Persoanele care locuiesc singure tind să mănânce mai puţin sănătos

Atunci când locuieşti singur există şi avantaje de necontestat (nu împarţi cu nimeni telecomanda şi poţi fi cât de (dez)organizat vrei tu să fii), dar şi dezavantaje. Astfel, gătitul sau mai bine zis lipsa motivaţiei de a găti ar putea sta la baza unei diete nesănătoase.
  • Publicat:
Persoanele care locuiesc singure tind să mănânce mai puţin sănătos

Atunci când locuieşti singur există şi avantaje de necontestat (nu împarţi cu nimeni telecomanda şi poţi fi cât de (dez)organizat vrei tu să fii), dar şi dezavantaje. Astfel, gătitul sau mai bine zis lipsa motivaţiei de a găti ar putea sta la baza unei diete nesănătoase.

Persoanele care locuiesc singure tind să mănânce mai puţin sănătos decât cele care locuiesc alături de o altă persoană, indică un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie din Queensland.

Potrivit cercetătorilor australieni, cei care locuiesc singuri tind să aibă o dietă mai puţin diversificată şi mai săracă în fructe şi legume (cunoscute pentru aportul lor de vitamine, minerale, fibre şi antioxidanţi), care pot ajuta la protejarea organismului împotriva anumitor boli.

Mai mult, rezultatele arată că printre motivele pentru care cei care locuiesc singuri nu au o dietă sănătoasă se numără lipsa abilităţilor de a găti, absenţa unui partener pentru a-i ajuta la cumpărături, costul ridicat al produselor alimentare pentru o singură persoană, dar şi lipsa de motivaţie pentru a pregăti de mâncare pentru o singură persoană.

De asemenea, studiul arată că bărbaţii care locuiesc singuri sunt mai predispuşi să mănânce nesănătos decât femeile.

Cercetătorii au constatat că persoanele care locuiesc singure nu sunt doar lipsite de motivaţia de a găti, dar nici nu se bucură de mâncarea gătită. Astfel, sunt mai predispuse să pregătească mese simple sau pe bază de semipreparate, lipsite de substanţe nutritive importante.

Costul alimentelor joacă un rol semnificativ în dietele celor care trăiesc singuri: alimentele sănătoase, cum ar fi peştele, fructele proaspete şi legumele. Acestea necesită mai multe deplasări la cumpărături şi au un ritm mai rapid de consum (dacă nu sunt consumate în câteva zile, se alterează !).

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân