Pavlova cu fructe de pădure – curcubeu pe cerul gurii. Rețetă ușoară pe care trebuie să o încerci!

Pavlova cu fructe de pădure ➤ Pavlova rețetă ușoară ➤ Secretul bezelelor reușite ➤ Cât se lasă bezeaua la cuptor și la ce temperatură ➤
17.12.2020 | Paula Rotaru
Pavlova cu fructe de pădure – curcubeu pe cerul gurii. Rețetă ușoară pe care trebuie să o încerci!

Pavlova cu fructe de pădure… un desert atât de elegant și de delicat, încât este imposibil ca cineva să-i reziste!

Bezeaua fragedă și crema de frișcă atât de catifelată, peste care se adaugă delicioasele fructe de pădure, sunt combinația care cu siguranță va fi câștigătoare pe mesele festive, fie că vorbim despre aniversări, Crăciun sau Revelion.

Atenție însă la calorii – o porție de pavlova cu fructe de pădure are peste 350 de calorii, deci consumă cu moderație!

Pavlova cu fructe de pădure – ingrediente și mod de preparare

Din ingredientele de mai jos obții o pavlova cu fructe de pădure de aproximativ 8 porții, potrivit allrecipes. Cam 2 ore îți ia în total să o prepari, nici prea mult, nici prea puțin, dar rezultatul merită tot efortul și timpul din lume, îți garantăm!

Ingrediente:

  • 4 albușuri
  • 250 de grame de zahăr tos
  • 1 linguriță de extract sau esență de vanilie
  • 1 linguriță de suc de lămâie
  • 2 lingurițe de amidon alimentar din porumb
  • 2 cești de fructe de pădure (căpșuni, zmeură, afine, coacăze, mure etc.)
  • 3 fructe kiwi
  • 400 mililitri smântână pentru frișcă

Mod de preparare:

1) Pornește cuptorul la 150 de grade Celsius. Pune o hârtie pergament pe o tavă întinsă. Desenează cu un creion un cerc cu diametrul de 23 de centimetri pe hârtia de copt.

2) Într-un vas de sticlă sau de metal perfect curat, mixează albușurile până obții o spumă aerată. Adaugă treptat zahărul (câte o linguriță) și continuă să mixezi până compoziția devine fermă și lucioasă. Adaugă extractul sau esența de vanilie, sucul de lămâie și amidonul de porumb și amestecă ușor cu o lingură, până se încorporează toate ingredientele.

3) Toarnă compoziția în tavă și încearcă să te încadrezi în cercul desenat. Creează o ușoară adâncitură în centrul compoziției, astfel încât marginile bezelei să fie mai ridicate.

4) Introdu bezeaua la cuptor și las-o la copt timp de 60 de minute, la temperatură mică, 150 de grade Celsius. După expirarea timpului, scoate bezeaua din cuptor.

5) Toarnă smântâna pentru frișcă într-un bol și mixează până obții o cremă fermă. Pune bezeaua răcită pe un platou de servire și umple centrul acesteia cu crema de frișcă. Decorează cu fructe de pădure și felii de kiwi.

Pavlova cu fructe de pădure - curcubeu pe cerul gurii. Rețetă ușoară pe care trebuie să o încerci!

Trucurile cofetarului pentru pavlova cu fructe de pădure perfectă

Pentru a evita lăsarea bezelei și textura neplăcută, bate albușurile până obții o spumă care nu curge, dar nici nu exagera! Altfel riști ca bezeaua să își piardă volumul, mai ales când adaugi și restul ingredientelor. De asemenea, pune zahărul treptat, câte o linguriță, nu pe tot deodată. În acest mod obții o cremă fermă și lucioasă.

Un alt truc pentru pavlova cu fructe de pădure perfectă: bate albușurile într-un vas perfect curat, fără urmă de grăsime, și ai grijă să nu scapi niciun strop de gălbenuș în compoziție.

În loc de toppingul cu fructe de pădure și kiwi poți folosi ananas, mango, caramel, ciocolată sau orice combinație îți face cu ochiul.

Cel mai nou articol Video: