Românii preferă berea în locul îngheţatei. Află de ce e mai sănătoasă!

Berea ocupă un loc important în topul produselor consumate de români în timpul verii, aproape jumătate dintre aceştia (46%) consumând bere în ultima lună, potrivit unui studiu efectuat la solicitarea Asociaţiei Berarii României.
  • Publicat:
Românii preferă berea în locul îngheţatei. Află de ce e mai sănătoasă!
Cuprins
  1.  
  2.  

Berea ocupă un loc important în topul produselor consumate de români în timpul verii, aproape jumătate dintre aceştia (46%) consumând bere în ultima lună, potrivit unui studiu efectuat la solicitarea Asociaţiei Berarii României de către compania de cercetare de piaţă Gfk România.

Dintre aceştia, 49% susţin că berea nu le lipseşte din frigider mai ales pe perioada verii. Într-un clasament al produselor care nu lipsesc din frigider vara, berea se situează chiar înaintea unui produs popular în timpul sezonului cald cum este îngheţata.

Topul regiunilor indică faptul că pe primul loc din punct de vedere al persoanelor care au consumat în ultima lună bere se situează bucureştenii, ei afirmând în proporţie de 76% că aceasta nu le lipseşte din frigider mai ales pe perioada verii.

Pe următorul loc în clasament se situează Muntenia, locuitorii acestei regiuni afirmând în proporţie de 58% că berea este nelipsită din frigidere, fiind urmaţi de locuitorii Olteniei, cu un procent de 56%. (datele se referă la persoane cu vârsta peste 18 ani care au consumat bere în ultima lună).

Consumul moderat de bere poate avea efecte pozitive asupra organismului uman

Cu o istorie ce se pierde în negura vremurilor, berea este una dintre cele mai vechi şi mai populare băuturi produse din ingrediente naturale şi care, datorită gustului plăcut şi efectului său răcoritor, face parte din dieta zilnică a multor români.

Berea nu îngraşă!

Ţinând cont de toate varietăţile de bere (de la blondă la brună) berea cu alcool are în jur de 43 kcal la 100 ml, mai puţin decât alte băuturi alcoolice, iar cea fără alcool are doar 17 kcal la 100 ml.

Fiind o sursă naturală de antioxidanţi, siliciu şi fibre, berea consumată în cantităţi moderate  poate ajuta la prevenţia osteoporezei şi poate împiedica formarea pietrelor la rinichi. De asemenea, studii arată că un consum ponderat de bere, în asociere cu un stil de viaţă echilbrat, poate creşte nivelul colesterolului bun (HDL), poate asigura o protecţie suplimentară împotriva bolilor cardiovasculare şi rehidrata organismul după efort fizic. (Sursa: „Efectele consumului moderat de bere” – compendiu al literaturii ştiinţifice, ediţia 2010).

Studiul a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, de 1.024 persoane, bărbaţi şi femei, cu vârsta peste 18 ani, iar perioada în care s-a derulat studiul a fost mai – iunie 2012. Rezultatele studiului sunt reprezentative la nivel naţional pentru populaţia României cu vârsta peste 18 ani.

Citeşte şi: Beţi bere! Previne pietrele la rinichi

Beţi bere după sport! Specialiştii o recomandă ca băutură rehidratantă

Frumuseţe şi trup de sirenă cu… o bere

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân