de o oră, am constatat că noţiunile se făcuseră val-vârtej în capul meu, semn c-ar trebui să mai dau de câteva ori pe la sală ca să ţin minte toate mişcările, nu multe la număr, vreo 3-4.

Există însă sute de tehnici, care se învaţă în timp, se repetă constant şi nu ai şanse de izbândă dacă logica este punctul tău slab. Mişcările se deprind prin practică frecventă, nu prin repetarea lor în minte precum a unei formule matematice.

Pagina 1 din 2