Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: gustul sportului

Nu v-am ascuns niciodată că nu sunt fanul nr. 1, nici măcar fanul nr. 1.234.678 al sportului. Mai mult de raţele şi vânătorii (unde eu jucam rolul unei raţe mai franţuzeşti aşa, parcă îngrăşată pentru al ei foie gras) n-am executat în copilărie. Ba mint. Am mai jucat şi nişte pituluşu’ alert. De vreo 4-5 ori.
Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: gustul sportului

Nu v-am ascuns niciodată că nu sunt fanul nr. 1, nici măcar fanul nr. 1.234.678 al sportului. Mai mult de raţele şi vânătorii (unde eu jucam rolul unei raţe mai franţuzeşti aşa, parcă îngrăşată pentru al ei foie gras) n-am executat în copilărie. Ba mint. Am mai jucat şi nişte pituluşu’ alert. De vreo 4-5 ori.

Aşa că de unde vreţi să fi prins gustul mişcării dacă cel mai mult alergam când veneam de afară spre frigider, unde ştiam că voi găsi cremşnit? E un mare regret al vieţii mele, iar dacă voi avea urmaşi mă voi asigura de ura lor, înscriindu-i la toate sporturile şi cursurile şi concursurile posibile.

Ca să nu se rostogolească pe urmele mamei, să simtă frumuseţea mişcării fizice, nu să li se pară, ca mie acum, un efort al naibilui de mare, făcut de voia, de nevoia slăbitului.

Unde eşti tu, sală ideală?

Vine un moment în fiecare dietă când e musai să punem piciorul şi pe o bandă de alergat şi pe un stepper şi într-un bazin pentru o binecuvântată oră de gimnastică ori fitness în apă. Eu amân momentul ăsta cât pot de tare şi trag să slăbesc doar ciopârţind porţii şi făcând plimbări lungi.

Dar, ştim cu toţii, ultimele kilograme pe care vrem să le vedem prăbuşindu-se, nu se dau duse decât cu exerciţii fizice. Drept pentru care, Pofticioasa a surprins pe toată lumea de ziua ei, când a anunţat oficial că tot ce îşi doreşte este un abonament la sală, la nişte cursuri de aerobic precum cele de care prinsese mare drag în România.

Acum, Franţa este ea o ţară cu oameni activi şi hiperactivi, dar din cauza spaţiilor mici din Nisa, sălile de sport nu au mai mult de două aparate jumate şi un instructor subţirel, cât să încapă în clădirea înghesuită. După 3 săptămâni şi jumătate de hoinărit pe internet, am găsit-o. 3.000 metri pătraţi de well-being, mă rog, bien-etre, scria în afiş. Şi am zis: ai mei sunteţi! Voi şi fiecare centimetru al vostru. Vă dau la schimb centrimetri din talie, braţe, coapse…

Începutul e (chiar) greu

Fac parte din categoria celor care se urnesc greu spre o sală, dar care atunci când îi prind gustul – şi îl prind cam într-o lună – nu s-ar mai da duşi. Mi s-a întâmplat de câteva ori, aşa că înclin să îi cred pe cei care spun că sportul dă dependenţă. Dar, pe de altă parte, la fel şi dulciurile sau produsele fast-food, aşa că de ce să ne supărăm pe el?

Nu e uşor lucru să te strecori înapoi într-o sală de fitness şi să începi să-ţi cauţi formele pierdute. Îţi trebuie o ditamai doză de curaj, o hotărâre cel puţin la fel de mare să nu mai vezi şunculiţe, nasturi încordaţi şi haine L ori XL şi foarte multă putere să te ţii în continuare de treabă după ce vezi că ai ceva din graţia unui rinocer şi că oricât ai repeta mişcările, tot tare ciudat arăţi făcându-le în oglindă.

Acum că vă spun asta, realizez că întorsul la sală este o piatră de încercare într-o dietă. La fel cum perioada de platou, cea în care stagnezi şi stagnezi şi stagnezi, te poate demoraliza teribil şi te poate arunca înapoi în braţele înţelegătoarei domnişoare Savarina, şi perioada de (re)început de sport te poate descumpăni groaznic.

Te vezi ca un gogoloi într-o sală cu trupuri sculptate, ora de curs ţine 55 de minute, tu după 15 eşti cu limba de un cot, iar tonul antrenorului când ţi se adresează este mereu răstit. O să-mi spuneţi că toate acestea sunt mai degrabă mobilizatoare, însă vă garantez că graniţa dintre mobilizare şi renunţare este de o fineţe incredibilă în acest caz.

Provocarea Pofticioasei

Sala franţuzească în care am ales să îmi topesc grăsimile văzând cu ochii şi strângând cu dinţii nu mi-a dat opţiunea să aleg între aerobic, fitness, exerciţii în apă, saună, yoga şi alte chinuri. Mi le-a băgat pe toate pe gât. Adică, avem serviciile astea, iar pentru un abonament pe lună, pe 3 luni, pe 6 sau pe 1 an, le primiţi pe toate.

M-am lamentat, am ezitat şi în cele din urmă am votat: următorul trimestru din viaţă mi-l voi da pe mâinile antrenorilor “dedetoate”. Gestul pare o glumă: eu nu am reuşit să bifez un abonament integral de sală decât o dată sau de 2 ori în 30 de ani: cum vă spuneam, nu m-am născut tocmai sportivă şi mai am şi o medalie de aur acasă de la un campionat de lene şi delăsare.

Dar am decis să mă autodisciplinez: fie cheful cât de mic, trag de mine până în vestiar şi apoi lucrez de gura oamenilor de acolo. Să vedem ce-o ieşi. Păi dacă nu ne provocăm noi, atunci cine? Şi dacă nu vrem slăbim acum, atunci când?

Puteţi citi aventurile Pofticioasei zi de zi pe blogul ei www.pofticioasa.ro. În plus, mai facem haz de necazul siluetei şi pe pagina de Facebook a Jurnalului Pofticioasei, la www.facebook.com/jurnalulpofticioasei.


Citeşte şi: Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: hamburgerul cu cartofi

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: greşeala recunoscută e pe jumătate iertată

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: Când o să fiu mare o să mă fac franţuzoaică!

Andra Nastase
Andra Nastase

Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Natalia Pavalachi Pittet, sexolog: Cum discutăm cu copiii și adolescenții despre sex