Secretele siluetei Patriciei de la Amadeus

Are un corp super tonifiat, rezultatul muncii susţinute la sală şi a unei diete echilibrate.

Are un corp super tonifiat, rezultatul muncii susţinute la sală şi a unei diete echilibrate. Mărturisea recent că a început cu antrenamentele acasă şi că a continuat cu succes la sala de fitness. Acum lucrează cu Max Fit, adică Andrei Marius Florian, pe care-l descrie ca fiind pasionat, disciplinat, dedicat. Pozele sunt dovada cea mai bună că în cazul ei, exerciţiile şi regimul alimentar au dat rezultate! Iată ce ne sfătuieşte Patricia, care cântă la violoncel şi la flaut în trupa Amadeus.

Pentru a obţine rezultate rapide, într-un mod controlat şi sănătos, cel mai eficient antrenament este cel personalizat. Un antrenor personal de fitness ştie cu exactitate ce tip de exerciţii te avantajează (în funcţie de conformatie, rezistenţă şi dorinţe), ce grupe musculare trebuie mai bine definite şi tot el te poate ajuta cu sfaturi în materie de nutriţie.

Ordinea şi disciplina sunt esenţiale în orice am face, aşa că e bine să ne structurăm dinainte un program pentru tot restul săptămânii. Atunci când reuşesc să merg de 5 ori pe săptămână la sală, programul meu arată cam aşa:

  • luni – cardio + exerciţii piept şi abdomen;
  • marţi – cardio + exerciţii spate şi intercostal;
  • miercuri – cardio + exerciţii deltoizi şi braţe;
  • joi – cardio + exerciţii lombar şi oblici;
  • vineri – cardio + exerciţii picioare şi abdomen.

Dieta e pe măsură 

Cât despre alimentaţie, nu îmi permit să exagerez cu nimic pentru a nu-mi pierde energia şi concentrarea. Am o alimentaţie echilibrată, încerc pe cât posibil să evit tot ce conţine zahăr, iar aici trebuie să-mi recunosc slăbiciunea pentru ciocolată şi îngheţată!

Nu mănânc grăsimi, pâine foarte rar pentru că o înlocuiesc cu scovergile din făină integrală de secară, nu beau acidulat, cafea sau alcool şi nu fumez. Încerc să mănânc cât mai puţină mâncare preparată, procesată şi tot ce înseamnă gustări păcătoase. Uneori, mă lupt cu cantităţile (dacă mâncarea este foarte gustoasă) pentru că savurez orice porţie până la ultimul dumicat. E bine să ne oprim din mâncat înainte de a ne simţi sătui. 

Dimineaţa, micul dejun este nelipsit! Înainte cu o oră de a merge la sală, beau câte un pahar de apă călduţă în care îmi storc o jumătate de lămâie sau adaug suplimentul pentru articulaţii, mănânc salată de fructe (în post) sau cereale integrale cu iaurt. Dacă nu merg la sală, mănânc mai consistent: ouă, brânzică, salate, omletă, etc. 

La prânz, după sală, mănânc o banană, apoi cea mai consistentă masă din timpul zilei în care mănânc în general mai multe proteine: piept de pui, peşte, curcan, vită, garnituri cu legume şi salate, ciorbe şi supe.

Seara, iau mese uşoare, de obicei salate care să conţină şi alimente cu proteină.