Desert rece cu piersici – rețetă italienească veche

Mâncați piersici proaspete pentru a vă bucura de multitudinea nutrienților și vitaminelor. Experimentați și gusturi noi precum deserturile reci cu piersici
  • Publicat:
Desert rece cu piersici - rețetă italienească veche
Nu lăsa să treacă septembrie fără a încerca o rețetă de desert delicios cu piersici și frișcă

Piersicile sunt încă din belșug în piețe, iar de gustul lor unic trebuie să profităm cât de mult se poate. Dacă noi le folosim și la compot, gemuri și prăjituri, italienii le folosesc foarte des și în deserturi sofisticate – reci. Venim și noi cu o idee.

Am făcut rost de rețetă veche pe care italiencele o învățau din cărțile de bune maniere prin anii 70. Preparatul este delicios, răcoros și foarte și ușor de făcut – ”Spumone di pesche” este numele său. Așadar, pregătiți-vă să încercați un gust cu totul special. În rețeța tradițională piersicile sunt din compot, dar noi am folosit piersici proaspete. Vom încerca la iarna varianta originală. Puteți folosi piersici mari sau piersici mici, însă este important să fie aromate și coapte bine.

 

Ce să cumpărați de la piață pentru desertul rece cu piersici?

Ingredientele de care aveți nevoie pentru rețetă sunt:

O jumătate de kilogram de piersici fără sâmburi și decojite sau 500 de grame de piersici din compot decojite și fără sâmburi,

zeama de la o jumătate de lămâie, 300 de grame smântână pentru frișcă, zahăr brun. Suplimentar puteți face o cremă din 6 biscuiți amaretti, un gălbenuș de ou foarte proaspăt, ciocolată fondantă topită la baiemarie și 50 de grame de unt.

Sugestia noastră este să o serviți simplă, cu frișcă sau un sos de fructe de pădure cu o linguriță de miere.

 

Desert rece cu piersici (Spumone di pesche) – rețetă

Ingrediente:

  • 500 g piersici
  • Zeama de la jumătate de lămâie
  • 300 g smântână pentru frișcă neîndulcită
  • 100 g zahăr

Mod de preparare:

Cu ajutorul unui mixer pasați bine piersicile și mixați-le cu zeama de lămâie, smântâna pentru frișcă și zahărul. Amestecul se pune într-o tavă rectangulară la congelator pentru 4-5 ore sau direct în pahare. Se servește la 5 minute după ce a fost scos din congelator ca atare, cu frișcă, sos de ciocolată, sos de fructe, frunze de mentă, frunze de busuioc. Poftă bună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân