Postul poate dăuna grav sănătății! Explică Oana Trifu

Postul alimentar are avantaje multiple, dar în anumite cazuri nu este indicat căci poate crea dezechilibre.
  • Publicat:
Postul poate dăuna grav sănătății! Explică Oana Trifu
Despre avantajele și riscurile postului alimentar, foto Shutterstock

Se vorbește mult în mediul online despre beneficiile postului și în special ale postului intermitent atunci când vine vorba despre slăbire, dar și sănătate. Cu toate acestea, nu toate restricțiile alimentare au efecte benefice aplicate oricum. Am dezbătut subiectul postului intermitent cu Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață, lifestyle blogger, absolvent al Facultății de Medicină și al cursului Food and Nutrition in Health and Wellbeing la Harvard Extension School în 2017.

 

CSÎD: Ce beneficii aduce postul intermitent?

Oana Trifu: Sunt multe beneficii documentate însă țin să precizez că experimentele sunt aproape întotdeauna pe animale de laborator, nu pe oameni. Printre cele mai frecvent amintite beneficii se numără reducerea rezistenței la insulină, scăderea riscului de astm și alergii sezoniere, rezistența crescută la infecții virale, fungice și bacteriene, protecție / îmbunătățire status boli autoimune, protecție /îmbunătățire status boli cardio-vasculare.

Postul alimentar nu este lipsit de riscuri pentru sănătate

CSÎD: Ce riscuri are postul?

Oana Trifu: Din păcate, nimeni nu știe. Din dorința de a găsi un răspuns clar la această întrebare, am urmat un curs despre autofagie ținut de Yoshinori Ohsumi și echipa sa. Am aflat astfel că în anumite condiții unele virusuri pot „deturna” mecanismele autofagiei și le pot folosi în favoarea lor. Cu alte cuvinte, în loc să intensifici în timpul postului un mecanism protector, de curățare a corpului, intensifici acțiunile pe care anumite virusuri le provoacă.

Femeile nu trebuie să aibă repaus alimentar în anumite perioade ale ciclului menstrual

CSÎD: Ce perioade de repaus alimentar sunt benefice la femei? Dar la bărbați? Există perioade mai bune decât alte perioade în care să ținem post?

Oana Trifu: Mă bucur că mi-ai adresat această întrebare pentru că se vorbește foarte puțin spre deloc despre diferențele dintre metabolismul femeilor și cel al bărbaților. Dr. Mindy Pelz avertizează doamnele că NU ar trebui să țină post intermitent în perioada ovulației și cu o săptămână înainte de începerea menstruației.

Oana Trifu
Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață, lifestyle blogger, absolvent al Facultății de Medicină și al cursului Food and Nutrition in Health and Wellbeing la Harvard Extension School în 2017
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”