Gustul copilăriei – cum să faci „nucușoare” sau nuci umplute cu cremă de ciocolată și rom. Rețeta explicată pe înțelesul tuturor

  • Publicat:
  • Actualizat:
Gustul copilăriei - cum să faci „nucușoare” sau nuci umplute cu cremă de ciocolată și rom. Rețeta explicată pe înțelesul tuturor
Foto: profimediaimages.ro

Mai țineți minte când mamele sau bunicile noastre scoteau dintr-un dulap, în preajma sărbătorilor, un instrument fascinant rotund din fontă, cu găurele în formă de nuci? Ei bine, întotdeauna mi-am dorit să am și eu o astfel de unealtă în casă, pentru a prepara delicioasele nuci umplute, care parfumează cu esența lor de rom întreaga casă. Vestea bună este că nostalgicii acestor deserturi de altădată pot cumpăra astfel de aparate și astăzi. În funcție de materialul din care este făcut și de producător, acest aparat cu forme de nuci poate costa între 50 și aproape 200 de lei. Dar la fel de important ca aparatul este să înveți rețeta acestor delicioase nuci umplute, pe care o vom detalia în cele ce urmează. 

Aceste prăjituri pudrate cu zahăr și umplute cu diverse combinații – cremă de ciocolată, nuci și esență de rom, diverse sortimente de gem, cremă de ecler, dulceață de lapte cu aromă de vanilie (dulce de leche) sau sos de caramel sărat – sunt ideale pentru mesele festive de sărbători, dar pot fi pregătite și în „extra-sezon”, putând fi luate la pachet de cei mici la școală, în loc să cumpere tot felul de dulciuri de la magazin. Iată cum se prepară!

Foto: Shutterstock

Ingrediente pentru „cojile” de nucă

Din următoarele ingrediente obții aproximativ 50 de nuci:

  • 450 de grame făină
  • 1 linguriță de amoniu pentru prăjituri
  • o jumătate de linguriță de sare
  • 100 de grame zahăr
  • 130 de grame unt nesărat moale (sau untură)
  • 2 gălbenușuri
  • 180 mililitri lapte 1,5% grăsime
  • 1 linguriță de extract de vanilie sau 1 pliculeț de zahăr vanilat
  • sucul și coaja unei lămâi bio

Dacă vrei să obții coji de nuci închise la culoare, poți adăuga în aluat pudră de cacao.

Ingrediente pentru umplutura de ciocolată cu nuci și rom

  • 230 de grame nucă măcinată (poți înlocui cu fistic, nuci pecan, caju, migdale sau alune de pădure măcinate)
  • 150 de grame ciocolată amăruie topită (la microunde sau la bain-marie)
  • 2 linguri de cacao
  • 150 de grame zahăr
  • 60 mililitri lapte
  • 2 linguri de esență de rom

Mod de preparare nuci umplute

Într-un castron încăpător amestecă făina cu bicarbonatul și sarea.

Adaugă în bolul unui mixer untul, zahărul și gălbenușurile și amestecă 2-3 minute până obții o compoziție pufoasă și aerată.

Adaugă în același bol extractul de vanilie sau pliculețul cu zahăr vanilat, sucul de lămâie, coaja de lămâie dată pe răzătoare, laptele și mixează din nou până se amestecă bine toate ingredientele.

Toarnă peste această compoziție amestecul de făină și pornește mixerul cu cârlig de frământare. Dacă nu ai un astfel de aparat, va trebui să frămânți manual aluatul până nu se mai lipește deloc de mâini.

Rupe din aluat biluțe mici care vor intra în forma de nuci.

Unge cu puțin ulei suprafața formei de copt și pune-o pe foc să se încălzească. Pune în fiecare formă câte o biluță de aluat și presează cu cealaltă parte a aparatului. Ține pe foc aproximativ 3 minute pe fiecare parte pentru a obține coji de nuci aurii și bine coapte.

Foto: Shutterstock

Cojile ies ușor din formă dacă sunt bine coapte, dar le poți „ajuta” puțin și cu vârful unui cuțit.

Cât timp se răcesc cojile de nuci prepară umplutura. Pur și simplu amesteci ingredientele menționate mai sus.

Umple fiecare coajă de nucă cu câte o linguriță de umplutură, apoi lipește-le una de alta. La final, tăvălește nucile prin zahăr pudră.

Gustul copilăriei - cum să faci „nucușoare” sau nuci umplute cu cremă de ciocolată și rom. Rețeta explicată pe înțelesul tuturor
Foto: Shutterstock
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân